Trei elevi calificaţi în lotul naţional lărgit de matematică şi 12 medalii. Profesor: „În fiecare zi mă minunez că există aceşti copii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Ţolu şi Vlad Coneschi, doi dintre elevii olteni calicaţi în lotul naţional, alături de prof. Marius Perianu
Diana Ţolu şi Vlad Coneschi, doi dintre elevii olteni calicaţi în lotul naţional, alături de prof. Marius Perianu

Un an deosebit pentru elevii şi profesorii din Olt care i-au pregătit pe aceştia pentru faza naţională a Olimpiadei de matematică. Trei elevi s-au calificat în lotul naţional lărgit şi continuă probele de baraj, iar numărul medaliilor a ajuns la 11.

Performanţa elevilor îndrăgostiţi de matematică din şcolile oltene este deosebită în acest an, trei elevi calificându-se în lotul lărgit. Ei continuă probele pentru a afla dacă vor face parte din echipa României pentru Olimpiada Balcanică de Juniori (sunt 24 elevi calificaţi şi vor rămâne, până în iunie, doar şapte). Diana Ţolu şi Vlad Coneschi, elevi în clasa a VII-a, pregătiţi de prof. Simona Năsui, respectiv prof. Graţiela Popa, sunt elevii Şcolii „Eugen Ionescu“ din Slatina, tot în lotul lărgit calificându-se Mitrache Ionuţ Marian, elev în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu“ din Caracal, pregătit de prof. Eugenia Ţolu.

În acest an 17 elevi din Olt au participat la faza naţională a Olimpiadei de Matematică desfăşurată la Timişoara, iar 11 dintre ei s-au întors cu medalii din partea Societăţii de Ştiinţe Matematice.

Medalie de aur şi premiul III la clasa a XII-a

O performanţă deosebită, şi aşteptată de ceva vreme, a înregistrat elevul Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, Liviu Chirimbu. Multiplu premiat şi în anii precedenţi, în acest an, ultimul de liceu, Liviu Chirimbu s-a întors de la naţională cu medalie de aur şi premiul III. „A reuşit să-i depăşească, practic, şi pe cei care au fost la olimpiada internaţională“, spune profesorul său, Marius Perianu, menţionând că matematica promovată la această olimpiadă, foarte aproape de matematica de cercetare, i s-a potrivit ca o mănuşă elevului inclinat spre studiu individual.

Iată lista performerilor din acest an:

Clasa a V-a:
- Stanciu Daria Maria, Şcoala Gimnazială „Virgil Mazilescu“ Corabia, medalie de bronz;
- Bolborea Radu Ionuţ, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina, medalie de bronz.

Clasa a VI-a:
- Militaru Marius Ionuţ, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, medalie de bronz;
- Lia Sara Maria, Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu“ Caracal, medalie de bronz.

Clasa a VII-a
- Ţolu Diana, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina, menţiune şi medalie de argint, calificată în lotul naţional lărgit;
- Coneschi Vlad, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina, medalie de bronz, calificat în lotul naţional lărgit;

- Dobre Andreea, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina, medalie de bronz.

Clasa a VIII-a

- Mitrache Ionuţ Marian, Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu“ Caracal, menţiune şi medalie de argint, calificat în lotul naţional lărgit;
- Vădăstreanu Robert Valentin, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina, medalie de bronz.

Clasa a X-a
- Dobriţă George Mădălin, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, medalie de bronz;
- Oporanu Ioan Nicolae, Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ Slatina, medalie de bronz.

Clasa a XII-a
Liviu Chirimbu, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, medalie de aur, premiul III.

Punctaje bune au avut şi elevii: Florea Alina, Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu“ Caracal, clasa a VI-a; Ştefănescu Anastasia,  Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina, clasa a VII-a; Muşuroi Daniel Nicuşor, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, clasa a IX-a; Ene Mihaela Francesca, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, clasa a IX-a; Ignat Horia Andrei, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, clasa a X-a; Oprescu Ştefan Iulian, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ Caracal, clasa a XI-a.


Olimpici la mai multe discipline

Elevii de gimnaziu care şi-au stăpânit emoţiile şi au reuşit performanţe remarcabile la concursul naţional de matematică sunt, majoritatea, calificaţi la mai multe discipline şi vor fi puşi, unii, să aleagă dacă mai concurează. „Diana Ţolu este calificată la lingvistică şi la Concursul Naţional „Ionel Teodoreanu“ şi a renunţat la fizică. Acum, vom vedea, dacă etapa naţională la o altă disciplină va coincide cu vreo probă de baraj, din ce am înţeles de la ea va opta pentru matematică. (...) Sunt copii deosebiţi, eu mă minunez în fiecare zi că mai există aşa ceva, iar cea mai mare bucurie, vorbesc de elevii mei acum, este că se observă progresul de la un an la altul, în acest an au fost mai buni decât anul trecut“, a declarat profesoara de matematică a Dianei, Simona Năsui.

olimpici mate olt

Diana Ţolu, Andreea Dobre, Marius Militaru, elevii prof. Simona Năsui FOTO: Facebook/Simona si Florin Nasui

Un alt copil teribil al matematicii este Lia Sara, elevă a Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu“ din Caracal. Eleva, spune profesoara ei de matematică, Eugenia Ţolu, este calificată şi la informatică şi fizică şi a participat la calificări şi la engleză (concurând cu elevii de clasa a VII-a, cu un an mai mari). Vlad Coneschi  - Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ Slatina va merge, de asemenea, la Olimpiada Naţională de Informatică, la fel şi colegul Robert Vădăstreanu etc.

olimpici mate olt

Elevii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu“ Caracal calificaţi la faza naţională a olimpiadelor şcolare, printre ei şi micii matematicieni FOTO: Adevărul Caracalean

„Aceşti copii în timpul orelor fac cu totul altceva, programa de olimpiadă este cu mult peste ce se lucrează la clasă. Îşi cumpără auxiliare, culegeri, participă la tot felul de concursuri, sunt deosebit de bine informaţi şi de multe ori îmi lansează provocări. Lucrează relaxat, cu foarte mare uşurinţă. Obosiţi, compleşiţi, nu i-am simţit, însă uneori, după ore bune, se mai plictisesc, iar atunci schimbăm nota. Ideea este că nu fac nimic forţat, nu ar obţine performanţe. Îşi doresc, este pasiune, şi, foarte important, sunt şi foarte bine susţinuţi de părinţi. Au venit cu acest apetit pentru matematică din şcoala primară, încă de acolo mergeau la concursuri“, a declarat prof. Eugenia Ţolu.

„E nevoie să strângem rândurile“

Dacă eforturile elevilor şi ale profesorilor lor au dus până acum la rezultate de excepţie, pe mai departe este, însă, nevoie de o mai mare susţinere, crede prof. Graţiela Popa. „Sunt la a patra calificare a unui elev de-al meu în lotul lărgit şi cred că este momentul să ridic o problemă. La acest nivel, cred eu, copiii au nevoie să se pregătească şi cu profesori de liceu şi chiar cu profesori universitari, pentru a fi pe picior de egalitate cu colegii lor din ţară. Suntem, îmi spune domnul Coneschi, pe locul II în lot, după Bucureşti, ca număr de elevi calificaţi. Cei din Bucureşti beneficiază, însă, de pregătire inclusiv cu profesori universitari, ai noştri nu. Nu poţi, la un moment dat nu ai timpul fizic necesar, să acoperi totul. Eu am avut patru elevi calificaţi, a trebuit să-mi împart timpul. Cred că ar trebui, şi voi face asta, să propunem Inspectoratului Şcolar să semneze un parteneriat, ceva, astfel încât în această perioadă elevii calificaţi la lot să beneficieze de sprijin, de ajutorul unor profesori care cunosc structura subiectelor în astfel de competiţii, profesori care au şi disponibilitatea să ajute. E nevoie să strângem rândurile“, a declarat prof. Popa.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite