Sute de copii care provin din comunităţi dezavantajate, beneficiari ai programului "Let's Share & Care!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

850 de copii şi familiile acestora din 5 judeţe (Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Prahova şi Călăraşi) au beneficiat de resursele colectate în cadrul programului "Let's Share & Care!", care îi vor ajuta să-şi continue studiile. În primul an "Let's Share & Care!" s-au strâns 26 detone de resurse salvate care vor ajunge la elevii care trăiesc în comunităţi dezavantajate.

Şcolile beneficiare au fost selectate şi vor fi monitorizate cu ajutorul Teach for Romania, partener "Let's Do It, Romania!" în acest demers.

65 de companii au contribuit cu donaţii pentru Centrul de Minerit Urban "Let's Share & Care!". În total s-au strâns 6 tone de haine, 500 de kg de încălţăminte, 2 tone de jucării şi 500 kg de rechizite. De asemenea, companiile au contribuit şi cu 17 tone de mobilier - 450 scaune şi 400 de obiecte precum birouri, dulapuri sau casetiere. Donaţiile au fost sortate în cadrul unor evenimente dedicate, cu ajutorul voluntarilor, iar o parte din mobilier a fost donat sau va fi recondiţionat.

"Primele 4 editii ale proiectului au însemnat, pe lângă cantităţile mari de donaţii, multe provocări logistice şi lecţii învăţate pe parcurs. Mobilizarea din primul an "Let's Share & Care!" a fost peste aşteptări si le mulţumim pe aceasta cale tuturor companiilor implicate. Am fost şi vom fi motivaţi în continuare de zâmbetele copiilor, aşa că în 2018 continuăm cu mult entuziasm planurile de dezvoltare. "Let's Share & Care!" este o soluţie reală pentru oameni şi companii de a salva resurse şi a le folosi într-un mod sustenabil", a declarat Marta Tanse - Manager Dezvoltare "Let's Do It, Romania!". 

Pe întreg parcursul anului 2018, "Let's Share & Care!" îşi propune să sprijine cu haine, încălţăminte, rechizite, jucării ş.a. un număr dublu - de peste 1700 de beneficiari din comunităţile dezavantajate. Începând cu ediţia viitoare, va exista un algoritm prin care companiile vor putea calcula impactul pe care îl are cantitatea de donaţii strânsă asupra mediului (amprenta de carbon). De asemenea în cadrul proiectului va fi lansat şi un business social pentru vânzarea produselor recondiţionate. 

image

"Let's Share & Care!" îşi propune să susţină printr-un mecanism sustenabil copiii din comunităţile sărace, cu o rată mare a abandonului şcolar, dar şi combaterea risipei prin refolosirea resurselor din comunităţi dezvoltate.

"Let's Do It, Romania!" este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 şi până în prezent, "Let's Do It, Romania!" a implicat peste 1.400.000 de voluntari în acţiuni de curăţenie naţională şi peste 50 000 de elevi şi părinţi în proiecte de educaţie ecologică. 

Peste 360 de zone cu deşeuri au fost curăţate prin intermediul aplicaţiei "Let's Do It, Romania!", care a fost descărcată gratuit de aproximativ 9.400 de voluntari digitali. "Let's Do It, Romania!" este parte din comunitatea internaţională "Let's Do It, World!". 

Teach for Romania caută şi pregăteşte cei mai valoroşi oameni din România pentru a deveni lideri în educaţie, din rolurile de profesori şi învăţători pentru copiii din medii vulnerabile. 57 de profesori şi învăţători sunt activi la catedră în peste 30 de şcoli din judeţele Braşov, Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Dambovita, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Vrancea.

Organizaţia face parte din reţeaua globală Teach for All, care uneşte sub aceeaşi misiune a reducerii inechităţii educaţionale membri din peste 40 de ţări. Teach for Romania încurajează colaborarea părinţilor şi a copiilor cu profesorii şi directorii şcolilor, cu inspectoratele din educaţie şi actorii din mediul de business. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite