Istoria unei aşezări milenare, într-un film-documentar de 91 minute. „Acest oraş are ceva, pătrunde în celulele celor care vin şi trăiesc aici“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul lansat joi, 14 decembrie 2017,pe DVD, va fi prezentat şi la Zilele Slatinei FOTO: Alina Mitran
Filmul lansat joi, 14 decembrie 2017,pe DVD, va fi prezentat şi la Zilele Slatinei FOTO: Alina Mitran

Al treilea oraş ca vechime din Ţara Românească are o istorie lansată sub forma unui film-documentar realizat de istoricul Aurelia Grosu.

„Vârstele Slatinei“ este un film-documentar care sintetizează, în 91 de minute, istoria de milenii a municipiului situat pe malul stâng al Oltului. A fost lansat, joi, 14 decembrie 2017, la Muzeul Judeţean Olt, realizatorul filmului, istoricul Aurelia Grosu, pregătind pentru avanpremieră câteva fragmente din proiectul care poate uşor constitui material didactic, însă este de asemenea un film accesibil  publicului larg, captivant, în nota deja consacrată de proiectul „Amprente“ care poartă aceeaşi semnătură.

„Filmul documentar «Vârstele Slatinei» recompune în imagini evoluţia aşezării din cele mai îndepărtate timpuri ale existenţei sale până în contemporaneitate.

De la Vârsta preistorică, trecând prin Vârsta antică şi apoi Vârsta prefeudală, mărturiile arheologice evidenţiază continuitatea de locuire neîntreruptă a zonei Slatina începând din neolitic, acum mai bine de 6 000 de ani î.H..

Pe oriunde ne-am plimba, sub casele în care trăim şi pe străzile pe care mergem se află vestigii rămase de la oameni al căror nume nu-l cunoaştem. Ele vorbesc despre o populaţie sedentară, creatoare de civilizaţie materială şi spirituală care a îmbogăţit, prin unele aspecte de unicitate sau raritate, istoria străveche a poporului român“, se menţionează în argumentul care însoţeşte filmul. De la descoperirile arheologice devenite piese de muzeu, până la istoria străzilor vechi şi personalităţile care şi-au legat numele de oraş, proiectul derulează filmul celor şase vârste, din preistoric până în contemporaneitate.

Lansarea filmului realizat printr-un proiect finanţat de Primăria Slatina a avut loc în prezenţa oamenilor de cultură, a slătinenilor vechi şi a slătinenilor „adoptaţi“. Directorul Secţiei Olt a Arhivelor Naţionale, Bogdan Bădiţoiu, a subliniat, de altfel, faptul că atât istoricul Aurelia Grosu, fost director al Muzeului Judeţean Olt , cât şi  actualul director al muzeului - Laurenţiu Guţică-Florescu, cel care a scris o monografie a oraşului, deşi nu sunt slătineni, s-au lăsat cuceriţi de profesie şi mai ales de oraşul care „are ceva, pătrunde în celulele celor care vin şi trăiesc aici“.

„Am dorit şi ne-am străduit foarte mult să facem un film documentar cu substanţă, atractiv pentru un public cât mai numeros, atât din punct de vedere al vârstei, cât şi al pregătirii socio-profesionale, şi l-am structurat pe capitole şi subcapitole, care în fond sunt vârstele Slatinei“, a argumentat autoarea. 

Filmul este realizat cu ocazia împlinirii, la 20 ianuarie 2018, a 650 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei, oraşul-vamă fiind al treilea ca vechime, menţionat în hrisoavele domneşti, după capitalele Ţării Româneşti - Câmpulung  (atestat la 1300) şi Curtea de Argeş (1330). Vechimea de locuire, probată prin descoperirile arheologice, este însă milenară, a mai spus doctorul în istorie Aurelia Grosu.

Instituţiile de cultură şi şcolile vor primi acest film astfel încât să poată fi vizionat de cât mai mulţi slătineni.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite