Casa memorială a lui Avram Iancu a fost incendiată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa memorială a lui Avram Iancu a fost incendiată, luni dimineaţă, după ce persoane necunoscute au aruncat în clădire patru sticle incendiare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Incidentul a fost semnalat luni dimineaţă, în jurul orei 5.45. „Incendiul a izbucnit într-o clădire situată pe strada Avram Iancu din Târgu-Mureş. Este vorba de casa memorială a lui Avram Iancu, în care funcţionează şi o fundaţie care-i poartă numele", a confirmat, pentru „Adevărul", purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, comisar şef Livia Popa.

La faţa locului au ajuns un echipaj de Poliţie şi unul format din specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş. „Pompierii au reuşit să stingă flăcările şi, din fericire, nu au fost pagube materiale. O singură grindă care susţine acoperişul a ars, însă nu în totalitate“, a mai spus Livia Popa.

Sticlă incendiară, în podul clădirii

Potrivit poliţiştilor mureşeni, în podul clădirii a fost găsită o sticlă care conţinea un lichid care a fost trimis la laboratorul criminalistic. În plus, şi pe trotuarul din faţa casei memoriale au fost găsite cioburi. „Noi nu putem emite păreri. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. Tot ce putem spune în acest moment este că, cel mai probabil, incendiul a fost unul provocat. Avem deja un cerc de suspecţi, iar cercetările sunt în curs“, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite