De 12 milioane de lei este nevoie pentru ca un spital început în urmă cu aproape trei decenii să fie terminat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Fălticeni început în urmă cu 25 de ani nu a fost finalizat până în prezent. FOTO Dănuţ Zuzeac

12 milioane de lei îi împiedică pe medicii fălticeneni să se mute în casă nouă. De atât mai este nevoie pentru a se finaliza lucrările de la Spitalul Fălticeni, lucrări începute în urmă cu 26 de ani, mai exact în anul 1991. Proiectul este realizat în proporţie de aproape 95%.

Construcţia noului spital din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, a fost începută în anul 1991, însă această unitatea medicală nu a fost finalizată nici până în ziua de astăzi. Conform edilului din Fălticeni, Cătălin Coman, ar mai fi nevoie de suma de aproximativ 12 milioane de lei pentru a se finaliza lucrările de la Spitalul Fălticeni.

„Lucrările sunt finalizate în proporţie de aproximativ 95% şi mai este nevoie de suma de 12 milioane de lei pentru a se încheia totul. Au fost montate ţevile pentru oxigen, fiind finalizată centrala de oxigen. Am reuşit să cheltuim până la sfârşitul anului toţi banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii, chiar dacă au fost şi unele probleme juridice care ne-au oprit practic din lucru”, a declarat primarul Cătălin Coman.

La sfârşitul lunii septembrie 2016, Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii a alocat Primăriei municipiului Fălticeni suma de cinci milioane de lei pentru a continua lucrările la noul spital din localitate, lucrări ce au fost începute în urmă cu 26 de ani, aceşti bani trebuiau folosiţi de municipalitatea fălticeneană până la sfârşitul anului.

Licitaţia privind lucrările de la spitalul din Fălticeni a fost câştigată de firma suceveană General Construct, însă firma ieşeană Geprocon a depus o contestaţie, ce a fost respinsă în primă fază de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Nemulţumită de această decizie, firma ieşeană s-a adresat instanţei de judecată, însă tot fără succes. Magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au respins plângerea făcută de Geprocon, decizând astfel că hotărârea CNSC este întemeiată.

În această condiţii, cei de la General Construct îşi vor putea redeschide şantierul la noul spital din Fălticeni, după aproape un an de pauză. În cazul în care Curtea de Apel Suceava arăta că hotărârea CNSC este neîntemeiată, lucrările rămâneau blocate pentru alte câteva luni, iar cele cinci milioane de lei alocate de Guvern nu putea fi utilizate.

„Am făcut numeroase adrese la Ministerul Sănătăţii, împreună cu managerul spitalului, Vlad Morariu, prin care am cerut cu insistenţă fonduri pentru finalizarea spitalului. Suma de bani alocată este exact ce ne-am propus, ţinând cont de gradul de execuţie al lucrărilor”, a precizat în toamna anului trecut primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman.

Dacă cele cinci milioane de lei primite de la Guvern vor fi cheltuite până la sfârşitul acestui an, noul spital din Fălticeni va fi terminat în proporţie ed 95%. Ar mai fi nevoie de circa 10 milioane de lei pentru ca această unitate medicală începută în urmă cu 25 de ani sp fie finalizată.

Lucrările la noul spital din Fălticeni au fost demarate la doi ani după Revoluţie, în anul 1991. Clădirea a fost realizată în proporţie de 90%, însă lucrările s-au blocat, bolnavii fiind trataţi în prezent într-un spital vechi de peste 150 de ani.

Primul termen pentru finalizarea spitalului a fost anul 1995, după care au urmat alte şi alte termene, toate nerespectate. Proiectul iniţial a fost modificat de mai multe ori, din cauza modificărilor apărute în legislaţia din domeniul medical, a noilor cerinţe din domeniul sanitar, precum şi al situaţiilor de urgenţă.

Noua unitate medicală ar trebui să aibă 250 de paturi, săli moderne de operaţie, camere cu sistem de ventilaţie şi grupuri sanitare individuale, circuite pentru fluide medicale şi aparatură de ultimă generaţie şi ar trebuie să deservească o populaţie de 150.000 de locuitori din municipiul Fălticeni şi 20 de comune limitrofă.

În anul 2000, lucrările au fost blocate, la aceea dată spunându-se că vor fi sistate defintiv şi invocându-se faptul că nici nu ar mai fi nevoie de un nou spital sau chiar de vechiul spital de la Fălticeni, ci cel mult de nişte secţii externalizate ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Motivul invocat era cel legat de distanţa mică între municipiul Fălticeni şi municipiul Suceava.

Lucrările la noul spital din Fălticeni au fost reluate în anul 2011

Lucrările pentru finalizarea noului spital din municipiul Fălticeni au fost reluate în anul 2011, când Ministerul Sănătăţii a alocat 20 de milioane de lei pentru demararea lucrărilor. Din această sumă, administraţia locală de atunci a cheltuit, în acel an, doar 1,8 milioane de lei şi a returnat bugetului de stat 95% din banii alocaţi.

În anul 2012, gradul de realizare a lucrărilor la noul spital era de 28%, iar în prezent a ajuns la 88,78%. Ministerul Sănătăţii a alocat în anul 2012 suma de 10 milioane de lei, bani ce au fost cheltuiţi integral. Anul următor, municipalitatea fălticeneană a primit alte 13 milioane de lei pentru spital, bani care la rândul lor au fost folosiţi în totalitate.

În anul 2014, au fost alocate 10 milioane de lei, însă au fost cheltuite doar şase milioane, restul de patru fiind reportaţi cu aceeaşi destinaţie în bugetul local al municipiului Fălticeni pe anul 2015. Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a mai dat alte cinci milioane de lei pentru spitalul din Fălticeni, bani ce au fost cheltuiţi integral. În plus, s-au făcut cheltuieli în valoare de 400.000 de lei din fondurile reportate ale anului 2014. Astfel, la sfârşitul anului 2015, a fost reportată pentru anul 2016, cu aceeaşi destinaţie, suma de 3,4 milioane de lei.

În urma modificării legislaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a normelor de avizare în domeniul medical, au apărut lucrări suplimentare care au impus un nou contract de lucrări, contract aflat în acest moment în procedură de atribuire, valoarea cea mai mică ofertată fiind de 12,8 milioane de lei. Suma necesară pentru finalizarea spitalului este de aproximativ 14 milioane de lei.

Actualul spital funcţionează cu şase clădiri dispersate pe o zonă de cinci kilometri. Dintre aceste imobile doar două au fost construite cu destnaţia de spital şi au o vechime de peste 100 de ani. Celelalte patru clădiri sunt amenajate în case particulare, şcoli şi grădiniţe. Imobilele în care funcţionează Secţia Dermatovenerice şi cel în care funcţionează Secţia de Obstetrică – Ginecologie şi Secţia Neonatologie sunt revendicate şi retrocedate către proprietarii de fapt, iar spitalul a devenit chiriaş.

Spitalul care asigură în prezent asistenţa medicală pentru populaţia din oraş şi din teritoriul arondat are un număr de 385 de paturi. Indicele de acoperire a populaţiei cu paturi este 2,82 la mia de locuitori, cu mult sub media pe judeţ. Acest fapt determină o aglomeraţie permanentă a spitalului, aglomeraţie care în condiţiile precare de spitalizare care ţin de imobilele mai sus amintite, constituie un impediment serios în administrarea serviciilor medicale de calitate.

Alte ştiri pe această temă:

Un spital început acum 25 de ani n-a fost terminat nici până astăzi. Bolnavii sunt trataţi într-o clădire din vremea lui Cuza

Maternitatea din Fălticeni va fi rasă din temelii pentru a face loc unui supermarket

Spitalul din Rădăuţi, pe lista neagra a Ministerului Sănătăţii, în scandalul dezinfectanţilor. Manager: „Nu e vorba despre nici un fel de neconformitate”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite