Povestea celei mai mari cărţi cu opere ale lui Eminescu din lume. Editor: „Am căutat în toată ţara o tipografie: nu exista maşină la formatul ăsta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare carte care cuprinde opere semnate de Mihai Eminescu, din lume, s-a tipărit în urmă cu aproape 12 ani la Slatina, fiind „nebunia“ editorului Ioan Smedescu şi rodul muncii alături de prietenii săi.

De Eminescu ne aducem aminte o dată sau de două ori pe an, când şi constatăm cât de actuale sunt însemnările sale sau redescoperim muzicalitatea versurilor eminesciene. La Slatina, în urmă cu 12 ani, un editor a vrut să lase în urmă mai mult, deşi, fiind şi poet, ziarist, tipograf, făcea constant lucruri în slujba actului cultural în micul oraş. „A fost o nebunie a mea, iar la discuţiile noastre la o «fiartă», s-a-ntins ideea. Tot aveam în gând, am încercat să-l lămuresc şi pe Nae (regretatul artist Nicolae Truţă – n.r.), care s-a lăsat mai greu de data asta“, îşi începe Ioan Smedescu povestea.

„Nebunia“ venea după o alta, pe care acelaşi cuplu Nae Truţă – Ioan Smedescu o editaseră în anul 2000, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea poetului nepereche, anume o ediţie liliput, cu patru minivolume de format 7x4 cm, între copertele unei jumătăţi de A4 îmbrăcate în vinilin.

„Mă crezi că din acea ediţie, din 2000, nu mai am nici măcar să arăt cuiva, deşi am editat, oficial, 500 de exemplare, dar ele au fost mai multe?!“, spune astăzi editorul, amintindu-şi cu nostalgie şi de acel demers. „Ideea pentru acea ediţie de mini-volume, în total cred că 40 şi ceva de poezii au fost, cu versuri scurte, de 12 silabe, trei strofe pe pagină, unul dintre volume fiind Luceafărul, mi-a venit după ce Laurenţiu Guţică a adus de undeva de la Iaşi o ediţie în format mic. Am început munca, n-a fost uşor, pentru că Nae a făcut acele lucrări exact în formatul ăla, pentru fiecare poezie. Acele cărţi au ajuns peste tot în ţară. Ultima oară când am mai văzut una a fost în urmă cu un an-doi, pe site-ul Okazii.ro cred, o vindea cineva pentru 150 sau 250 de lei“, spune editorul. 

„Cele mici s-au furat de-adevăratelea, chiar glumeam că se fură, din fericire, şi Eminescu“

Deşi primul demers s-a bucurat de succes, chiar dacă nu i-a îmbogăţit, în niciun caz, pe temerari, pentru proiectul editării celui mai mare volum Eminescu, un format 70x50 cm, lucrurile nu au mers ca unse. „A fost o investiţie, o adevărată investiţie. A durat mai mult şi partea cu ilustraţiile, toate în creion...

Ideea am avut-o în 2004. Chiar cu Nae eram, cred, când am văzut la televizor că cineva din staff-ul lui Cassius Clay vorbea despre faptul că au adus 200 de bucăţi dintr-un album despre viaţa lui, ceva la modul ăsta, un format 50x40 cm, şi că a fost bătaie pe ele. Şi noi vorbeam: «Uite, domnule, pentru un Eminescu nu s-ar bate aşa!». Dar a durat aproape un an, dacă nu mai mult. Numai hârtia era peste 100 de milioane de lei vechi, mai erau copertele, tipăritul. Ideea pentru copertă am discutat-o cu Florin Rogneanu, criticul de artă de la Craiova. După care am început să punem la punct şi celelalte detalii: ce caractere, ce culoare. După care: «Nae, treci la lucru!»“, îşi aminteşte Ioan Smedescu.

image

Chiar dacă ştiau clar ce vor, sau poate tocmai de aceea, au găsit foarte greu o tipografie care să le pună în practică proiectul.„Am sunat în toată ţara, pentru că eu aş fi vrut s-o fac legată. Nu exista maşină la formatul ăsta. După care n-am găsit să-mi pună sigla cum aş fi vrut eu... Am lucrat-o direct manual, 155 de exemplare + 15. Mi-au furat multe din tipografie, înainte să le leg, foi întregi... Mi se mai întâmplase şi cu cele mici, acelea gata însă, chiar glumeam cu Nae Truţă, ne spuneam că se fură, din fericire, şi Eminescu“, povesteşte în continuare editorul aventura facerii ediţiei din care au ajuns exemplare în toată ţara, foarte multe la instituţii de cultură, biblioteci în general.

image

Cărţile au ajuns în colecţii din toată ţara - FOTO Muzeul virtual Eminescu

„Au ajuns peste tot, am dăruit cu toată dragostea, n-am făcut-o să mă îmbogăţesc, din contră, am investit foarte mult. Îmi făcusem eu atunci calculul că dacă vând 50-60 de exemplare îmi recuperez investiţia. Nu s-a întâmplat şi chiar am primit reproşuri, fireşti, pe undeva, în acea perioadă din partea familiei, dar mi-a fost drag să fac asta. Nu ştiu dacă m-aş mai încumeta la ceva de genul ăsta, sau, de fapt, cred că da, dar eu să fiu cu ideile, să lucrez efectiv, însă cu o finanţare certă“, povesteşte autorul visului transpus în realitate. Şi-ar mai fi dorit, şi chiar vorbea cu prietenii în acea perioadă, să editeze tot în format mic poezii de Macedonski, Topârceanu, Coşbuc, ediţii de lux, să găsească un legător bun şi să le realizeze în cotor din piele.

50 de volume personalizate

Volumul în discuţie, „unicat între ediţiile româneşti, prin concepţie şi dimensiuni“, cum este menţionat în colofon, a fost ilustrat în întregime de artistul plastic Nicolae Truţă, conţinând pentru fiecare poezie desene realizate în creion. „S-a respectat, în privinţa textelor şi a grafiei, volumul apărut în 1995 la Editura R.A.I. şi tipărit la Imprimeriile Coresi, care a reeditat volumul „Mihai Eminescu, Poezii“ cu o introducere şi sub îngrijirea lui G. Murnu, cu 12 acuarele-facsimil şi numeroase desene de A. Murnu, apărut la Editura S. Ciorneu – Bucureşti şi tipărit la Atelierele „Ramuri“ – Craiova în anul 1929“, se mai precizează în nota finală a cărţi.

image

Ilustraţiile au fost realizate de artistul plastic Nicolae Truţă

Ediţia, scurtă, de 155 exemplare numerotate de la 1 la 155 şi alte 15 numerotate alfabetic, rămase la dispoziţia Editurii Scribul, a avut primele 50 de volume personalizate, purtând semnăturile editorului Ioan Smedescu şi artistului plastic Nicolae Truţă, cei care le-au primit intrând şi în posesia unui certificat de autenticitate.

Cine este editorul

Ioan Smedescu (62 ani), cel care a avut iniţiativa tipăririi ediţiei bibliofile, este un iubitor, dar şi „practicant“ al poeziei. Are, la rândul său, volume de poezie tipărite, a cochetat cu jurnalismul, a făcut emisiuni de radio şi TV, a întreţinut activitatea unui cenaclu literar, a editat reviste de cultură etc. Vorbeşte foarte puţin despre lucrurile pe care le-a făcut şi mai mult despre reuşitele altora, pe care le-a încurajat şi de care s-a bucurat.

A vrut, în prima tinereţe, să devină medic,  un vis pe care nu l-a mai urmat cu insistenţă de cum a descoperit poezia. A ajuns economist, deşi multe altele sunt experienţele pe care le-a trăit, în varii domenii. Poveştile din vremea frumoasă a cenaclurilor literare, cu tot cu securiştii care se interesau în detaliu cine citeşte, ce anume; experienţa necesară a înregistrării, în anii comunismului, a maşinii de scris la poliţie, detaliu peste care a sărit şi care ar fi putut să-l coste, în zilele Revoluţiei, dacă nu s-ar fi grăbit s-o ascundă la Cocorăşti, în curtea bunicului; aventura din complicatele zile ale lui decembrie 1989, când efectiv a fost martor la devastarea reşedinţei familiei Bărbulescu (cumnatul şi sora lui Nicolae Ceauşescu) sunt lucruri pe care nu le-a pus pe hârtie, dar le deapănă cu prietenii care nu s-au răspândit prin ţară.

Pentru tipar  are în intenţie două proiecte de suflet, scormonind, pentru asta, arhivele mai multor instituţii. Vrea să scoată la iveală mai multe documente-mărturie despre Slatina şi despre comuna natală şi să creioneze, pe baza lor, episoade încă nescrise din istoria acestor locuri. „Sunt lucruri peste care trecem uşor, chiar dacă ne cad în mână, mai ales în tinereţe, însă vine o vreme când ele se aşează. Eu acum asta vreau să fac“, spune Ioan Smedescu, mult mai preocupat însă, din Ajunul Revelionului, de minunea care le-a întregit familia: Matei Ştefan, primul nepot.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite