Gestul unui mare artist. Ştefan Popa Popa’s donează 70 de tablouri pentru un spital din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faimosul caricaturist Ştefan Popa Popa’s s-a implicat în proiectul umanitar Concert pentru Timişoara, care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru cei care au avut de suferit de pe urma furtunii de luna trecută.

Ştefan Popa Popa’s s-a alăturat celor care au susţinut Concertul pentru Timişoara, organizat de Ilie Stepan, liderul trupei Pro Musica. Artistul a decis să doneze clinicii de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara  în jur de 70 de tablouri, care vor alina din suferinţa bolnavilor cu un strop de culoare. 
 

„Odată ce am donat şi la Spitalul de Ortopedie, unde am câteva zeci de lucrări, cât şi la Spitalul de Copii şi Spitalul Militar, nu cred că e o surpriză că donez în locuri în care oamenii sunt în suferinţă, să-i pot bucura cât pot prin lucrările mele. Vor fii lucrări şi cu Timişoara – ştiţi că anul trecut am făcut o expoziţie cu tema <Timişoara 300> . Dar vor fii şi flori, peisaje, să-i bucure pe oamenii bolnavi de la Clinica de Boli Infecţioase. M-am gândit să fie multă culoare”, a declarat  Ştefan Popa Popa’s

Artistul timişorean a realizat şi trofeele pe care Ilie Stepan, organizatorul concertului de duminică, le va da celor care au sprijinit cauza, în cadrul unui eveniment care va avea loc joi, la Casa Studenţilor . 

„L-am sunat pe excepţionalul om, care este acest brand mondial, în artă şi nu numai, numit Ştefan Popa Popa’s, cu a cărui prietenie mă mândresc, şi l-am întrebat dacă ne poate ajuta. Am dorit să creeze un trofeu, un simbol, o lucrare prin care noi să-i răsplătim pe cei care au pus umărul la acest concert. M-a chemat la el şi mi-a spus: <Spui ce am de făcut şi eu fac!>. El va veni la Casa Studenţilor şi va înmâna lucrările celor care ne-au ajutat. Pe lângă asta, Ştefan va pune tablouri cu lucrările lui la Clinica de Boli Infecţioase”, a declarat Ilie Stepan. 

Concertul pentru Timişoara, la care au participat 14 formaţii rock, a adunat în jur de 35.000 de euro. Banii vor fi folositi pentru repararea acoperişului Clinicii de Boli Infecţioase Victor Babes din Timisoara. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite