Salvatorul copiilor săraci: un poliţist de la forţe speciale antrenează gratuit tineri din care scoate campioni la arte marţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foarte mulţi dintre disciolii lui Dumitru Muşat vor să urmeze o carieră militară, văzând în el un exemplu demn de urmat.
Foarte mulţi dintre disciolii lui Dumitru Muşat vor să urmeze o carieră militară, văzând în el un exemplu demn de urmat.

Frumoasa poveste începe în 2012, la Tărtăşeşti, zonă pline de contraste. Mulţi bucureşteni şi-au ridicat vile somptuoase, însă periferiile sunt populate de familii modeste. Povestea antrenoratului s-a transformat dintr-o idee de afacere într-o acţiune de responsabilitate socială pe termen lung, pentru că cei mici nu ar fi avut de unde să plătească un abonament la sală.

Dumitru Muşat are 43 de ani şi este de fel din Bucureşti. A vrut să se retragă la ţară şi a decis să îşi cumpere un teren în Tărtăşeşti, acolo unde şi-a construit o casă.

dumitru musat kempo

“Totul a început prin anul 2012, când un fost coleg de-al meu m-a rugat să vorbesc cu autorităţile locale pentru a face o promovare a sportului. Primăria ne-a pus la dispoziţie sala de sport din localitate, după aceea am fost la şcoli şi am vorbit cu părinţii şi am strâns vreo 40 de copii. Condiţiile nu erau prea bune atunci, pentru că nu aveam dotare, nu aveam echipament, mai nimic. După vreo lună m-a lăsat baltă prietenul meu, spunând nu prea e vad, că e lumea săracă. I-am spus să se ducă în Bucureşti dacă vrea să facă bani. Am rămas eu singur cu toate pe cap”, îşi aduce aminte poliţistul din cadrul forţelor speciale din Ilfov.

Trezindu-se brusc cu zeci de copii pe cap, având cuvântul dat că îi va antrena, Dumitru s-a apucat de treabă. A urmat cursurile Şcolii Naţionale de Antrenori, specialitatea sambo şi kempo, şi şi-a înfiinţat un club, numit Asociaţia Club Sportiv Tărtăşeşti.

“Am văzut că lucrurile încep să se aşeze. Ne-am strâns trei oameni în asociaţie, pentru că aşa trebuie, şi ne-am pus la punct din toate punctele de vedere. Am reuşit să mergem şi într-un cantonament. Am în jur de 50 de copii care vin constant la sală. Mai nou, la rugăminţile Primăriei, mă ocup şi de echipa de fotbal din localitate şi avem cam 100 de sportivi adunaţi în club. 

Campionii se antrenau pe ciment

Până să primească saltele şi să le asigure echipamentele necesare cu ajutorul sponsorilor, poliţistul se antrena cu cei mici pe ciment. 

dumitru musat kempo

“Noi luam medalii pe bandă rulantă şi ne antrenam pe ciment, dar cu ajutorul oamenilor de suflet şi a Federaţiei de Kempo şi Sambo am reuşit să avem de toate. Campioni am o grămadă. Multipli campioni naţionali la sambo, la kempo, la kickboxing. Mai nou cochetăm şi cu luptele. A venit lângă mine un maestru emerit, fost antrenor al lotului naţional vreo 30 de ani – Simion Popescu şi profit de experienţa dânsului”, spune el.

Unul dintre cele mai bune exemple este Florina Grigore, o fată de 14 ani care a fost abandonată de părinţi la doar 4 ani, dar care n-a renunţat la luptă şi a ajuns una din cele mai medaliate românce. Este crescută de nişte rude şi acum este campionă naţională la arte marţiale, face naveta la o şcoală din Bucureşti şi este cea mai bună la învăţătură.

Multora dintre copii poliţistul Muşat a reuşit să le dea speranţa zilei de mâine, a reuşit să îi inspire în carieră şi să le deschidă noi orizonturi.

dumitru musat kempo

“Pe unii dintre ei i-am îndemnat să meargă să îşi termine liceul, pentru că am mulţi de clasa a VIII-a şi i-am trimis la Liceul Mircea Eliade, să facă studii, să facă specializarea pe judo. Le-am spus că îi ajut cu tot ce ţine de mine, să îi promovez, să le arăt drumul în viaţă. Vreau să spun că atunci când era urât afară şi era zăpadă mare, ei mă sunau să mergem la sală. Îmi spuneau că se plictisesc acasă. Nu vor vacanţe pentru că nici nu prea au ce să facă acasă. Cei mai mulţi dintre copii provin din familii defavorizate, dar au potenţial. E o pepinieră bună. Sunt copii de la mama natură puternici şi rezistenţi, atât băieţii, cât şi fetele”, crede antrenorul.

Sportul îi disciplinează atât de mult pe băieţi încât din bătăuşi i-a transformat în tineri care ştiu ce vor de la viaţă.  

dumitru musat kempo

„În primele trei săptămâni de antrenament aveam reclamaţii de la profesori care mă sunau şi îmi spuneau că se băteau între ei. Tot ce învăţau la sală puneam în practică la şcoală, dar am stat de vorbă cu ei şi acum cei care se băteau sunt nişte tineri care întorc şi obrazul celălalt. Le spun mereu să se ferească de probleme pentru că este extrem de uşor să îţi faci probleme, dar foarte greu să le rezolvi”, explică poliţistul care se luptă cu infractorii în viaţa de zi cu zi. 

dumitru musat kempo

„Nu vreau ca cei mici să fie tăietori de frunze”

„În primul rând mă motivează faptul că îmi plac aceşti copii şi vreau să nu o apuce pe căi greşite. Vreau să avem o siguranţă a viitorului lor, să se integreze în societate. Nu vreau ca cei mici să fie tăietori de frunze. Sunt mulţi copii ai căror părinţi muncesc cu ziua şi le spun de fiecare dată să încerce să îşi depăşească părinţii, condiţia socială, să nu se mulţumească cu puţin. Încerc să îi fac să înţeleagă că, cu cât fac mai multă şcoală, cu atât le e mai bine, iar sportul îi face sănătoşi. Dacă ei se ţin de lucrurile astea eu am satisfacţia că am făcut ceva în viaţă“. 

dumitru musat kempo

Toţi copii vor să îl urmeze

Foarte mulţi dintre disciolii lui Dumitru Muşat vor să urmeze o carieră militară, văzând în el un exemplu demn de urmat.

“Mai toţi vor să se facă poliţişti, ca mine. Le spun şi eu că ar fi bine să urmeze o carieră militară, să facă şcoli cât mai multe, pentru că dacă sunt buni în ceea ce fac vor găsi cu siguranţă un loc de muncă bine plătit. De exemplu, am un băiat din Ciocăneşti care este foarte bun la box, la lupte, dar are doar şase clase. Nu îi place să se ducă la şcoală, dar i-am spus că  singura lui şansă e să se ţină de sport pentru a nu ajunge în <<partea cealaltă>>. Îi îndemn să aibă grijă cu cine intră în contact, la ce postează pe Facebook, cui dau accept pe reţelele sociale. Le mai spun să nu fie tentaţi să se apuce de fumat, de băut, de drogat, de fugit de acasă”, mai spune antrenorul.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite