Drama copiilor folosiţi ca „arme“ de propriii părinţi. Cine ar trebui să îi apere pe cei mici în astfel de situaţii
0
Procesele de divorţ care implică şi copii scot la iveală un adevăr dureros. În multe cazuri, din dorinţa de a obţine un avantaj în faţa celuilalt, soţii ajung să îi folosească pe copii drept arme. Iar dacă fiecare dintre părinţi este reprezentat de un avocat, pe copil nu îl apără nimeni.
O situaţie a Institutului Naţional de Statistică arată că în anul 2015, în România au avut loc 31.527 de divorţuri, cu 4.339 mai mult decât în 2014. Aici sunt incluse atât divorţurile pronunţate în urma unui proces în instanţă, cât şi cele soluţionate pe cale administrativă, la notar, unde se ajunge doar în cazurile în care divorţul se încheie pe cale amiabilă.
În cazurile în care soţii nu se înţeleg cu privire la desfacerea căsătoriei, se ajune în instanţă. În cele mai multe dintre situaţiile ajunse în instanţă, în proces sunt implicaţi şi copii minori. În 2016, peste 17.000 de copii au fost implicaţi în procese de divorţ în instanţă. Un caz intens mediatizat a fost cel al „Doamnei cu pantofi albaştri” în care era relatată delicateţea cu care o judecătoare s-a comportat cu un copil folosit de propriul tată ca armă împotriva mamei.
Astfel de cazuri sunt frecvente, iar un judecător pe masa căruia au ajuns astfel de dosare a explicat cum decurge un astfel de proces. „Când se ajunge în instanţă, situaţia este tensionată la maximum. Deşi mama şi tata afirmă că interesul lor este grija faţă de copil, în realitate îl folosesc ca armă de şantaj, în special când se ajunge la bani. Acolo copilul este folosit ca monedă de schimb. Miza este obţinerea custodiei copilului pentru a obţine pensia de întreţinere plus beneficiul locuinţei. Sunt foarte rare cazurile în care părinţii divorţaţi vor continua să locuiască împreună. Ţintele sunt două: pensia de întreţinere şi beneficiul locuinţei. Pentru asta încearcă să se dovedească starea în care celălalt îşi duce viaţa. Aici, strategiile sunt făcute împreună cu avocaţii”, a explicat magistratul.
Judecătorul a mai declarat că în practică, odată cu audierea copiilor, a putut vedea traumele prin care trec copiii ai căror părinţi se află în proces de divorţ. Magistratul a fost martorul unor scene în care copilul, întrebat cu cine ar vrea să stea după divorţ, a izbucnit în plâns, spunând că îi iubeşte la fel de mult pe ambii părinţi. În alte cazuri, judecătorul, folosind tehnici specifice, a descoperit cum copiii erau manipulaţi pentru a da declaraţii împotriva unuia dintre părinţi.
„De cele mai multe ori, copilul este ataşat de ambii părinţi şi suferă din cauza divorţului. Inevitabil, oricât de gradual îl introduc pe copil în temă, la un moment dat vine inevitabil întrebarea. Încep să plângă, alţii primesc cu mai multă tărie. De cele mai multe ori, copiii încep să plângă. Spun că nu îşi doresc aşa ceva, că îi iubesc la fel şi pe mama şi pe tata”, a mai explicat magistratul, potrivit căruia, avocaţii angajaţi de părinţi ar trebui să fie mediatori şi să contribuie la medierea conflictului, inclusiv prin oferirea unei strategii de împăcare. „Asta înseamnă foarte multă implicare în viaţa personală a clientului şi contact cu avocatul părţii adverse, dar în cele mai multe cazuri, şi nu e valabil doar în România, avocaţii sunt oeientaţi spre profit. În momentul în care vine clientul, îl amăgeşte cu o soluţie favorabilă şi acceptă să facă aproape orice”, a mai declarat judecătorul.
Cum ar trebui să procedeze avocatul pentru a-l apăra atât pe client, cât şi pe copil
Ovidiu Şerban (foto), avocat colaborator coordonator al Casei de Avocatură ZRP, cu o experienţă de 11 ani în profesie, a explicat pentru „Adevărul” care sunt situaţiile în care părinţii ajung să se folosească de copii şi cum tensiunie dintre soţi se pot accentua pe acest fond. „Situaţiile sunt multiple. Fie unul dintre părinţi, ca să se răzbune, doreşte exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv, cerând ca celălalt să fie înlăturat din viaţa copilului. Legea prevede situaţii clare şi rare în care o astfel de măsură poate fi dispusă. Dacă nu există un echilibru, se poate ajunge la astfel de cereri formulate în mod abuziv şi se poate, prin probatoriul administrat, să se creeze o situaţie mai gravă decât cea de la care a pornit toată problema. În încercarea de a dovedi că celălalt părinte ar trebui decăzut din drepturile părinteşti, se aduc probe şi se încearcă să se demonstreze că are probleme psihice, este alcoolic, consumator sau traficant de droguri. Astfel de împrejurări lasă urme şi nu au cum să ducă la o normalizare a relaţiilor dintre soţi, ci dimpotrivă”, a explicat avocatul. Ovidiu Şerban a mai declarat că în astfel de situaţii, avocaţii trebuie să fie un punct de echilibru, o minte liberă care să îndrume părţile spre formularea acelor cereri care să corespundă atât nevoilor soţilor după divorţ, cât şi interesului copilului. „Fiecare dintre părţi este apărată de un avocat, dar niciodată copilul nu este apărat. Teoretic, ambii soţi îşi apără copiii, practic, de cele mai multe ori, copiii ajung să fie folosiţi ca arme. Atunci îi revine avocatului sarcina să cenzureze genul acesta de porniri şi să militeze pentru înţelegere, pentru că la un astfel de acord se poate ajunge şi în instanţă. Este foarte important ca părţile să fie consiliate de avocaţi, pentru a nu se ajunge la situaţii reprobabile”, a mai declarat avocatul.
Lupta avocatului cu clientul şi cu el însuşi
Unul dintre motivele de dispută al părinţilor aflaţi în divorţ este stabilirea locuinţei minorului. Chiar dacă unul dintre părinţi nu doreşte să îi fie încredinţat copilul, pentru a se răzbuna pe celălalt soţ, face o cerere în acest sens. Într-o astfel de situaţie, susţine avocatul Ovidiu Şerban, apărătorul soţului care face solicitarea doar pentru a şicana trebuie să intervină. „Sunt speţe în care, de multe ori, chiar dacă nu eşti de acord cu solicitarea clientului, formulezi o anumită cerere, deşi ştii că nu este întemeiată şi nu îţi aduce nimic bun. Spre exemplu, o cerere de recuzare a unui judecător. În cazul litigiilor pe Dreptul Familiei, avocaţii trebuie cumva să creeze acel context în care interesul clientului lui este convergent cu interesul superior al copilului. Asta se poate face prin mai multe modalităţi. În primul rând să facă acele cereri necesare astfel încât deznodământul să fie unul benefic şi pentru client şi pentru copil”, a mai explicat Ovidiu Şerban.
Avocatul a mai explicat că solicitările trebuie formulate clar, astfel încât hotărârea de divorţ să conţină toate detaliile pe care le implică speţa. „Spre exemplu, în cazul programului de legături personale ale părintelui cu care nu locuieşte minorul trebuie să fie foarte clar şi strict reglementat în aşa fel încât niciodată să nu poată da naştere unor noi dispute. Acest lucru este atât în favoarea clientului, dar este foarte important şi pentru minor pentru că acesta va şti când poate să îl vadă pe celălalt părinte, cât va putea să stea cu el, unde va locui cu el la momentul respectiv. Va avea acea senzaţie de stabilitate. Avocatul trebuie să militeze să se lămurească şi problema cu pensia de întreţinere. Sunt mulţi părinţi care spun: «mie nu îmi trebuie pensie de întreţinere, nu trebuie să îmi dea partea cealaltă vreun ban». Aceşti părinţi omit faptul că pensia de întreţinere este un drept al copilului, pe de o parte, iar pe de altă parte pensia de întreţinere este o obligaţie care durează în timp. Poate la momentul prezent nu este nevoie, dar peste doi, cinci, şapte ani este posibil să fie nevoie. Dacă acest lucru nu este reglementat, acest aspect va naşte dispute”, a mai arătat avocatul ZRP.
Ovidiu Şerban a mai spus că avocatul ar trebui să cenzureze pornirile abuzive ale clienţilor, cu riscul de a fi concediat. „Dacă tu, ca avocat, observi că ţi se solicită să formulezi o cerere care nu poate să îţi aducă un beneficiu, ci este formulată o solicitare pur şicanatoare şi tinde doar să lovească partea adversă fără un scop licit, trebuie să fii capabil să spui clientului: «Stop. Eu acest lucru nu pot să îl fac pentru că afectează copilul sau relaţia cu cealaltă parte cu care va trebui să înţelegeţi cât veţi trăi. Se spune că soţii divorţează din calitatea de soţi, nu de părinţi». În momentul în care unul dintre soţi doreşte să facă cereri sau să obţină măsuri abuzive faţă de celălalt soţ, lucrurile acestea trebuie să fie cenzurate de avocaţi. Este posibil ca clientul să spună: «Nu vreţi să faceţi lucrul acesta, mă duc la un alt avocat». Este un risc pe care ţi-l asumi ca avocat, dar este important ca avocatul să fie acea minte limpede care stabileşte limitele”, a mai arătat Ovidiu Şerban.
Cu părinţii la psiholog
Avocatul a declarat că, aşteptând în sala de judecată, a văzut foarte multe situaţii în care colegi avocaţi îi îndemnau pe clienţii lor să continue disputa, formulând cereri care erau menite să alimenteze conflictul, nu să să îl aplaneze acel conflict. „Cred că este o responsabilitate mult mai mare a avocatului să stabilească aceste limite pentru că judecătorul nu poate, dacă o parte nu îi cere, să se pronunţe pe un anumit aspect pe care îl presupune divorţul”, a mai spus avocatul Ovidiu Şerban, potrivit căruia în momentul în care observă că tensiunile dintre soţi au ajuns la cote foarte înalte, ar trebui să le recomande un tratament psihologic sau chiar psihiatric.
„De multe ori, acest tratament psihologic este văzut ca un moft, dar este o componentă esenţială, mai ales pentru minori pentru că un tratament la un specialist psiholog poate să identifice acele probleme cu care se confruntă minorul şi să identifice modalităţile prin care ele pot fi tratate. Dacă nu le tratezi la momentul oportun, ulterior e posibil să fie prea târziu, să nu mai poată fi tratate. Din fericire, până acum nu am avut de a face cu nicio persoană care, din punctul meu de vedere, să aibă nevoie de tratament psihiatric, dar tratament psihologic am recomandat mai multor clienţi, atât lor cât şi copiilor, şi majoritatea au fost foarte receptivi, în sensul că şi-au dat seama că au o problemă şi terapia la psiholog poate să o rezolve sau să o atenueze”, a mai declarat avocatul potrivit căruia copilul suferă inclusiv în cazul unui divorţ amiabil, cu atât mai mult în urma unui proces de divorţ din instanţă. „Chiar şi o situaţie de divorţ amiabil poate fi traumatizantă pentru copil pentru că trebuie să îşi schimbe şcoala sau domiciliul. Din cauza asta recomandăm tratament psihologic. Este atât în beneficiul copiilor, cât şi al părinţilor”, a mai declarat avocatul.
Se încarcă comentariile...
