Cel mai original proiect muzical din Timişoara, pus la cale de un voluntar german, vine cu o mare surpriză în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru anul 2017, Timişoara Gospel Project nu va susţine obişnuitul concert caritabil. Muzicienii amatori au fost duşi într-un studio de înregistrare.

Timişoara Gospel Project, care există din anul 2005, se află în faţa primului album. Coriştii amatori conduşi de germanul Dominic Samuel Fritz, au intrat în premieră într-un studio de înregistrări. Se preconizează ca în toamna acestui an să iasă CD-ul Timişoara Gospel Project. 
 

Dominic Samuel Fritz este omul care a făcut posibil apariţia acestui cor care a reuşit să uluiască publicul în conceretele pe care le-a susţinut. 

Să fiu sincer, niciodată nu m-am gândit la un propriu album. Pentru că întotdeauna acest proiect a fost o chestie de live, de concert. Toată atmosfera s-a putut realiza doar live. Însă în ultimii ani, am început să scriu, să compun piese pentru concertele noastre. Mi-am propus ca în fiecare an să am o piesă. Deja aveam cinci piese pe care le-am cântat la concertele noastre. Şi din ce în ce mai multă lume spunea: ce păcat că nu avem un CD”, a declarat Dominic Samuel Fritz.   


 

Timişoara Gospel Project a început în urmă cu 12 ani, din pasiunea şi din ambiţia lui Dominic Samuel Fritz de lăsa ceva în urma sa la Timişoara. A ajuns în România în 2003, ca voluntar la o casă de copii din Timişoara, a Fundaţiei Caritas. Dominic era absolvent al unui liceu catolic iezuit din Germania.

„Am lucrat ca educator pentru copii între 9 şi 12 ani. A fost o experinţă care mi-a schimbat viaţa. Este incredibil cât de mult se pot schimba copiii dacă le dăruieşti afecţiune fără niciun interes. În acel an, m-am îndrăgostit de Timişoara“, avea să spună germanul. 

La plecare, a dorit să pună pe picioare un cor de gospel, care urma să susţină un concert caritabil. Putea să vină în cor oricine. În Timişoara Gospel Project au venit de-a lungul timpului oameni din toate păturile sociale şi de toate profesiile, de toate vârstele şi confesiunile, cei mai mulţi fără să aibă de-a face cu muzica. După o săptămână de repetiţii, erau în stare să dea un concert profesionist. 

image

A început ca un singur proiect. Era de un singur week-end. Am fost voluntar în Timişoara, am cunoscut mai multă lume, am cântat, dar a venit vremea să mă întorc acasă, în Germania. Dar într-o zi am zis, hai să revin la Timişoara, pentru un sfârşit de săptămână, şi să cântăm muzica gospel. Atunci au venit doar zece oameni, am fost puţin dezamăgit, dar a ieşit un concert atât de frumos că am zis, hai să mai fac asta încă o dată. Anul următor au fost 30 de oameni. Următorul an au fost 40. Şi a tot crescut. Am ajuns la peste o sută de persoane. Pot să spun că la proiectele noastre au contribuit, din 2005, peste 600 de oameni au cântat măcar o dată cu noi”, a mai afirmat Dominic Samuel Fritz. 


 

Primul concert Timişoara Gospel Project a avut loc în Biserica romano-catolică din Elisanetin. După ce locul a devenit prea mic, s-au mutat în Domul din Piaţa Unirii, apoi în Biserica Millenium. În 2012, Timişoara Gospel Project a ieşit pentru prima dată din biserici şi s-a mutat într-o sală de spectacole, la Sala Capitol. 

image

Lucrăm cu amatori, e un cor de amatori, e un cor cu mulţi oameni care nu au cântat niciodată într-o formaţie. De fiecare dată se schimbă componenţa exactă, vin alţi oameni, nu facem niciun fel de probe sau audiţii pentru a-i accepta. Singura condiţie este să vină la repetiţii”, a mai declarat Dominic. 

Coriştii din Timişoara Gospel Project erau amatori, însă în ultimii ani, alături de Dominic Samuel Fritz au venit şi instrumentişti profesionişti, din diferite trupe rock din Timişoara. O dată pe an, îşi rupeau din timpul şi programul lor pentru a cânta în corul de gospel. Aceştia vor fi prezenţi şi pe albumul Timişoara Gospel Project, care va fi lansat în toamna acestui an.

image



Citeşte şi:
 

FOTO VIDEO Povestea consilierului guvernamental german care strânge 100 de timişoreni într-un cor de gospel

VIDEO Succes răsunător al concertului de gospel simfonic „Oh Happy Day!”: 19.000 de lei strânşi pentru Hospice

FOTO VIDEO Concert "fără spectatori" în biserica lui László Tőkés din Timişoara

Minunea germanului Dominic S. Fritz: un cor de gospel de o sută de oameni construit în şapte zile

Corul fenomen al lui Dominic Samuel Fritz revine la Timişoara: „Este un pariu extrem, dincolo de limită”

Timişoara Gospel Project 2012, un succes: suma record strânsă la concertul caritabil va fi donată

INEDIT Gospel în Azilul de Noapte şi Penitenciarul Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite