Condamnare cu suspendare pentru un bărbat acuzat că a agresat sexual în mod repetat o minoră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO stokesentiel.co.uk
FOTO stokesentiel.co.uk

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar de agresiune sexuală în care a fost judecat un bărbat acuzat că a abuzat-o pe fiica concubinei sale, minoră. În primă instanţă, dosarul s-a judecat la Judecătoria Timişoara.

Mihai Macarenco a fost reţinut şi arestat în luna octombrie a anului trecut într-un dosar de agresiune sexuală în care a fost acuzat că a abuzat-o în mod repetat pe fiica concubinei sale, minoră. Astfel, "în cursul anului 2016, inculpatul Macarenco Mihai, ar fi săvârşit, în mod repetat, acte de natură sexuală faţă de minora M.N.E., fiica fostei sale concubine, în prezent în vârstă de 15 ani, profitând de faptul că în perioada menţionată aceasta obişnuia să doarmă la domiciliul său şi nu putea exprima un consimţământ valabil”.

Cu aceste acuzaţii, Mihai Macarenco a fost trimis de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara în 10 noiembrie 2017. O lună mai târziu, judecătorii pronunţau şi prima sentinţă din acest dosar: doi ani  şi şase luni de condamnare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de patru ani.

Fiind un dosar cu minori, Judecătoria Timişoara nu a comunicat la solicitarea „Adevărul” motivarea hotărârii, dar din datele disponibile pe portalul instanţelor de judecată reiese că Mihai Macarenco a fost condamnat „în baza art. 219 alin. 1 şi 2 lit. a şi c C.pen., rap. la art. 35 C.pen., rap. art. 396 alin. 10 C.proc.pen.”. Asta înseamnă că bărbatul a fost condamant pentru acte de natură sexuală (altele decât violul), săvârşite prin constrângere şi punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare. De asemenea, judecătorii au reţinut că în acest caz victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului şi este minoră.

Pentru astfel de fapte, pedeapsa prevăzută de Codul Penal este de la 3 la 10 ani. Pentru că şi-a recunoscut fapta şi a cerut să fie judecat în procedură simplificată, Mihai Macarenco a fost condamnat la doi ani şi şase luni cu suspendare sub supraveghere, judecătorii dispunând „punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventive”.

Avocatul lui Macarenco a declarat că în pronunţarea sentinţei s-a avut în vedere, pe lângă recunoaştere, şi faptul că agresiunea nu s-a soldat cu consumarea actelor sexuale, fata fiind abuzată emoţional. Sentinţa Judecătoriei Timişoara a fost menţinută de Curtea de Apel. Fata abuzată de tatăl viteg a cerut daune morale, dar pentru asta a fost deschis un proces civil care este în fază incipientă pe rolul Judecătoriei Timişoara.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite