Moartea poetului naţionalist Vasile Militaru în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari. „Şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie“

Vasile Militaru a murit la vârsta de 74 de ani

Poetul Vasile Militaru a murit la vârsta de 74 de ani în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari, acolo unde a şi fost înmormântat.

Vasile Militaru a fost arestat de Securitate în anul 1958, din casa unei familii de ţărani gorjeni din satul Suseni, unde îşi găsise adăpost. Motivul pentru care a fost încătuşat l-a reprezentat deţinerea de materiale interzise. Urmează procesul şi condamnarea bătrânului poet, care ajunsese la vârsta de 74 de ani. A primit o condamnare, în ciuda problemelor de sănătate şi a vârstei înaintate. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru crima de uneltire contra orânduirii sociale, la care s-a mai adăugat o pedeapsă de 12 ani de închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise.

Poetul Vasile Militaru a mai fost condamnat la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale, plus obligaţia de a plăti 1.000 lei cheltuieli de judecată. Vasile Militaru nu a rezistat mult. Câteva luni mai târziu, în data de 8 iulie 1959, s-a stins în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari.

„Fusese groaznic bătut la Securitatea piteşteană“ 

Deţinutul Dumitru Radu Udar a fost, alături de poetul Vasile Militaru, în ultimele sale momente de viaţă. Acesta a relatat că poetul fusese bătut îngrozitor la închisoare din Piteşti şi că fusese internat în infirmeria închisorii, unde erau duşi, de obicei, cei care se aflau în stare foarte gravă:

„Am fost alături de poetul Vasile Militaru, atunci când în condiţiile tragice, impuse de geniile răului, de forţele întunecate ale comunismului, a trecut în eternitate. Era pe la începutul lui iulie 1959, zi însorită percepută de noi, deţinuţii, care admiram libertatea doar prin ajutorul puţinelor raze de soare care pătrundeau firav printre jaluzele. Jaluzele, de fapt obloane grele cu care erau căptuşite ferestrele, ca «bandiţii» să fie izolaţi şi de păsările cerului. (...) Ne îngrijora şi starea sănătăţii poetului Vasile Militaru, scos din celulă şi internat în infirmeria închisorii, unde de obicei erau internaţi numai acei ajunşi pe ultima sută de metri de deznodământ. Alte veşti nu mai aveam de la el, decât că fusese groaznic bătut la Securitatea piteşteană şi trimis la Ocnele Mari, pentru a scăpa ei de o crimă în plus. Piteştiul devenise însă celebru încă de pe timpul căpitanului Cârnu şi al directorului Dumitrescu, susţinătorul din umbră al lui Ţurcanu, despre care s-a mai scris şi se va mai scrie. Îmi amintesc pe deţinutul Profir V. care recita adeseori în celulă din versurile poetului, cum ar fi Moş Andrei, Şase pui şi o biată mamă şi altele, care ne-au desfătat urechile pe parcursul atâtor ani. Versurile lui Vasile Militaru creeau totdeauna o stare de melancolie, de tăcere în celulă, un îndemn către meditaţie şi către dragostea faţă de aproapele tău. Erau învăţate şi de tineri, dar şi de vârstnici cu tâmplele albe“. Mărturisirea lui Dumitru Radu Udar a fost publicată în volumul I al lucrării „Din documentele rezistenţei“. 

Momentul morţii poetului 

Într-o seară, Dumitru Radu Udar relatează că a fost scos din celulă alături de un alt deţinut, care era preot, şi duşi într-o altă celulă unde era infirmeria, unde se afla poetul Vasile Militaru care trăgea să moară:

„Singur în camera-celulă, o jilavă făptură de om deţinut, era căzut din pat cu faţa în jos. Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care îl caracteriza şi pentru care era desigur apreciat.
 

- Banditul ăsta trage să moară, ridicaţi-l în pat mai repede.
 

L-am întors cu faţa în sus pe muribund şi l-am aşezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii daţi peste cap şi cu faţa brăzdată de chinurile morţii. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau aşteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare făcând semn preotului să treacă la cap. Din privire şi din mişcarea buzelor (gardianul stătea în uşă) m-am înţeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început prin mişcarea buzelor să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăşi s-au închis şi, parcă mulţumit, s-a înseninat la faţă şi şi-a dat duhul. Aşa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieţii, el care se risipise în atâtea generaţii. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie.
 

Cu vocea strangulată de emoţii, i-am spus păgânului care stătea în uşă nepăsător, ca şi când omul din faţa lui era un nimeni.
 

- A murit deţinutul!

- Dă-l în... de bandit! Bine că am scăpat de el, a fost răspunsul tiranului suprasaturat de ura proletară“.

Colegul de detenţie a poetului a mai mărturisit că Vasile Militaru nu a avut parte de vreun ajutor medical, pentru a-i alina suferinţa: „În scurtul răgaz pe care l-am avut, ne-am putut face semnul crucii şi să zicem: Dumnezeu să-l ierte pe cel trecut în nefiinţă, departe de toţi cei ce-l iubeau. Am putut observa că poetul stătea singur în celulă, mai degrabă izolat, neacordându-i-se nici un ajutor medical. Nu se vedea nicăieri vreo urmă de medicament. Pe mica măsuţă de fier - tablă - se găsea o cană cu ceai neîndulcit, pe care îl beam şi noi ceilalţi, o bucăţică de turtoi şi un castron de tablă în care abia se distingeau câteva boabe de arpacaş, de multe ori nefiert şi plin de gărgăriţe“.

Cei doi deţinuţi au primit sarcina să-l îmbrace pe poetul care tocmai murise: „Am tresărit când a zdrăngănit zăvorul şi şi-a făcut apariţia gardianul. Nu avea nici o urmă de omenie în el, ca şi când s-ar fi născut pe altă planetă. Ne-a aruncat din uşă o cămaşă şi o pereche de indispensabili - ce-i drept curate - şi ne-a poruncit: "Dezbrăcaţi-l pe bandit de ce are pe el şi îmbrăcaţi-l cu rufele astea". 

Unul dintre cei mai populari poeţi 

Vasile Militaru a fost unul dintre cei mai populari poeţi din perioada interbelică. Cea mai cunoscută poezie a sa a fost „Mama“, care a devenit cunoscuta romanţă „A venit aseară mama“.
 

Vasile Militaru s-a impus, în perioada interbelică, drept unul dintre cei mai agresivi reprezentanţi ai literaturii cu tentă xenofob-rasistă. Totuşi, tema religioasă a rămas o constantă în opera sa. Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) va fi premiat de Academia Română, iar opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire, care reprezintă Biblia versificată şi ilustrată, la care a lucrat peste 25 de ani. Divina Zidire. 

Vasile Militaru s-a căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu, o apreciată actricţă. După anul 1933, s-a apropiat de Mişcarea Legionară, astfel că a dedicat legionarilor mai multe poezii, cele mai cunoscute fiind „Purtătorii torţei“ şi „Bucură-te ţară“. Poeziile legionare vor fi publicate în volumul „Temelie de veac nou“, apărut în aprilie 1938 la Editura Cartea Românească, sub pseudonimul Radu Barda.