Povestea învăţătorului român ajuns magnat al aurului în Europa: „Aurul e ca o femeie frumoasă pe care o iubeşti: umbli după ea până te sleeşte şi cazi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexe Pocol a fost un învăţător băimărean care la începutul secolului trecut s-a apucat de minerit. A fost numit de presa vremii „magnatul aurului”. Datorită averii sale considerabile, avea să ajungă senator al României, primar al oraşului Baia Mare şi preşedinte al Băncii Comerciale din Baia Mare.

Alexe Pocol s-a născut în anul 1871, în localitatea Lozna din judeţul Sălaj, iar studiile le-a făcut la Gherla şi Blaj. După ce a terminat şcoala el a devenit învăţător într-un sat din apropiere de Baia Mare. A investit banii obţinuţi din învăţământ în minerit. Alexe Pocol a început să exploateze aurul dintr-o mină din Valea Borcutului, însă greutăţile au apărut rapid.

„Măi băieţi, eu nu mai am bani ca să continui lucrările. Nu vreau să vă fur munca voastră. Duceţi-vă sănătoşi, iată vă plătesc ce mi-aţi lucrat până acum, şi să vă dea Dumnezeu noroc.

Ţăranii îl iubeau, fiindcă era, ca şi acum, un om a cărui bunătate te cucereşte îndată. Ei au refuzat să plece şi au spus ca renunţă la salarii şi că vor lucra înainte. (...)

Au convenit să mai lucreze o lună şi într’o zi şeful de lucrări veni agitat să-i spună că au dat peste aur. În adevăr, găsiseră în mină un bloc enorm de 75 kgr. aur curat. După aceasta s-au găsit filoane, pe care le-a exploatat timp de ani de zile. Scotea câte 30 -40 care ţărăneşti de aur cu quarţ, pe care-l lucra în şteampuri californiene. Media anuală era un quintal metric de aur pur”, scria Alexandru Bogdan într-unul din numerele revistei „Realităţi Ilustrate”, apărut în anul 1933.

Alexe Pocol a devenit în scurt timp cunoscut nu numai în întreaga Românie ci şi peste hotare. El şi-a achiziţionat o trăsură împărătească trasă de şase cai, ce atrăgea atenţia tuturor. De asemenea, „magnatul aurului” şi-a ridicat un castel în Valea Borcutului, mobila fiind adusă tocmai din Viena. Acesta a construit mai multe biserici în ţară, sprijinind totodată artiştii şi scriitorii români. Pocol a făcut o donaţie importantă, respectiv 3,6 kilograme de aur, din care a fost confecţionată coroana Reginei Maria.

„- Ce cantitate aţi oferit pentru coroana Reginei Maria la încoronare?

 - 3,600 kgr.

Pe atunci d. Pocol era Senator. Lipsea o coroană pentru Regina Maria, şi nici banii nu erau, ca să se cumpere aurul necesar”, a mai arătat Alexandru Bogdan.

În anul 1902, se estima că în mina lui Alexe Pocol ar fi undeva la patru tone de aur, ce valora extrem de mult la vremea respectivă. În Primul Război Mondial, el ar fi oferit mai multe împrumuturi ce nu i-au fost restituite, muncitori nu mai avea, iar explozibil nici atâta. Atunci a pornit momentul declinului său.

„Aurul e ca o femeie frumoasa pe care o iubeşti: umbli după ea până te sleeşte şi cazi”, spunea Alexe Pocol. În anul 1933, el era deja ruinat însă avea speranţa că îşi va putea reveni. Pocol a murit la vârsta de 63 de ani într-un sanatoriu din Budapesta.

Alte ştiri pe această temă:

„Roşia Montană se poate repeta la Techirghiol“. Exploatarea nămolului unic în lume, contestată de comunitatea locală

Ion Ţiriac, agentul „Titi Ionescu“. Ce note a scris magnatul la Securitate şi motivul pentru care a fost recrutat în 1963

Istoria necunoscută a lui „Schindler al Boliviei“

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite