Cum se formau adesea cuplurile în Dacia. Femeile căutau să se căsătorească din interes cu sclavi cu stare materială bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alin Leancă
FOTO Alin Leancă

Relaţiile de cuplu în Dacia, după ce a devenit provincie romană, se supuneau aceloraşi norme de drept. Căsătoriile între persoane care nu erau de acelaşi nivel nu erau recunoscute. Din acest motiv, concubinajul în Dacia era foarte răspândit.

Informaţii cu privire la aspecte ale vieţii de familie în Dacia sunt oferite de inscripţiile descoperite pe diferite obiecte. Cele mai importante documente au la bază inscripţiile funerare şi votive.

Istoricul Alexandru Stănescu face o prezentare, în lucrarea „Aspecte ale familiei din Dacia romană. Instituţia căsătoriei şi concubinajul“, a formelor de căsătorie în Imperiul Roman, care se aplicau în provincia Dacia: „Căsătoria nu a fost o relaţie legală în întregime, ci un fapt social ale cărei efecte legale au fost doar reflectarea acestuia. Căsătoria era privită ca un act juridic, ea nu lua aspectul unui act scris, în concepţia romanilor constituia o uniune făcută pe viaţă între un bărbat şi o femeie, ea era susţinută de affectio maritalis (conştiinţa faptului de a fi căsătoriţi a celor doi parteneri). Instituţia căsătoriei a evoluat în timp, astfel, dacă la origini exista o singură formă de căsătorie «confarreatio», acesteia i se vor adăuga în timpul republicii alte două forme «coemptio» şi «usus». Toate aceste trei forme aveau o trăsătură comună; prin ele femeia intra sub autoritatea soţului care avea puteri nelimitate în interiorul familiei (in vitae necisque )“.

Căsătoria se celebra prin ruperea şi consumarea unei pâini

Sunt trei forme de căsătorie în Imperiul Roma, cea mai cunoscută fiind „confarreatio“, care era cea mai veche formă a căsătoriei, iar momentul era marcat ruperea şi consumarea împreună a unei pâini special pregătită.

„«Confarreatio» era cea mai veche formă prin care se realiza transferul autorităţii asupra femeii de la tată la soţ. Era un act sacru, celebrat înaintea a zece martori, era necesară prezenţa preotului lui Jupiter (flamen Dialis). Ritualul circumstanţial consta în ruperea şi consumarea împreună a unei pâini special făcută pentru acest scop. «Confareatio» se desfăcea printr-un ritual invers facut în aceleaşi condiţii, în care cei doi promiteau că nu vor împărţi nimic şi că orice legătură între ei este ruptă.

„Coemptio“ era o altă formă de încheiere a căsătoriei în care transferul de autoritate de la tatăl fetei la soţ lua forma unei cumpărări.

Usus cea mai simplă formă a căsătoriei «cum manus» constă în convieţuirea neîntreruptă pe timp de un an. Usus dispare în sec. I, coemptio este atestat pentru ultima dată în «Laudatio Turiae«, elogiu funebru al unei matroane romane, care poate fi datat în timpul celui de-al doilea Triumvirat.

Confarreatio rezistă datorită conotaţiilor sale religioase; era forma de căsătorie specifică patricienilor care nu puteau accede la unele magistraturi (cele religioase) fără a fi născuţi dintr-o astfel de legătură. Era însă mai rară decât coemptio sau usus, doar eforturile împăraţilor au dus la conservarea acestei forme arhaice de căsătorie“, mai arată istoricul. 

Fetele se putea căsători de la 12 ani, iar băieţii de la 14

O nouă formă de căsătorie se impune, după preluarea administrării de către romani. „Matrimonium“ este legătură pentru toată viaţa, care stabileşte o comunitate desăvârşită în ceea ce priveşte bunurile materiale.

„Existau anumite condiţii pentru ca o căsătorie să fie recunoscută de societate, acestea erau reglementate de legislaţia imperială care în scopuri demografice a încurajat instituţia căsătoriei. Astfel, pentru ca o căsătorie să fie validă era necesar ca persoanele care încheiau căsătoria să fie apte, să fie mature, vârsta minimă era de 14 ani bărbaţii şi 12 ani femeile, să nu fie rude în linie dreaptă, să nu fie deja căsătorite. Trebuiau să aibă acelaşi statut, adică să fie liberi şi cetăţeni, mai era necesar şi consensul celor doi parteneri care încheiau căsătoria. Căsătoria încheiată în condiţiile de mai sus era recunoscută de stat şi de societate, era un «iustum matrimonium». Nu existau restricţii în ceea ce privea căsătoria cetăţenilor între ei cu excepţia celor care erau rude. Existau însă restricţii în ceea ce privea căsătoria cu sclavii şi cu persoane de condiţie peregrină, întrucât acestea nu aveau drept de căsătorie. În timpul Principatului se menţin restricţiile la acordarea dreptului de căsătorie pentru a nu transforma instituţia căsătoriei şi familia în fabrică de cetăţeni cu origini obscure (sclavi, necetăţeni etc.). Legile iuliene îi împiedicau pe cetăţenii ingenui (născuţi liberi) să se căsătorească cu femei cu reputaţie proastă (prostituate, actriţe), membrii ordinului senatorial nu se puteau căsători cu liberte. Căsătoria cu sclavii nu era socotită validă, căsătoria cu liberţii a început să fie acceptată abia la sfârşitul republicii“, menţiuonează istoricul Alexandru Stănescu.

Concubinajul cu persoane de condiţie peregrină s-a răspândit, după expansiunea teritorială de sclavi şi de comunităţi peregrine ai căror membri înnodau legături matrimoniale cu cetăţenii sperând să-şi amelioreze astfel situaţia din punct de vedere social. 

Concubinajul era răspândit în Dacia

Acelaşi drept privat roman se aplica şi în provincia cucerită Dacia, dar cu anumite particularităţi. Căsătoriile co conform normelor romane erau reduse şi se aplicau aristrocaţiei. „În ceea ce priveşte situaţia instituţiei căsătoriei în Dacia romană considerăm că aceasta trebuie să urmeze în fapt situaţia generală existentă în imperiu, întrucât relaţiile dintre membrii familiilor erau reglementate după acelaşi drept privat. Astfel nici in Dacia nu este atestat vreun caz de căsătorie cum manu (confarreatio, coemptio, usus), de altfel acest tip de căsătorie căzuse in desuetudine odată cu declinul vechilor credinţe şi valori.

Putem presupune că cetăţenii încheiau între ei căsătorii legale din punctul de vedere al dreptului privat roman (iustum matrimonium ). Tot «iustum malrimonium» erau socotite şi căsătoriile soldaţilor după ce isprăveau serviciul militar. Probabil exista, deşi nu este atestată şi «confarreatio» păstrată din motive religioase. «Confarreatio» ar putea fi forma specifică de căsătorie a unui număr restrâns de familii din aristocraţia municipală din Dacia“, susţine istoricul Alexandru Stănescu.

Concubinajul avea cea mai mare răspândire în Dacia, iar în limbaj a fost introdus un termen în acest sens. „Concubinajul era probabil foarte răspândit şi în Dacia, chiar şi numai dacă am considera drept concubinaje căsătoriile încheiate de soldaţii din cele două legiuni şi din numeroasele trupe auxiliare care constituiau «exercitus Daciae». Un argument în favoarea proporţiei de masă pe care a luat-o concubinajul în timpul Principatului este şi înlocuirea în latina vorbită a termenilor uxor (soţie) şi maritus (soţ) de către coniux (concubin) care ajunge să fie cel mai frecvent în inscripţiile epigrafice. (...) Existau însă şi alte cazuri în care din diferite raţiuni căsătoriile erau considerate relaţii conjugale nelegale (căsătorii cu peregrini, cu sclavi sau legături extraconjugale)“, menţionează istoricul.

Femeile căutau să se căsătorească cu sclavi augustali şi liberţi 

Femeile din Dacia căutau să se căsătorească cu cu sclavi augustali şi liberţi, care aveau o anumită stare materiale.

„Căsătorii ale unor cetăţene cu sclavi sau cu liberţi imperiali pot fi determinate şi în alte incripţii din Dacia romană. Aceste căsătorii ale unor cetăţene cu sclavi augustali şi liberţi, par a fi în marea lor majoritate căsătorii din interes, femeile cu cetăţenie din Dacia nu se măritau cu orice sclav sau libert, viitorul soţ trebuia să fie o persoană avută şi influentă. Astfel sunt relativ numeroase cazurile în care soţii unor cetăţene sunt liberţi şi sclavi imperiali sau măcar augustali. Dacă soţul este un simplu sclav atunci şi soţia putea avea origini umile şi să fie de condiţie libertină. Căsătoriile cu sclavi si cu liberţi imperiale sunt atestate numai în oraşe importante din punct de vedere economic în care cei ce compun familia deţin funcţii în importante“, mai arată Alexandru Stănescu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite