Ionel Petre a fost ales preşedinte al ALDE Dâmboviţa, cu un nou mandat de 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filiala judeţeană Dâmboviţa a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) şi-a desemnat vineri, 20 aprilie 2018, noua conducere în cadrul conferinţei de alegeri desfăşurată la Târgovişte, în prezenţa lui Călin Popescu Tăriceanu.

”Cu ALDE, am înţeles că fără implicare nu pot avea şansa unui viitor mai bun. Cu ALDE am redescoperit România. Sunt mândru că am ajuns până aici. Am dovedit că şi noi, cei de la Dâmboviţa, putem să generăm o schimbare reală. Este nevoie de implicare, este nevoie de unitate. Este nevoie să participăm activ la reaşezarea lucrurilor în România. Nu este o utopie să-mi propun ca ALDE Dâmboviţa, în anul 2019, să intre în topul primelor 10 judeţe la nivel naţional în privinţa rezultatelor”, a transmis Ionel Petre cu această ocazie. 

La evenimentul organizat de filiala ALDE Dâmboviţa au participat preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, secretarul general al ALDE Daniel Chiţoiu, preşedintele Consiliului Naţional al ALDE europarlamentarul Norica Nicolai şi alţi politicieni din Bucureşti.

În urma votului exprimat de către delegaţii prezenţi la Conferinţa de Alegeri ALDE Dâmboviţa, preşedintele ales al filialei pentru următorii patru ani este Ionel Petre, care a obţinut noul mandat cu un număr de 305 voturi. 

Funcţiile de vicepreşedinţi ai filialei Dâmboviţa vor fi ocupate, conform voturilor exprimate de către delegaţi, de Dumitru Barbu, Cornel Chiţulescu, Gabriel Chişulescu, Aurel Marinescu, Daniel Drăgoi, Aurelian Socoteanu şi Bogdan Manole. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite