Primarul care a luat fonduri europene ca să planteze trandafiri pentru dulceaţă. Procurorii n-au găsit, însă, plantaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al oraşului gorjean Tismana, Ion Luculescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru implicare într-o afacere necurată prin care mai multe rude ale acestuia au obţinut pe nedrept de fonduri europene în valoare de aproximativ 700.000 lei, pe bază de documente false sau incomplete.

Potrivit procurorilor anticorupţie, şapte persoane, rude cu fostul primar, au depus o serie de documente false privind înfiinţarea de plantaţii de trandafiri.

„În cursul anului 2009, în vederea obţinerii frauduloase a unor fonduri nerambursabile privind „Creşterea şi diversificarea producţiei de flori şi plante ornamentale în câmp destinată comercializării...” inculpaţii Dănilă (fostă Luculescu) Maria Daniela, Bunescu Bogdan Constantin, Şerban Marin, Bolovan Dumitru, Luculescu Gheorghe Adrian, Motea (fostă Buncianu) Mihaela – Nicoleta şi Luculescu Ionela Nicoleta au depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit mai multe documente false sau inexacte. Din aceste documente rezulta că ei ar fi îndeplinit, printre altele, condiţiile impuse de Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri (de a fi membri ai unei familii de fermier şi de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puţin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei exploataţii agricole)“, arată procurorii. 

Fostul primar a participat la întocmirea fictivă a documentelor 

Anchetatorii susţin că fostul primar şi soţia sa i-au ajutat pe cei şapte să întocmească documentele fictive în vederea accesării fondurilor.

„Cele şapte persoane au beneficiat de ajutorul inculpaţilor Luculescu Ion şi Luculescu Maria, care au sprijinit obţinerea fondurilor europene prin participarea efectivă la întocmirea unor documente ce cuprindeau date necorespunzătoare realităţii (adeverinţe, contracte de arendare etc.)“, 

mai arată DNA într-un comunicat.

Funcţionari de la Agenţia de Plăţi şi Dezvoltare Rurală, trimişi în judecată

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care au atestat date necorespunzătoare. „Funcţionari din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit cu atribuţii în ceea ce priveşte verificarea conformităţii/eligibilităţii cererilor de finanţare formulate de cei şapte solicitanţi, au atestat date necorespunzătoare realităţii în cuprinsul documentelor în care erau consemnate verificările efectuate pentru stabilirea eligibilităţii plăţilor ce urmau a fi efectuate către beneficiarii fondurilor europene“, susţin procurorii DNA. 


Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de peste 697.000 de lei. Oamenii legii au luat măsura sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor. În acest dosart penal au fost trimise în judecată 21 de persoane. 

Plantaţiile de trandafiri ar fi fost desfiinţate în urmă cu cinci ani

Ion Luculescu susţine că pe rolul instanţelor ar exista mai multe procese, în civil, care au fost câştigate: „Problemele de natură penală se vor clarifica, dar nu sunt probleme. Sunt doar invenţiile unora. Au trecut înainte tot felul de comisii, au verificat tot ce au dorit şi nu au fost probleme“.

Fostul primar al oraşului Tismana spune că proiectele cu plantaţiile de trandafir s-au derulat în urmă cu nouă ani şi s-au închis acum cinci ani: „Proiectele s-au derulat acum 9 ani, s-au încheiat în urmă cu cinci ani, pentru că plantele au şi ele o durată a lor de viaţă. După atâţia ani, vin anchetele şi procesele. O să lămurim lucrurile la instanţă“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite