EXCLUSIV Necrologul poetului Mihai Eminescu din revista Familia din Budapesta: „Vi s-a dărîmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revista Familia a apărut în urmă cu 150 de ani
Revista Familia a apărut în urmă cu 150 de ani

La moartea poetului Mihai Eminescu, revista „Familia” a publicat un număr de doliu consacrat în întregime activităţii şi operei sale.

La moartea poetului, revista „Familia” care a fost editată prima dată la Pesta, unde a debutat Eminescu, a publicat un număr de doliu consacrat în întregime activităţii şi operei sale, unde naşul său poetic, Iosif Vulcan, în necrologul său scria: “Eminescu a murit!”, „Naţiunea mea, îmbracă doliu”, Literatura noastră, jeleşte!”, “Poezie română, plînge! Vi s-a dărîmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă…".

Mária Berényi, renumita cercetătoare de la Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, a publicat necrologul poetului Mihai Eminescu, din revista “Familia”.
 

“Genialul poet Mihail Eminescu a încetat din viaţă. Nu ne-a vinit neaşteptată ştirea aceasta, căci de timp îndelung cu palpitările inimei petreceam agonia poetului şi cu răsuflarea oprită ceteam orice înformaţiune despre boala-i incurabilă: cu toate acestea acuma, după ce catastrofa cumplită a izbucnit, cînd vedem că ceea ce a fost inevitabil a urmat, un fior ne cuprinde şi-o jale adîncă ne stoarce lacrimi din ochi… 

A avut şi el soartea celor mai mulţi poeţi mari. A făcut gloria naţiunii sale, dar a fost şi a rămas sărac, a trăit luptîndu-se cu lipse materiale şi a murit în mizerie… 

Geniul lui nemuritor s-a stins într-un spital, într-o cameră obscură, părăsit de toţi, fără să vie cineva a-i da cele din urmă mîngîieri în starea-i nenorocită, fără să aibă un prieten care s-ăi ţie lumina, cînd marele său spirit avea să părăsească corpul-lut, fără să se găsească o mînă care să-i închidă pleoapele amorţite pentru totdeauna… 

După cum se ştie, noi am introdus pe Eminescu în literatură şi tot la noi s-a reîntors în culmea gloriei sale, cu 7 din cele de pe urmă şi mai admirabile poesii lirice ale sale. Aici i-a fost leagănul şi mormîntul”, a scris Iosif Vulcan, în numărul din 1889 a revistei „Familia”.

Revista “Familia” este o instituţie culturală înfiinţată de Iosif Vulcan, la Budapesta, în 1865, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale. Ea a fost, în urma dispariţiei “Foii pentru minte, inimă şi literature” a lui George Bariţiu, cea mai însemnată revistă românească din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenind, în scurt timp, o tribună a întregii literaturi româneşti, o emblemă a identităţii culturale naţionale. 

Citiţi:

Aventurile lui Badea Cîrţan în Ungaria. De ce i s-a interzis să-l viziteze pe Ioan Slavici în închisoarea de la Vac

FOTO Povestea bisericii macedoromânilor din Budapesta, care a fost confiscată de ortodocşii ruşi

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite