Senator: „Vrem să demarăm într-o lună-două schimbarea statutului medicilor de familie şi resalarizarea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Caracal se desfăşoară, în perioada 26-28 octombrie 2017, a IX-a ediţie a Zilelor Medicale Caracalene, în cadrul acesteia astăzi făcându-se şi un important anunţ pentru medicii de familie.

Manifestarea a devenit deja un reper pentru lumea medicală din regiune, şi în acest an fiind invitaţi, pentru a prezenta teme considerate o adevărată provocare, profesori universitari din centre de renume, din Craiova şi Bucureşti. Conferinţa regională, care vineri, în jurul prânzului, a avut şi un moment în care li s-a dat cuvântul autorităţilor invitate, a constituit cadrul ideal pentru lansarea unui anunţ  care îi priveşte pe medicii de familie. 

Vicepreşedintele Comisiei de sănătate din Senatul României, senatorul (PSD) Renică Diaconescu, a declarat că se lucrează la schimbarea statutului medicului de familie şi la o nouă bază de salarizare, pornindu-se de la realitatea că medicii din spitale au ajuns la un nivel salarial aproape de ceea ce au solicitat, în schimb medicul de familie, obligat să-şi administreze cabinetul ca un patron veritabil, e preocupat să împartă aceiaşi bani pentru plata asistenţilor, a chiriilor, utilităţilor etc. „Dacă vrei să ai medici de familie bine pregătiţi, profesionişti, trebuie să le şi oferi condiţii. (…) Vrem o schimbarea a statutului medicilor de familie şi o acordare a unor suplimente, pentru că la ora asta o duc foarte greu. Medicul de familie îşi plăteşte tot ce are acolo: asistent, chirie, curent, toate, iar salariul la care a ajuns este sub ceea ce ne dorim pentru medici. Ne plângem că ne pleacă medicii afară, dar nu facem absolut nimic. Noi vrem să demarăm într-o lună-două schimbarea statutului medicilor de familie şi resalarizarea“, le-a spus medicilor vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, senatorul Renică Diaconescu, medic neurolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Anunţul senatorului a venit însă după ce preşedintele onorific al Societăţii Medicilor de Familie Olt, medicul Viorel Rădulescu, a reamintit că la această dată în ţară se poartă o serie de discuţii la nivelul structurii care îi reprezintă pe medicii de familie, tocmai în ideea de a se stabili un plan al acţiunilor. „Din păcate, în medicina de familie s-a ajuns la situaţia absurdă în care pacientul a trecut pe planul doi ,pentru că pe primul plan rămân raportarea, informatica şi toate celelalte. La ora actuală în ţară se organizează lucruri care vor duce în final la blocarea întregii medicini de familie. Unii colegi vor adduce bani de acasă. (...) De data aceasta ne vom alinia şi noi la ceea ce se va întâmpla în ţară, pentru că avem discuţii. Mai multe vorbim mâine“, a spus dr. Rădulescu, anunţând că săptămâna viitoare, marţi, la nivel judeţean va avea loc o întâlnire între reprezentanţii medicilor de familie, prefectul judeţului şi şefii CJAS şi DSP, în contextual în care la ultima regularizare medicului de familie I s-a mărit tariful per capita cu 0,08 lei/punct.

Fumatul la locul de muncă, printre temele abordate la Zilele Medicale Caracalene

Manifestarea a continuat cu lucrările din program, în ultima zi, sâmbătă, fiind programată şi o întâlnire a medicilor de familie din Olt. În cele trei zile de manifestări se vor prezenta la Zilele Medicale Caracalene zeci de lucrări din domeniul pneumologiei, nefrologiei, medicinii primare, cardiologiei, ginecologiei, chirurgiei, somnologiei, psihiatriei etc. Participarea la manifestarea profesională le aduce medicilor şi importante puncte EMC, temele propuse fiind cotate asemeni celor de la congresele naţionale. Locul de desfăşurare este acelaşi de la prima ediţie, impunătorul Teatru Naţional Caracal.

Congresul regional a început vineri cu mai multe lucrări pe tema istoriei medicinii, somnologie şi pneumologie. Astăzi, în prima parte a zilei, s-a continuat cu prezentări din domeniul pneumologiei, tema fumatului la locul de muncă fiind tratată într-o lucrare semnată de reputaţii medici Florin Mihălţan şi Valentin Coşei de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“ din Bucureşti într-un mod care i-a captivat pe medici, chiar dacă, la un moment dat, în timpul prezentării s-a abordat inclusiv tema fumatului în rândul cadrelor sanitare şi impactului pe care acest gest îl are asupra pacienţilor.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite