Cristian Ursu - Brookerul, campion european la karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de 12 ani de pauză competiţională, Cristi a reuşit, la reapariţia într-un concurs, să câştige titlul european la Kata-Shotokan!

L-am găsit pe Cristian Ursu la sala Clubului Sportiv Satori, îmbrăcat în kimonoul de antrenament.

Jackie Chan l-a „împins“

Face un efort de memorie să-şi amintească de momentul când a călcat, pentru prima dată, într-o sală de antrenament. Se întâmpla în 1990, când filmele cu Jackie Chan şi Jean Claude van Damme erau la modă în România. După patru ani de antrenament, a venit şi prima realizare: centura neagră Shotokan.

300 de sportivi

„Mi-aduc aminte că, atunci când am început să practic karate, eram peste 300 de sportivi la fiecare antrenament. Din cei 300, am mai rămas, astăzi, 3: eu şi încă 2 prieteni, care reprezentăm Clubul Satori din Slobozia“, mărturiseşte Cristi Ursu.

Anii s-au scurs, mustind de performanţă, pentru sportivul nostru, iar în arhiva personală tronează multiple medalii naţionale şi o pleiadă de alte astfel de trofee, câştigate de elevii pe care i-a pregătit. În 1998, se hotărăşte să renunţe la concursuri şi se axează numai pe antrenorat.
 
În paralel cu viaţa de antrenor, urmează cursuri de consultanţă în domeniul financiar, iar 4 ani mai târziu, îşi inaugurează propria firmă în acest domeniu.

„Între 1998 şi 2007 am încercat să-mi dezvolt o afacere. Am continuat să antrenez copii, care m-au răsplătit cîştigând nenumărate medalii naţionale şi internaţionale. Nicio clipă nu m-am gândit că o să mai revin în competiţii, din postura de concurent“, declară el.

Şi, totuşi, a revenit!


Şi a făcut-o aşa cum nici el nu se aştepta să o facă. La sfârşitul lui aprilie 2010, a participat cu lotul României la Campionatele Europene de Karate, competiţie ce s-a desfăşurat în Portugalia, competiţie rezervată seniorilor şi veteranilor. A câştigat, de o manieră categorică, titlul european la Kata-Skotokan.

„Am revenit în competiţii pentru că vreau să fiu un exemplu pentru copiii mei, care practică şi ei, cu mult entuziasm, karate“, susţine Cristian Ursu.

Viitorul sună bine

Acum, că s-a reacomodat cu sistemul competiţional, nici nu vrea să mai audă de retragere. Pentru acest an, are programată o participare la Campionatele Naţionale şi, mai apoi, la cele Mondiale. În primavăra lui 2012, vrea să-şi apere cu succes titlul european câştigat anul  acesta.

Pe lângă toate acestea, mai are de pregătit şi numeroşi mici karatişti, dornici să-i calce pe urmele antrenorului ce are Europa la picioare. Dar cel mai ambiţios proiect al său din acest an îl reprezintă organizarea în premieră, la Slobozia, a unei gale K1, cu participarea celor mai talentaţi sportivi. Nu în ultimul rând, Cristi Ursu vrea să facă din Clubul Sportiv Satori un brand în România.

„Vreau să aibă clubul şapte secţii sportive, care să promoveze sănătatea prin mişcare. De asemenea, îmi doresc să
deschid alte cinci săli în zona de sud-est a României“, visează Cristian Ursu.


întrebări şi răspunsuri


Care a fost cea mai frumoasă amintire din viaţa de sportiv?

Se întâmpla în 1994, la Campionatele Naţionale ce se desfăşurau la Sala Polivalentă din Bucureşti. Am avut o evoluţie de excepţie,  mi-a ieşit absolut tot, iar, la final, toată sala s-a ridicat în picioare şi m-a aplaudat minute bune în şir.

Ziua, om de afaceri, iar seara înlocuieşti cravata cu kimonoul de antrenament. Cum reuşeşti să te împarţi între cele două?
Sunt asemănătoare. Şi într-o parte, şi în cealaltă, atitudinea trebuie să fie una de învingător. Trofeul este important în ambele situaţii. Şi în sport, dar şi în afaceri guşti victoria sau înfrângerea, care, laolaltă, îţi dezvoltă calităţi de învingător.

Ce-i place
„Să ajut cât mai mulţi oameni să aibă succes, atât în plan sportiv, cât şi profesional. Să văd oamenii cu care lucrez zâmbind optimişti“, spune Cristian.

Ce nu-i place
„Răutatea omului. Nu suport invidia şi orgoliul exacerbat. Eu vreau să-mi trăiesc viaţa alături de oameni cu o gândire pozitivă“.

profil


NĂSCUT. 14 noiembrie 1972, Slobozia.
STUDII. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport; Facultatea de Management-Consultanţă Financiară.
FAMILIE. Divorţat, are 2 copii - un băiat de 5 ani şi o fată de 9 ani.


Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite