Povestea lui Gheorghe Băleanu, marele dregător care a decis lupta împotriva Cantacuzinilor

Pictură pe peretele Bisericii din Băleni

Familia Băleanu a fost una dintre cele mai influente familii de dregători din istoria Ţării Româneşti. Boierii Băleni şi-au întins moşiile pe locul unde acum există comuna dâmboviţeană Băleni, iar unul dintre cei mai de seamă membri ai săi a fost Gheorghe Băleanu, care a ocupat, pe rând, înalte dregătorii în stat, detaşându-se ca una din figurile marcante ale Ţării Româneşti în secolul al XVII-lea.

“În perioada secolelor XVI-XIX, această familie va juca un rol important pe scena politică a Ţării Româneşti. Impunerea numelui de familie are loc spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi, în primul rând, în sânul marilor familii boiereşti. Acum apar Cantacuzinii, Bălenii, Creţuleştii, Filipeştii, Dudeştii, Bădenii, Brădenii, Grădiştenii, Pîrşcovenii, Bălăcenii, Grecenii şi mulţi alţii. Nu la fel se va întâmpla şi în cazul micilor boieri, meşteşugari sau ţărani, care vor continua să se identifice, până târziu, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, utilizând prenumele. Prenumele era, pentru un boier, un important factor de identificare, inclus într-o întreagă strategie care îl leagă de reţeaua strămoşilor, astfel încât neamul să dăinuie în memoria contemporanilor”, scrie Adriana Cuciureanu, cercetător ştiinţific dr. la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, într-o lucrare a sa despre istoria comunei Băleni.

Pe linie maternă, familia Băleanu va da ţării numeroşi dregători de seamă, printre care Pătru din Băleni mare logofăt (1583) şi Radu din Băleni mare clucer (1585), ridicaţi în rang de Petru Cercel.  

Gheorghe Băleanu, exponent al luptei împotriva Cantacuzinilor

Cel mai renumit dregător din familie a fost Gheorghe Băleanu, „banul cel bătrân”, fiul lui Ivaşco. A ocupat, pe rând, înalte dregătorii în stat: mare clucer, mare vornic, mare ban şi mare logofăt, detaşându-se ca una din figurile marcante ale Ţării Româneşti în secolul al XVII-lea. De asemenea, va fi principalul exponent al partidei Bălenilor în apriga luptă împotriva Cantacuzinilor.

Fiul său, Ivaşco (II) Băleanu, a ocupat, la rândul său, o serie de funcţii înalte în divanul domnesc: mare comis, mare stolnic, mare logofăt şi mare clucer. Moare în anul 1679, în Moldova, unde se refugiase de teama lui Şerban Cantacuzino, duşman al familie sale.

Fiul lui Ivaşco, Grigore, face pace cu familia Cantacuzinilor prin căsătoria sa cu fiica lui Şerban. Fost mare vornic de Târgovişte, mare sluger, mare logofăt, mare vornic şi mare ban (1701-1716), este cel mai de temut adversar al lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot al Ţării Româneşti, căruia, cu ajutorul lui Radu Golescu şi al armatelor austriece, îi va afla sfârşitul. În timpul dominaţiei austriece din Oltenia va ajunge consilier. 

În 1663, anul uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino, şi în 1668, data nunţii de împăciuire dintre Grigore Băleanu şi Smaranda, fiica domnului Şerban Cantacuzino, conacul de la Băleni a găzduit întâlnirile partidei boiereşti a Bălenilor, opusă Cantacuzinilor. Aici se adunau Hrizea Vistierul, tatăl cronicarului Radu Popescu din satul alăturat, Podul Rizii, Neagoe Săcuianu de la Săcuieni - al cărui chip se zăreşte în ctitoria sa din acel sat, Stoica Bucşanul din Bucşani şi alţii.

Udrea Băleanu, erou al neamului

“Marele Ban Udrea Băleanu poate fi trecut, fără rezerve, în cartea eroilor neamului. S-a bucurat, în mod incontestabil, de o mare autoritate în ţară, fiind, practic, locţiitor al domnului, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova şi a fost, aşa cum el însuşi declară  într-o scrisoare purtătorul de grijă la o parte din oastea Voievodului Mihai. În semn de preţuire, astăzi, liceul din localitate îi poartă numele. Ultimul descendent a fost logofătul Nicolae Băleanu, cel care încheie puternica familie a boierilor Băleni în anul 1867”, mai spune în lucrarea sa, Adrian Cuciureanu.

În timpul luptelor desfăşurate în perioada 1596-1600 va lua parte, alături de domnitor, la operaţiunile militare. Sfârşitul îi va fi tragic, fiind ucis din porunca lui Simion Movilă, în 1601.