Cum a apărut limba universală Esperanto – ce reguli a impus filologul polonez care a creat-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lazarus Zamenhof, filologul polonez care a înfiinţat Esperanto
Lazarus Zamenhof, filologul polonez care a înfiinţat Esperanto

Limba Esperanto, limba universală, a fost înfiinţată în anul 1887 de filologul polonez idealist Lazarus Zamenhof, care avea atunci vârsta de 26 de ani. Acesta a sperat că noua limbă va aduce pacea, că va fi un liant între naţiuni.

Principiul de formare a limbii Esperanto a constat în extragerea de idei şi rădăcini ale cuvintelor din limbile existente şi compilarea lor într-o nouă limbă, neîntinată de vreo ţară, cultură sau eveniment anume. Zece ani a lucrat filologul polonez la formarea acestei limbi artificiale. Ideea lui era ca să fie o limbă auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Este singura limbă fără verbe neregulate.

De asemenea, Esperanto are o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet, şi pentru fiecare sunet există o singură literă. Este greu de stabilit numărul vorbitorilor de Esperanto. În studiile de specialitate se menţionează între o jumătate de milion şi câteva milioane de persoane care au deprins această limbă. 

Regulile gramaticii limbii Esperanto

Limba Esperanto are 16 reguli importante. Nu există articol nehotărât. Există un singur articol hotărât, „la“, care este invariabil.

Substantivele se formează adăugând „o“ la rădăcină, iar pentru plural se adaugă „j“. Există două cazuri: nominativ şi acuzativ, iar celelalte cazuri se exprimă cu ajutorul prepoziţiilor.

Adjectivele se formează adăugând „a“ la rădăcină şi se acordă în caz şi număr cu substantivul pe care îl determină. 

Numeralele cardinale sunt invariabile: unu, du, tri, kvar, kvin, ses, sep, ok, naŭ, dek, cent, mil. Zecile şi sutele se formează prin simpla juxtapunere a numeralelor. Numeralele ordinale se formează adăugând „a“ la numeralul cardinal. De exemplu, al cincilea se traduce în Esperanto „kvina“ 

Pronumele personale sunt: mi, vi, li, ŝi, ĝi, si, ni, ili, oni (eu, tu/d-ta/d-voastră/voi, el, ea, el/ea, sine, noi, ei/ele, se). 

Verbele nu se modifică în funcţie de număr sau persoană.

Adverbele derivate se formează adăugând „e“ la rădăcină

Cuvintele se citesc cum se scriu.

Accentul cade pe penultima silabă.

Cuvintele compuse se formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor, cuvântul principal fiind pus ultimul.

Nu există negaţii multiple.

Fiecare prepoziţie are un înţeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziţie trebuie folosită, se recurge la prepoziţia je, care nu are înţeles de sine stătător. 

Literele a din articolul hotărât, şi o de la sfârşitul substantivelor în singular nominativ pot fi înlocuite prin apostrof.

Cuvinte în Esperanto 

Primul dicţionar de Esperanto pentru vorbitorii de limba română a apărut în anul 1889. Iată câteva cuvinte în limba Esperanto: pano-pâine; saluton-salut; bonan tagon-bună ziua; homo-om; domo-casă; viro-bărbat; virino-femeie; knabo-băiat; knabino-fată. 

Derivarea ocupă un loc foarte important în formarea vocabularului Esperanto. Limba esperanto este dotată cu mai multe sufixe şi prefixe, care fac crearea de cuvinte noi foarte uşoară.

Istoric al limbii Esperanto

În 1887 apare la Varşovia prima carte despre Esperanto, iar în acelaşi an, se publică şi primul poem scris în această limbă artificială este Mia penso (Gândul meu), de L.L. Zamenhof. Tot în anul 1887 apare, în ziarul polonez Kurjer Codzienny, primul articol despre esperanto, scris de Wladyslaw Sabowski. 

În octombrie 1889, apare la Nürnberg prima gazetă esperantistă, intitulată La Esperantisto (Esperantistul). În data de 26 octombrie 1889 are loc prima slujbă religioasă în cadrul căreia se foloseşte esperanto, la biserica catolică din Smolensk. 

Prima lucrare în proză scrisă în esperanto este Marko Kraljeviĉ, în anul 1897, a autorului rus M. Abesgus. În anul 1905 are loc la Boulogne-sur-Mer, primul Congres Mondial de Esperanto, cu 688 de participanţi, care, ulterior, va purta numele de Universala Kongreso. În 1905, francezul Paul Berthelot lansează revista Esperanto.

În 1907 a apărut primul roman original în Esperanto: Kastelo de Prelongo (Castelul din Prelong), al scriitorului francez Henri Vallienne. Un an mai târziu s-a înfiinţat „Universala Esperanto-Asocio“ (UEA - Asociaţia Universală de Esperanto). 

În anul 1938 a avut loc, la Groet, primul Congres Mondial al Tineretului Esperantist, cu peste 200 participanţi. 

Primul om din România care a învăţat Esperanto a fost Heinrich Fischer-Galaţi, un traducător, redactor şi industriaş evreu, în anul în 1902, iar doi ani mai târziu iniţiază, la Galaţi, organizează primele cursuri de esperanto şi înfiinţează primul grup esperantist din România. Printre cursanţi se află şi viitorul politician Grigore Trancu-Iaşi. Heinrich Fischer-Galaţi a fost decorat, în 1910, a fost decorat cu ordinul "Steaua României“. 

În anul 1957, conducerea Institutului de Lingvistică al Academiei Române certifică faptul că în şedinţa din 14 februarie, Consiliul Ştiinţific al Institutului a dezbătut problema Limbii Esperanto în R.P.R. În unanimitate, membrii Consiliului au recunoscut utilitatea răspândirii limbii Esperanto şi impunerea ei ca mijloc de comunicare internaţională. În acelaşi timp, Consiliul a propus conducerii Academiei R.P.R. să sprijine secţiunea Comitetului de Iniţiativă pentru limba Esperanto.

Alte limbi universale

Esperanto nu a fost singura limbă universală. În anul 1880, J. M. Schleyer publica o limbă numita, Yolapuk, care a fost populară vreme de un deceniu. A urmat Esperanto a lui Zamenhof, în 1887, iar în 1907, Louis Couturat şi Louis de Beaufront au publicat o versiune revizuită de Esperanto, care  a devenit cunoscută sub denumirea de Ido. Între 1900 – 1950 au fost propuse nu mai puţin de 50 de variante pentru o nouă limbă, o Esperanto reformată sau o versiune a Ido.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite