VIDEO O casă şi mai multe gospodării inundate în Olt. Primar: „Niciodată n-a fost o primăvară ca asta, e a doua oară, în 20 de ani, când se-ntâmplă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
inundatii bărăşti olt

O casă şi mai multe anexe gospodăreşti au fost afectate de apa acumulată de pe versanţi într-o localitate din Olt. Pompierii au evacuat, timp de câteva ore, apa din curţi, intrevenţia fiind încheiată marţi-seara, 13 martie 2018.

Mai mulţi cetăţeni din comuna Bărăşti, judeţul Olt, au trecut prin ore de coşmar, marţi, 13 martie 2018, vâzând cum apa le acoperă curţile şi ameninţă să le intre în case. Pârâul Fălceaua Drăjeştilor, a declarat primarul localităţii, Virgil Gealapu, le-a pus probleme, albia nemaiputând prelua debitul mare de apă. Cinci gospodării au fost inundate, iar într-una dintre acestea apa a intrat şi în casă, deşi voluntarii serviciului local de urgenţă, împreună cu pompierii Gărzi Scorniceşti din cadrul ISU Olt, au luat măsuri, instalând saci cu nisip care au împiedicat înrăutăţirea situaţiei.

inundatii bărăşti olt

Timp de aproximativ trei ore pompierii au acţionat pentru evacuarea cu pompe a apei din curţile oamenilor, pericolul fiind, cel puţin pentru moment, înlăturat. 

Apă evacuată cu motopompele din curţi. Şanţurile nu au mai putut prelua debitul mare

 „A intrat apa, am scos-o, acum e bine, sperăm să nu se mai întâmple, depinde de cum plouă. De când sunt eu primar, de 20 de ani, n-a fost o primăvară ca asta. S-a mai întâmplat o singură dată, acum este a doua oară, să intre apa în curţi“, a spus primarul Virgil Gealapu, menţionând că în eventualitatea în care ar exista resurse pentru a se construi un şanţ dalat, de capacitate mai mare, pericolul ar fi înlăturat.

inundatii bărăşti olt

„Pompierii Staţiei Scorniceşti, cu o autospecială de stingere, prevăzute cu accesorii pentru evacuarea apei şi două motopompe transportabile, au intervenit în comuna Bărăşti pentru evacuarea apei din trei gospodării. Apa s-a acumulat , în urma precipitaţiilor şi scurgerilor de pe versanţi, în curţile celor trei gospodării şi exista pericolul să se infiltreze şi în locuinţele şi anexele gospodăreşti. Pompierii au evacuate aproximativ 90 metri cubi de apă din cele trei gospodării, iar pericolul de inundare a locuinţelor şi anexelor a fost redus considerabil. Situaţia din localitate este monitorizată de Serviciul Voluntar pentru Situaţii ed Urgenţă“, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt,” sublocotenet Alin Băsăşteanu.

Intervenţie a pompierilor într-o localitate din olt. Apa a inundat câteva gospodării 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite