Cătălin Rădulescu a fost înlocuit din funcţia deţinută la Comisia Parlamentară pentru Revoluţia din 1989. Îl paşte şi suspendarea din PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat la Timişoara că va cere suspendarea lui Cătălin Rădulescu la Comitetul Executiv al partidului. A lansat însă semnale că ar fi bine ca deputatul să îşi dea demisia de onoare.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu continuă să plătească pentru declaraţiile făcute pentru „Adevărul”. Conform unor surse din rândul revoluţionarilor, Rădulescu a fost înlocuit deja din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Parlamentare pentru Revoluţia din Decembrie 1989 (CPRD) – cea care eliberează certficatele de revoluţionari. 

Locul lui Rădulescu a fost luat de timişoreanul Adrian Pau, fost consilier judeţean iar din actuala legislatură deputat PSD de Timiş.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că regretă că l-a acceptat candidatura lui Cătălin Rădulescu ca reprezentat al filialei din Argeş. 

„Regret că colegul nostru a avut o asemenea atitudine. Şi poate regret şi faptul că am cedat în faţa organizaţiei de Argeş de a semna candidatura dumnealui pentru acest Parlament. Voi propune colegilor mei din Comitetul Executiv cel puţin suspendarea din calitatea de membru PSD pentru o perioadă determinată. Am zis cel puţin. Asta vom discuta în Comitetul Executiv, pentru că afirmaţiile acestui domn deputat sunt total inacceptabile şi periculoase”, a declarat Liviu Dragnea. Acesta susţine că nu i-a cerut lui Rădulescu demisia de onoare însă a lăsat semnale clare. „Demisia de onoare nu se cere. Dacă ai onoare îşi dai demisia. Eu tot îi transmit semnale. Hotăreşte dumnealui ce face până la Comitetul Executiv”, a adăugat Dragnea.  

Cercetarea dosarului de revoluţionar

Declaraţiile contradictorii făcute de Cătălin Rădulescu legate de perioada Revoluţiei din 1989 au stârnit rumoare în rândul societăţii civile din România.

Mai mult, de la Timişoara este contestată şi calitatea de revoluţionar a lui Rădulescu. Corneliu Vaida, primul purtător de cuvânt al Armatei şi al revoluţionarilor din decembrie 1989, cere reanalizarea dosarului de revoluţionar al deputatului Cătălin Rădulescu.   

Acesta a depus sesizarea la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor şi la  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

“Contestaţia mea se bazează pe declaraţia publică a numitului Cătălin Rădulescu, filmata de jurnaliştii ziarului Adevarul  şi care se găseste în link-ul de mai jos, fisierul 2. VIDEO Filmările needitate ale interviului acordat de deputatul Cătălin Rădulescu ziariştilor „Adevărul”. Menţionez că am contactat mai mulţi revoluţionari din Timişoara şi nimeni nu l-a văzut pe acesta în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, nici în faţa casei preotului Laszlo Tokes şi nici în alta parte - aşa cum declara public acesta.

În consecinţă vă solicit să feceţi public dosarul pe baza căruia acesui personaj i s-a acordat titlul de LRD şi să cercetaţi veridicitatea declaraţiilor din dosar şi temeinicia acordării titlului”, se arată în sesizare.

Vaida susţine că declaraţiile lui Rădeulescu sunt atât de contradictorii şi lipsite de bază reală încât l-au determinat să-i conteste titlul de Luptător pentru Victoria Revolutiei din decembrie 1989  cu Rol Determinant.

“Nu se poate să acceptăm minciuna şi impostura, noi revoluţionarii autentici, fiindcă acceptând printre noi personaje ca el ne facem singuri rău, imaginea noastră fiind deja suficient terfelită de impostorii infiltraţi în rândurile noastre, cu largul aport al preşedinţilor de organizaţii şi al SSPR!”, a spus Corneliu Vaida.

Cătălin Rădulescu se află pe listele Fundaţiei Răniţilor şi Luptătorilor cu Merite Deosebite în Revoluţia Română din Decembrie 89’ - filiala Argeş. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite