FOTO Platforma industrială a Slatinei, mai săracă cu 3.000 de muncitori
0
Municipiul Slatina ocupa un loc de frunte pe harta industrială a ţării înainte de 1990. Cu o platformă industrială diversificată şi extrem de bogată, capitala judeţului Olt a fost unul dintre oraşele unde să îşi găseşti un loc de muncă nu a reprezentat niciodată o problemă. De la decisiva lună decembrie 1989 au trecut însă mai mulţi ani, iar uzine importante au dispărut din peisajul autohton. Şi, odată cu ele, au dispărut şi locurile de muncă.
Pe parcursul celor 24 de ani de la Evenimentele din Decembrie 1989, două dintre întreprinderile importante ale municipiului Slatina au pus lacătul la porţi, iar muncitorii au fost trimişi în şomaj în valuri. Cele două uzine despre care acum nu se mai vorbeşte decât la timpul trecut în Slatina sunt Fabrica de Rulmenţi şi, respectiv, Întreprinderea de Utilaj Alimentar (UTALIM, în prezent, n.a.).
Împreună, cele două uzine au dat de lucru la aproximativ 3.000 de suflete. Fabrica de Rulmenţi din Slatina făcea parte, înainte de 1989, dintr-un lanţ de şase asemenea unităţi existente în ţară ce formau Grupul URB (Uzina de Rulmenţi Braşov), în cadrul căruia lucrau 20.000 de oameni. Practic, în Europa, România era una dintre ţările cu cea mai dezvoltată industrie de rulmenţi. „Rulmentul” Braşov, fabrica de la Braşov, s-a închis în anul 2007 şi, înainte de Revoluţie, avea 6.000 de angajaţi. Bârladul a avut 10.000 de oameni, cea de la Ploieşti - 1.000 de oameni, Alexandria - 1.500, iar Suceava - vreo 500. După '89, datorită pă¬trun¬derii tehnologiilor străine fabrica din Braşov nu a fost privatizată şi în 2007 statul a decis s-o în¬chidă prin lichidare voluntară. Fabrica de rulmenţi din Slatina s-a închis prima, şi producea rulmenţi din ţevi care erau aduse tot de la o fabrică din Slatina.
În greva foamei pentru locul de muncă
Fabrica de la Slatina nu s-a închis însă rapid. Agonia ei a fost lungă. La fel şi cea a celor aproape 1.000 de muncitori de aici. Chiar au existat şanse de redrssare a situaţiei. În februarie 2002, prefectul de atunci al judeţului Olt, Marin Diaconescu, le promisese oamenilor că reuşise să îi convingă pe cei conducerea Regiei Autonome a Lignitului Oltenia să achiziţioneze rulmenţi de la societatea slătineană. Dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. De disperare, 23 de muncitori ai fabricii au intrat în greva foamei, a fost pichetat sediul Senatului, al Guvernului şi al Prefecturii Olt timp de aproape o lună, dar în zadar.
Uzina a raportat pierderi de 52,5 miliarde lei vechi în anul 2000, perioadă în care numai activităţile de export au înregistrat un deficit de 12 miliarde lei vechi. Rulmenţi Slatina mai avea, la începutul anului 2002, aproximativ 700 de salariati care au fost disponibilizaţi în tranşe. Societatea Rulmenţi SA Slatina a fost declarată falimentară în aprilie 2003.
Utalim Slatina, ultimele „zvâcniri”
Fosta întreprindere de utilaj alimentar din Slatina, botezată după anul 1989 “SC Utalim SA”, era specializată în fabricarea de utilaje destinate industriei alimentare, fiind extrem de profitabilă. Aceasta “se târăşte” acum de la o zi la alta, funcţionând din inerţie. Din numărul de muncitori existent aici înainte de 1989, adică 2.000 de oameni, acum mai lucrează aproximativ 50, plus zece angajaţi TESA şi trei directori. Uzina a fost privatizată în anul 2000, când SC Astra SA Craiova, controlată de cunoscuta familie Rîcă, a devenit acţionar semnificativ. Ulterior privatizării, domeniul principal de activitate al firmei a devenit fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice.
Director general al ASTRA Craiova era atunci Gheorghe Rîcă, acesta punându-l pe fiul său, Seor Veroniu Râcă, preşedinte al Consiliului de Administraţie de la UTALIM. În plus, odrasla lui Rîcă Senior mai deţine - “pe persoană fizică”, şi o parte din pachetul de acţiuni al fabricii. Potrivit ultimelor modificări aduse actului constitutiv al societăţii slătinene aprobate de Adunarea Generală Extrordinară a Acţionarilor în şedinţa din 15 iunie 2012, Rîcă Jr. deţine, în calitate de persoană fizică, 48,58 % din acţiuni, SC Astra SA - 33,91%, iar SC Cori SRL – 11,01%.
“Am apucat să muncesc aici 8 ani, după care am fost disponibilizat. Cine lucra la întreprinderea de utilaj alimentar este foarte bine văzut în oraş şi în judeţ chiar pentru că uzina mergea foarte bine, avea comenzi de abia le făcea faţă. Salariile erau foarte bune, dacă mai lucra şi cineva din familie erai un om aranjat. Dar lucrurile s-au schimbat total în rău după ce s-a întâmplat în 1989, nimic nu a mai mers bine acolo şi acuma abia o duc de pe o zi, pe alta”, îşi aminteşte Mădălin Popa, muncitor la Utalim care a prins şi vremurile de dinainte de 1989, dar şi pe cele ulterioare.
Fosta uzină slătineană, unul din “coloşii” platformei industriale a Slatinei, trăieşte acum doar din amintirile şi gloria de altădată. Cum-necum, actuala conducere a fabricii parcă se încăpăţânează să urmeze exemplul celorlalte fabrici şi uzine din ţară care şi-au încetat demult activitatea. Aici merită menţionat faptul că, anul trecut, Utalim Slatina a reuşit să obţină o sumă frumuşică după ce a vândut una dintre halele de producţie ce însuma nu mai puţin de 27.000 mp teren către retailerul băcăuan de bricolaj Dedeman, firmă ce şi-a deschis, în iulie 2012, un hypermarket aici.
Terenul, mai valoros ca fabrica
Întreprinderi au fost închise şi în restul judeţului. Unul dintre cele mai elocvente exemple este ce s-a întâmplat în micuţul orăşel Drăgăneşti-Olt, unde Fabrica de Zahăr, construită între anii 1984-1987, dădea de lucru la aproape 800 de oameni, ceea ce, pentru micuţa localitate, dar şi comunele limitrofe, era aur curat. Din păcate, şi aici lucrurile au început să meargă prost după 1990. Astfel, locul unde, înainte de Decembrie 1989, se tăiau între 2.500 şi 4.000 tone de sfeclă pe zi, a ajuns să fie scos la licitaţie şi vândut la bucată pentru fier vechi.
Fabrica ocupa nu mai puţin de 42 de hectare, adică o suprafaţă enormă. Aceasta a intrat în colaps financiar în anul 1994. A rămas de referinţă o declaraţie a fostului primar al oraşului, Dan Mateescu: “Era atâta inox acolo încât putea să îmbrace tot judeţul. Pentru asta a fost interesul acolo, nu pentru altceva”.
Se încarcă comentariile...
