Profesoara pensionară care luptă să ne cunoaştem eroii: „Poate că generaţia actuală nu e interesată, dar poate peste 50 de ani cineva va dori să ştie“

A bătut judeţul în lung şi-n lat, a stat luni de zile în arhive, iar după ani de muncă a dat la tipar o carte despre eroii emblematici ai judeţului, despre monumentele închinate lor şi cei prin grija, talentul şi truda cărora s-au înălţat.

Doina Leulescu (67 ani), profesor de istorie, s-a pensionat în urmă cu 9 ani, dar din 2006 bate judeţul Olt în lung şi-n lat şi răsfoieşte arhivele pentru a scoate la iveală poveştile neştiute ale eroilor căzuţi în războaie şi ale monumentelor care li s-au închinat. Totul a pornit de la lucrarea de grad didactic I, în care şi-a propus să reliefeze contribuţia maselor populare la Războiul de Independenţă, iar pentru a o realiza a inventariat toate monumentele şi a întregit pe baza documentelor de arhivă lista eroilor căzuţi atunci. A urmat o carte despre principalele monumente închinate eroilor din cele două războaie mondiale, dar pentru că informaţiile descoperite au fost atât de multe şi interesante, campania de căutări s-a prelungit, iar astăzi este la tipar o lucrare amplă, scrisă în colaborare cu muzeograful Denisa Guţică-Florescu, despre eroii emblematici ai Oltului (aproape 180, dintr-un total de aproximativ 20.000 eroi căzuţi în cele două războaie mondiale, numai din Olt şi Romanaţi), despre cele peste 200 de monumente din judeţ care au fost ridicate spre cinstirea memoriei lor, dar şi despre sculptorii şi meşterii pietrari care le-au ridicat şi cei care au susţinut financiar astfel de demersuri.

Când a făcut public pentru prima dată demersul, cerând ajutor şi îndrumare, a fost descurajată. „Un director al unei instituţii de cultură mi-a spus: « Doamnă, n-aveţi nicio şansă!“. Lucrul acesta m-a îmbărbătat. În septembrie a apărut cartea“, a povestit profesoara despre prima carte în care a inventariat sumar monumentele din judeţul Olt închinate eroilor. Intrase, în schimb, în posesia multor informaţii şi poveşti de viaţă ale eroilor, ale ctitorilor, ale sculptorilor şi meşterilor pietrari, aşa că s-a hătărât să extindă şi mai mult căutările, ajungând să trimită spre tipar o lucrare amplă.

„Patru luni am stat în arhivă zi de zi, în teren am mers în aceleaşi localităţi de mai multe ori, am fotografiat monumentele în diferitele momente ale zilei, pentru că trebuie să ştim cine ne-au fost înaintaşii, cine le-a cinstit memoria, cum s-au strâns banii pentru acele monumente, ce eforturi s-au făcut. Am găsit scrisori de pe front, mărturii ale urmaşilor, poveşti impresionante, pe unele le redau în carte. (...)Poate că lucrarea mea nu va interesa generaţia asta, poate nici generaţia viitoare, dar poate peste 50 de ani cineva va dori să ştie. E vorba de mari eroi, e vorba de sculptori renumiţi, de meşteri pietrari, unii aduşi din Italia pentru a construi castelul Peleş, care ulterior s-au stabilit la noi, de informaţii pe care le-am obţinut intervievând urmaşi şi cunoştinţe ale acelor oameni, documente de arhivă“, a spus profesoara.

„Mi-a fost foarte ruşine că n-am luat la facultate şi toată vara eu n-am ieşit din curte“

Doamna Doina Leulescu a povestit că prima dragoste a fost, de fapt, geografia. „Mi-a plăcut foarte mult geografia. În clasa a IV-a pur şi simplu mă jucam cu colegii mei la hartă. Jucam, îmi aintesc, un joc în care condiţia era să spunem o localitate care să fie scrisă cu majuscule, să o putem găsi uşor. Eu mi-am îndreptat privirea, pe hartă, spre nordul ţării şi am zis – Babadag. Colegii mei au căutat o zi întreagă localitatea pe hartă, în nord, şi n-au găsit-o. Am dat examen la Cluj, am fost 19 pe loc şi 25 de locuri. Eu am avut media 7 şi s-a intrat cu 7,33. Între 7 şi 7,33 n-a fost nicio notă. Mi-a fost foarte ruşine că n-am luat la facultate şi toată vara eu n-am ieşit din curte. Am dat în toamnă la istorie-geografie şi am intrat, iar la Craiova nota care m-a făcut studentă a fost cea de la geografie. Am definitivatul la geografie, gradul II la istorie, gradul I la istorie“, şi-a amintit profesoara de începuturi. Istoria a devenit însă rapid o pasiune, iar generaţiile de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Vlaicu Vodă“ din Slatina (pe care a şi „botezat-o“, de altfel, prezentând municipalităţii argumentul ca şcoala să poarte numele voievodului), la care a predat, s-au bucurat din plin. O absolventă mărturisea, de altfel, la o revedere, cum aşteptau curioşi ora de istorie, să vadă ce mai scoate doamna profesoară din sacoşa neagră.

„Eu nu m-am dus niciodată la clasă fără material didactic, fără ceva cu care să atrag atenţia copilului – că a fost o fotografie, o carte, o schiţă... Le-am dus la o clasă a V-a o schiţă a dealului Acropole, stăteau copiii cu gura căscată“, a povestit profesoara, mărturisind că plăcerea pentru lectură şi-a împlinit-o şi mai mult după pensionare. „După ce am ieşit la pensie am citit mult mai mult decât înainte. M-am adaptat şi eu, mi-am cumpărat calculator, intru pe Internet, îmi găsesc ce am nevoie, sunt convinsă că dacă aş mai fi fost la catedră aş fi încercat să înţeleg noua tehnologie şi să le spun despre tot ce găsesc pe Internet– «măi, nu tot ce apare acolo e adevărat!»“, a spus profesoara care mai pregăteşte şi astăzi liceeni pentru BAC sau admitere la facultate.

„Mă doare sufletul, mă doare inima când văd că tânăra generaţie nu ştie nimic şi nici nu vrea să-nveţe“

Împletim, în timpul discuţiei, poveştile de la catedră cu experienţele din excursiile pregătite îndelung, astfel încât copiii să rămână cu amintiri pe viaţă. Traseul era clar definit în caietul de călătorie, punctele de vizitat, bine stabilite, totul ordonat pe zile, localităţi de plecare şi de destinaţie. „M-am întâlnit acum cu o absolventă stabilită în Franţa care mi-a spus că de atunci nu a mai vizitat ţara aşa şi că şi-ar dori să-şi aducă şi copiii în astfel de excursii, să le arate România“, a spus profesoara, mărturisind că în România două destinaţii i-au scăpat: Satu-Mare şi Tulcea.

Deşi n-a trecut prea mult de când a părăsit catedra (s-a pensionat în 2009), spune că deja oservă un dezinteres al generaţiilor actuale de elevi, dar, ceea ce i se pare şi mai grav, unul similar din partea profesorilor. „Mă doare sufletul, mă doare inima când văd că tânăra generaţie nu ştie nimic şi nici nu vrea să-nveţe. Nici copiii nu-nvaţă dar, îmi pare rău să spun, nici profesorii nu-şi mai fac datoria. (...) Profesia de dascăl presupune nişte rigori. Dascălul este oglinda, dacă nu eşti în stare să respecţi aceste rigori, nu te fă dascăl“, este categorică profesoara.

Despre monumente impozante şi despre istoria neştiută a facerii lor

Vorbim despre personalitatea istorică preferată şi doamna profesoară spune categoric că este Vlad Ţepeş, convinsă că răspunsul va stârni mirare. „Ceilalţi domnitori ce făceau – pârjoleau totul în cale, hărţuiau, dar ce a făcut el, introducerea factorului psihologic - a intrat în tabără otomană şi a vizat cortul de purpură al sultanului, n-a făcut nimeni. Să ai atâta curaj să intri în tabăra otomană şi să şi te retragi..., atâta spaimă a băgat în sultan, încât niciodată n-a mai avut curaj să descalece decât cu şanţuri şi cu ziduri de apărare şi cu toate cele“, a rostit admirativ profesoara, insistând pe aspecte  puţin ştiute din viaţa domnitorului.

Ne întoarcem la eroi şi monumente şi vorbim despre efortul pe care trei dintre foştii colegi ai Doinei Leulescu l-au făcut – Gheorghe Firescu, Ion Stancu şi Constantin Diaconescu – astfel încât informaţiile să se adune cu atâta precizie în caietele de lucru. „Sunt oameni cărora ţin să le mulţumesc din suflet, m-au dus peste tot în judeţ, din timpul lor“, a adăugat profesoara, povestind adevăratele aventuri prin cimitirele din localităţile oltene, dar şi din judeţele vecine, în căutare de indicii, astfel încât datele despre eroii asupra cărora s-a aplecat în carte să fie sigure. Împreună au ajuns de la Siliştioara (Corabia), unde se află unul dintre monumentele cu adevărat impozante din judeţ, până în nordul judeţului. Judeţul a fost, de altfel, împărţit în şase, iar informaţiile, sistematizate conform acestei dispuneri.

Deşi sunt peste 200 de monumente ridicate în cinstea eroilor, lista monumentelor de patrimoniu este relativ scurtă, ne mai spune Doina Leulescu, iar din ea lipsesc câteva care ar trebui să-şi găsească locul prin prisma semnăturii pe care o poartă, fiind realizate de „sculptori diplomaţi“.

„Monumente istorice sunt cel de la Corabia – cel mai impozat,  monumentul Ecaterinei Teodoroiu de la Slatina, pentru că este făcut de Măţăoanu, monumentul Eroilor Romanaţeni de la Caracal şi Monumentul Eroului Necunoscut din cimitirul de la Caracal, făcute de Ion (Johan) Faur, monumentul de la Corabia făcut de Ion Iordănescu. Pe lista asta ar mai trebui introduse cel puţin patru monumente: monumentul de la Redea, realizat de Ion Faur, cel de la Radomireşti, făcut de Teodor Burcă, cel care a făcut şi monumentul de la Cernăuţi, şi monumentele de la Seaca şi de la Bălăneşti, pentru că sunt făcute de Ion Iordănescu. Acestea sunt monumentele din judeţul olt care au ca autori sculptori diplomaţi, cum se numeau în interbelic, adică acei oameni care făcuseră şcoala de Arte frumoase. Şi mai avem monumentul de la Balş, făcut de Alexandru Severin. Acestea ar trebui introduse în lista monumentelor istorice. Neglijenţa noastră ne împiedică să le avem pe lista monumentelor“, a mai spus profesoara.

Poveştile despre cei care şi-au lăsat acasă copii nenăscuţi şi au murit eroic, despre părinţi a căror singură consolare, după ce şi-au pierdut pe front fiii, a fost să ridice un monument în memoria lor, donând terenuri şi plătind meşteri, despre experienţele cumplite în prizonierat, transmise mai departe de nepoţii supravieţuitori şi, bineînţeles, despre monumentele pe care şi astăzi numele acestor eroi se regăsesc  vor fi în curând aduse în faţa publicului, cartea pregătită vreme de peste 10 ani fiind transmisă editorului.