Executor judecătoresc condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare. Averea impresionantă pe care a acumulat-o, pusă sub sechestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un executor judecătoresc şi bancar din Târgu Jiu a fost condamnat la o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi o pagubă de aproape 2,8 milioane de lei în dauna unor firme şi unităţi bancare.

Sentinţa a fost dată de către Curtea de Apel Craiova. Executorul judecătoresc Costinel Romeo Drăgan a fost găsit vinovat de către instanţa de judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu şi de un prejudiciu de 2,7 milioane de lei. Acesta a acumulat o avere impresionantă care a fost pusă acum sub sechestru.

„Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Drăgan Costinel Romeo în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 7 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art 66 alin 1 lit a, b şi g, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 alin 3 şi 5 Cod penal

, se arată în hotărârea judecătorească.Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată.

Sechestru pe averea executorului

Executorul judecătoresc a acumulat o avere impresionantă în urma faptelor de care este acuzat, constând în spaţii comerciale, vile şi terenuri, pe care instanţa de judecată le-a pus sub sechestru. Este vorba de „teren intravilan, situat în municipiul Târgu Jiu, Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr. 90 A, jud. Gorj, cu suprafaţa de 806 mp, clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 185 mp, valoare de impozitare 373626, 00 lei, clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 77 mp, valoare de impozitare 155509,20 lei, anexă în suprafaţă de 66 mp, valoare de impozitare 22 667,04 lei şi clădire( spaţiu comercial), cu suprafaţa de 94 mp, valoare de impozitare 189842,40 lei, (…) teren cu construcţii situat în municipiul Târgu Jiu, str. 22 Decembrie 1989, nr. 74, jud. Gorj, în suprafaţă totală de 804 mp, clădire cu suprafaţa de 314 mp, valoare de impozitare 760 985,28 lei, anexa cu suprafaţa de 28 mp, valoare de impozitare 8 648,64 lei, imobilul clădire, situat în municipiul Târgu Jiu, str. Victoriei, bl.11, sc.1, et. 4, jud. Gorj, cu suprafaţa de 99,55 mp, valoare de impozitare 256 898,73 lei, imobil, apartament cu 4 camere, în suprafaţă utilă de 150 mp, situat în Bucureşti, str. Zăgazului, nr. 4, apart. 1, Sector 1“, se mai arată în hotărârea judecătorească. 

Prejudiciul se ridică la aproape 2,8 milioane de lei

Printre unităţile păgubite de executor se numără: Banca Transilvania, Sc Tech Safety SA, Bengescu Otilia, SC Ralbex SRL, SC CMC Narcisa Star SRL, SC Veneto Banca SCPA Italia Montebelluna, BEJ Cornescu Adrian Vasile şi SC CEC Bank..

Conform rechizitoriului DNA, în perioada 2008 – 2015, Costinel Romeo Dragan, în calitatea sa de executor bancar şi judecătoresc, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor legale, a dispus in mod abuziv de sumele de bani puse la dispoziţie de datornici în dosarele de executare. Astfel, din conturile bancare deschise în acest sens, inculpatul a efectuat transferuri de bani în conturile personale, dar şi ridicări în numerar. Mai mult, executorul judecătoresc, folosind mecanismul de fraudare de tip „suveica“, a utilizat o parte din banii încasaţi de la unii dintre datornici pentru a acoperi sumele de bani scadente, ce li se cuveneau unora dintre creditori. „De precizat este faptul că, pentru toate aceste operaţiuni bancare, inculpatul Dragan Costinel Romeo nu a întocmit nici un fel de documente justificative, iar prin nedistribuirea acestor sume conform destinaţiei legale a fost produs un prejudiciu in dauna creditorilor implicaţi in procedurile de executare silita care se ridica la suma de 2.784.944,20 lei“, arată procurorii DNA.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite