Ileana Silveanu a inventariat torturile comuniste: "Inchiziția era copil mic pe lângă ce făcea statul comunist"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ileana Silveanu a scris zece cărţi despre lupta bănățenilor împotriva bolşevicilor. Profesoara a fost ea însăşi arestată de regimul Stalinist, în anul 1949, pe motiv că a vorbit despre „omul liber”.

Ileana Silveanu este fiica fostului şef al Statului Major al trupelor regale din Timişoara, colonelul Ioan Ursă, care a fost arestat de trei ori de comunişti pentru „uneltire împotriva statului”, „crime de război” şi pe motiv că era preşedinte al secţiei militare al Partidului Naţional Ţărănesc. Fosta profesoară de limbă română, Ileana Silveanu a început o muncă titanică în 1992, luând la purecat dosarele de la Tribunalul Militar şi arhivele statului.

De-a lungul a nouă ani, timişoreanca a scris zece volume intitulate „Cărările speranţei”, în care redă cu precizie documente despre lupta bănăţenilor împotriva comunismului.
 „Am avut o obligaţie morală faţă de cei care s-au sacrificat, care au ştiut să rămână demni de-a lungul anilor. Am vrut să demonstrez că tot Banatul a fost în flăcări, începând cu 1946, de la fraudarea alegerilor, până la revoluţia din 1989”, a spus Ileana Silveanu.


image

Aceasta a aflat, iniţial, că s-au făcut arestări în 138 de localităţi din judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin. A descoperit şi a făcut publice crime odioase comise de comunişti, torturile fizice şi psihice la care au fost supuşi cei care nu le împărtăşeau crezurile. Ileana Silveanu vorbeşte despre tratamente considerate azi cruzime faţă de animale, dar care atunci se experimentau pe oameni.

Statul comunist s-a temut şi de umbra lui. A trebuit să ducem o viaţă duplicitară: una spuneam, alta gândeam şi altceva era în sufletele noastre. În cărţile mele descriu cum au fost trataţi oamenii la securitate. Erau torturi fizice şi psihice care depăşeau imaginaţia. Inchiziţia a fost copil mic”, a mai declarat Silveanu.

Arestată patru luni

În 1949, când avea doar 16 ani, Ileana Silveanu a fost arestată, pe motiv că a vorbit despre „omul liber”. A fost judecată şi condamnată la patru luni de puşcărie pentru „crimă de uneltire”. „Când am apărut la celulă, condusă de gardiană, au strigat: luaţi-o şi pe bandita asta! Nu am avut loc în pat. Mi-au spus că pot să dorm şi sub pat, că nu sunt aşa mare. O studentă de Arte Plastice a împărţit apoi patul ei cu mine. Când eram scoşi afară în curte, nu aveam voie să privim decât călcâiele celor din faţă. Masa de dimineaţa era apă caldă diluată, la prânz zeamă în care găseai o bucată de varză şi turtoi: o bucată de mălai”, a povestit Ileana Silveanu. Închisoarea se afla în clădirea de vizavi de magazinul Bega. Tragedia familiei a continuat în anul 1951, când bunicii au fost deportaţi în Bărăgan.


image

Ileana Silveanu a făcut descoperiei inedite chiar şi din timpul Revoluţiei din 1989. Scriitoarea vorbeşte despre destinul nefast al fiului unui fost membru în mişcarea de rezistenţă, Matache Gheorghe, care a murit în urma bătăilor primite la miliţie. „Ionel a fost arestat în timpul revoluţiei şi a fost bătut crunt. A murit la scurt timp de la eliberare. La autopsie i-au găsit cheaguri de sânge pe creier”, a mai spus Silveanu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite