Emoţionantul testament al unui tânăr erou român ucis în Primul Război Mondial: „Muica să nu plângă, căci asta a fost voinţa lui Dumnezeu“

Un cercetător gorjean a scos la lumină scrisoarea unui tânăr sublocotenent din satul Câmpofeni adresată părinţilor săi. Simţindu-şi sfârşitul aproape, epistola este un adevărat testament al eroului.

Vasile Duşe a fost învăţător şi un român adevărat. A plecat pe frontul Primului Război Mondial pentru eliberarea Transilvaniei, năzuinţă pe care o şi exprimă în ultima scrisoare adresată părinţilor săi. Vasile Duşe le-a trimis, pe lângă epistolă, şi suma de 880 de lei. „Fiu al ţăranului Irodion Duşe, descendent al armaşului din Arcani şi al postelnicului din Stolojani, Vasile Duşe, creşte în climatul patriotimsului şi se formează ca ostaş înflăcărat la şcoala militară de la Severin. Învăţător în satele vecine, Runcu şi Dobriţa, îşi îndeplinea cu cinste misiunea de apostol pentru instruirea şi educarea tineretului în cultul dragostei faţă de ţară. 
 

Sublocotenentul Vasile Irodion Duşe a fost cunoscut de contemporani ca un înflăcărat naţionalist, un luptător activ pentru libertate, unitate şi independenţă naţională. Dragostea faţă de patrie şi faţă de părinţii săi este redată în cuprinsul unei cărţi poştale şi al unei scrisori trimise de pe front. Prin cartea poştală insuflă speranţă iubiţilor săi părinţi, înştiinţându-i că este sănătos. Le-a trimis şi 880 de lei, pe care să-i întrebuinţeze după cum doresc, ajutând-o şi pe «Lina, căci a rămas singură». Totodată solicită veşti de acasă şi să-i comunice unde este Ion“, arată Gheorghe Gârdu, într-o lucrare publicată în volumul IV din Litua, carte de cercetări publicată de Muzeul Judeţean Gorj.  

Scrisoarea testament a eroului Vasile Duşe 

“Scrisoarea a fost trimisă, probabil, printr-un curier, deoarece la sfârşit poartă data: «Făcut în ziua de 3 septembrie 1916, sâmbătă, ora 9 a.m.». Pe verso, plicul păstrează ca expeditor următoarea însemnare: «Să se deschidă numai de părintele meu, Irodion Duşe, din Arcani, Gorj»“, arată Gheorghe Gârdu în lucrarea sa. 

Având o bizară presimţire că sfârşitul este aproape, pentru că obuzele şi gloaneţel şuierau în toate părţile şi aduceau moartea, Vasile Duşe le scrie părinţilor săi ultima scrisoare prin care le transmite ultimele lui dorinţe:

„Iubiţii mei părinţi,    Fiindcă Dumnezeu a vrut ca să-mi răpună zilele în acest mondial războiu, Vă rog nu fiţi cu inima sfâşiată de durere, căci mai aveţi cine să vă mângâie suferinţele.    Scăpând de la primul atac din ziua de 19 august 1916, atac asupra munetlui Alion, am crezut de cuviinţă ca să-mi exprim a mea dorinţă cât timp mai sunt în viaţă. Dorinţa mea este următoarea: fotografia mea ca militar să fie mărită cât o icoană, închisă în ramă şi geam şi pusă în odaie. Asemenea, să se dea la fiecare cumnat câte una, tot aşa de mare şi tot bine păstrată, să se scrie dedesubt «V.I Duşe, sublocotenent, regimentul I vânători, mort în războiul pentru liberarea fraţilor transilvăneni din anul 1916. Deasemena să se mai mărească şi câte o fotografie din celelalte şi să se mai dea la câte un prieten de-al meu.  Aş dori ca după moartea dv., casa noastră să nu rămâie cu uşile închise, pentru aceasta, cu voia tuturor cumnaţilor să aduceţi aici un copil de ai lui Grigorie, să-l daţi la carte şi să-l căsătoriţi aci, sau pe Niţa ca fiind mai mare, să-i daţi o zestre mai bunicică şi s-o daţi după un om mai bun.    Dulapului meu cu cărţi să-i puneţi geam şi să rămâie pe vecie aci. Toţi să mă pomenească. Să potriviţi ca la împărţirea averei să nu fie ceartă, să nu râdă lumea, zicând că s-a ales praful de averea D-tale, să-i împarţi Dumneata, Taică, cât trăieşti. Să cauţi ca pe Grigore să-l descurcă din datorii, însă tot cu voia celorlalţi.    Pentru mine să nu faceţi cheltuieli mari, să dai mai mult pentru binefaceri.  Muica să nu plângă, căci asta a fost voinţa lui Dumnezeu. Să luaţi pentru creştere pe Gheorghe şi pe Trifon ai lui Grigorie.    Fiul Dv., Vasile, sublt. reg1 Vănători Făcut în ziua de 7 septembrie 1916, sâmbătă, ora 9 a.m.” 

Trupul nu i-a fost găsit 

Vasile Duşe a fost răpus în luptele duse pe Muntele Şiglăul. „Învăţătorul Duşe a dus cu bărbăţie lupte grele cu plutonul său pe Valea Jiului, la Merişor, în muntele Şiglăului. După ofensiva germană din 10 octombrie 1916, dată la Buliga - Schela, Sublocotenentul Duşe, în fuga calului, străbate satele de pe Valea Jaleşului, leagănul vieţii sale, îndemnând populaţia să fie linişită, să nu păsrăsescă locuinţele. Era ultimul drum în satul copilăriei lui. Întorcându-se la unitatea sa, în entuziasmul ajuns în punctul culimanant în lupta cu duşmanul de pe muntele Şiglău, cade sub glonţul inamicului, în faţa plutonului său“, mai arată cercetătorul gorjean. 

Părinţii şi rudele l-au căutat, dar în zadar. „«Taica», „muica“ şi celelate rude au primit uluiţi trista veste a despărţirii. Cu părul smuls, lovindu-se cu pumnii în piept au sărit peste prăpăstii şi izvoare, din stâncă în stâncă, la Şiglău, să-l aducă, pentru a-l înmormânta acasă. Zile întregi au căutat bătrânii şi cumnatul Ion, dar nu l-au putu identifica. Ar fi fost ultima lor mângâiere. Aşadar, oasele eroului Vasiule Duşe au rămas pentru totdeauna pe muntele Şiglăul. Din acest munte îşi are originea pârâul pârâul Sohodol, afluent al Jaleşului cu care se întâlneşte la sud de Cîmpofeni“, a mai menţionat Gheorghe Gârdu.