FOTO Hainele viitorului, expuse la Timişoara: a fost deschisă expoziţia „Futurotextiles”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rochia care te apără de poluare. FOTO: Vali Silaghi
Rochia care te apără de poluare. FOTO: Vali Silaghi

De astăzi şi până la sfrâşitul lunii septembrie, timişorenii pot vizita o expoziţie mai puţin obişnuită, adusă în România de Centrul Cultural Francez. "Futurotextiles" ne prezintă materialele viitorului, de la rochia care îţi citeşte starea de spirit, până la cele mai noi materiale anti-foc, anti-frig sau anti-şoc.

Evenimentul reuneşte creaţii ale inovatorilor din domeniu din toată lumea. „Futurotextiles” a început în 2006, în Lille, la puţin timp după ce oraşul francez devenise Capitală Culturală Europeană. După ce a trecut prin zeci de ţări, de pe trei continente, expoziţia a ajuns la Timişoara, oraş care candidează pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Tocmai de aceea, la vernisajul expoziţiei au participat, alături de ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, şi de liderii Centrului Cultural Francez din Timişoara şi Bucureşti, şi mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, în frunte cu prefectul Eugen Dogariu, primarul Nicolae Robu sau cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Expoziţia prezintă cele mai noi materiale, fie că e vorba de fibre naturale sau sintetice, materiale folosite în sport sau în costumele astronauţilor, însă atracţia principală sunt, aşa cum era de aşteptat, ciudăţeniile. Poate cea mai ciudată rochie, şi cu siguranţă cea care se produce cel mai greu, este una bazată pe... vin. Este vorba de un material organic, fermentat, care este produs cu ajutorul unei bacterii provenite din depunerile care se găsesc pe pereţii sticlelor de vin roşu. Rochia este invenţia a doi cercetători, Gary Cass şi Donna Franklin, şi a fost „crescută” la University of Western Australia. Produsul este fragil, însă este considerat un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte „creşterea” materialelor din bacterii.

Rochia care cântă şi vioara textilă

O altă ciudăţenie utilă este rochia „fotocatalitică”, ţesută dintr-un materia care respinge moleculele nocive din aer. Mecanismul de fotocataliză este folosit mai ales în tratarea, asanarea şi deodorizarea aerului. Impregnată cu un produs special, ţesătura rochiei reacţionează la moleculele nocive din aer şi le respinge, jucând astfel rolul unui adevărat scut împotriva poluării atmosferice. Desigur, şi această rochie a apărut în urma efoturilor unui designer / om de ştiinţă, englezoaica Helen Storey.

Tot la capitolul ciudăţenii, de această dată mai degrabă amuzante, decât utile, se înscrie şi rochia formată din benzi de casete audio. Pe lângă aspectul desprins parcă dintr-un film science-fiction, acest obiect de îmbrăcăminte produce chiar sunete, la contactul cu un cap de magnetofon. 

În aceeaşi categorie se înscrie şi rochia care-ţi reflectă starea de spirit. Aceasta este în întregime albă, însă este împânzită cu mici LED-uri care îşi schimbă culoarea în funcţie de dispoziţia celui care poartă rochia. Tot pe LED-uri se bazează şi singura creaţie a unui român prezentă în expoziţie. Daniel Ignat, student la masterat la Facultatea de Artă şi Design din Timişoara, a creat o rochie care ar face furori în cluburi: o ţinută de seară cu şiruri de beculeţe care se aprind ca reacţie la zgomotul din jur. 

Aplicaţiile materialelor inovative nu se opresc doar la haine. Cercetătorii de la Şcoala Politehnică din Paris au creat o vioară funcţională formată dintr-un material compozit, din fibră de in şi un anumit tip de poliester.

Expoziţia este deschisă până pe 29 septembrie la halele TIMCO din zona Circumvalaţiunii din Timişoara, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 19.00, iar intrarea este liberă. Din 15 octombrie până pe 22 noiembrie, evenimentul se mută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Încurajări pentru Timişoara

Ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Philippe Gustin, a participat la vernisajul expoziţiei la organizarea căreia a contribuit şi Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021. „A fi capitală europeană este o modalitate excelentă de a mobiliza energii, de a aduna cetăţenii în jurul unui proiect comun şi de a consolida identitatea unui oraş şi a unei regiuni. Este, de asemenea, o modalitate puternică de a creşte vizibilitatea, atractivitatea unui loc şi astfel de a relansa dezvoltarea sa economică şi avântul său industrial. Este ceea ce dorim, de asemenea, şi oraşului dumneavoastră. Timişoara şi-a făcut deja cunoscute ambiţiile sale legitime şi doresc ca această expoziţie să se înscrie într-o relaţie strânsă cu membrii Lille 3000”, a spus Philippe Gustin.

Diplomatul a arătat că este la curent cu ceea ce înseamnă „Futurotextiles”, expoziţie care a atras sute de mii de vizitatori în ultimii ani, în Thailanda, Maroc, Indonezia, China, Spania, Italia şi aşa mai departe. „Această expoziţie ilustrează în mod remarcabil capacităţile de inovaţie ale inginerilor, dar şi ale designerilor şi artiştilor, în serviciul ameliorării stilului nostru de viaţă şi a mediului nostru înconjurător, dat fiind că multe dintre aceste inovaţii ne permit să gestionăm mai bine resursele şi energia. Vom vedea, datorită obiectelor prezentate aici, cât potenţial aduce o tehnică veche pentru viaţa noastră de zi cu zi: aceasta este întreaga miză a expoziţiei Futurotextiles, născută într-o regiune franceză, Nord -Pas- de- Calais, pe care industria textilă a menţinut-o vie timp de mai multe secole”, a mai spus ambasadorul Franţei.


Citeşte şi:

VIDEO Dantelă din rădăcini de căpşuni şi rochia care creşte singură, într-o inedită expoziţie, la Timişoara

Se înfiinţează garda Cetăţii Timişoarei, care va păzi intrarea în Bastionul Therezia

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite