Linia fină dintre artă şi vandalism. Înarmaţi cu vopsea, trafaleţi şi pensule, artiştii din Spania au atacat zidurile din Timişoara FOTO
0Şapte artişti din Spania se află la Timişoara, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Artă Stradală FISART. Anul acesta au primit ziduri în incinta Staţiei de tratare a apei de la Aquatim.
Există mereu o discuţie între linia fină dintre artă şi vandalism, între graffiti şi street art, despre arta stradală care naşte contradicţie şi conflicte.
În marile oraşe din lume, zidurile intră pe mâinile artiştilor de street-art, care le tranformă în veritabile opere de artă.
Street Art a ajuns şi în Timişoara, în 2011, când a avut loc prima ediţie a festivalului internaţional FISART. Iniţiatorii proiectului, Sergio Morariu – care a locuit 15 ani în Peru, şi artista Corina Nani, duc, în fiecare an, lupte grele pentru a găsi ziduri şi spaţii libere în oraş.
FISART 2017 se desfăşoară în incinta Staţiei de tratare a apei de la Urseni, cu sprijinul Aquatim. Au venit şapte artişti din Spania.
“Lucrarea mea vorbeşte despre o fată care primeşte o invitaţie prin telefon. I se spune, <lasă-te de prosti, trebuie să-ţi trăieşti viaţa>!. Eu sunt din Ţara Bascilor, dar am studiat publicitatea la Madrid. Am început să lucrez în acest domeniu, dar m-am săturat, aşa că am început să lucrez pe cont propriu. M-am mutat la Barcelona şi am început să lucrez ca ilustratoare. Am multe lucrări murale în Spania, în Japonia, la Paris, în Tenerife”, spune Amaia Arrazola, care este originară din Ţara Bascilor. Este a pentru a patra oară la Timişoara.
Txemy Basualto este din Chile, a trăit în Insulele Canare, dar acum locuieşte la Barcelona – oraş care în 2002 a fost Capitala mondială de street-art. Este pictor şi de zece ani trăieşte doar din asta. Spune că a expus în cele mai importante galerii din lume.
“În desenul meu puteţi vedea un urs polar care se confruntă cu o mână de om. Pentru că suntem într-o unitate unde se produce apă, tema mea principală este să analiz animalele care sunt pe cale de dispariţie, schimbările climatice. Acest urs polar ar fi foarte supărat dacă ar şti ce facem nou cu planeta”, a declarat Txemy Basualto.
Daniela Carvalho s-a născut în Peru, dar şi ea trăieşte, de zece ani, la Barcelona. Este pentru a treia oară la Timişoara.
“Lucrez la un junglă amazoniană psihedelică. Această junglă va fi reprezentată pe această clădire. Nu este ceva foarte complex, ci mai de grabă este de atmosferă. Am studiat grafică, arte în Peru şi am făcut master în ilustraţie, în Spania. Am ales să trăiesc în Europa pentru că este mai multă libertate. Lumea mea reprezintă ilustraţiile”, a afirmat Daniela Carvalho.
La FISART 2017 mai sunt prezenţi Ekaterina Bunits, Karina Hossack, Cristian Blanxer şi Lauro Samblas. Lucrările de artă murală de la Staţia de tratare a apei sunt făcute pe rezervoarele de înmagazinare a apei şi pe faţada vechii clădiri în care se află fostele filtre pe bază de cărbuni.
Deşi Timişoara nu duce lipsă de locaţii, organizatorii se lovesc de mentalităţile locuitorilor. De exemplu, asociaţiile de locatari sunt împotrivă desenurilor pe pereţii unor blocuri.
“Dacă oamenii acceptă ceva este publicitatea pe bani. Banerele publicitare. Nu-i intersează arta. Am umblat prin lumea asta, dar vă spun că România este cea mai turbo-capitalistă ţară. Toţi vor doar bani. Avem multe spaţii bune în oraş, dar peste tot dai de piedici. Primăria, singura care ne susţine financiar, preferă să ne dea spaţiile lor, să nu existe discuţii. Zilele acestea se desfăşoară festivalul internaţional de street-art de la Sibiu. Puteţi să vedeţi diferenţa dintre cele două oraşe, acolo sunt mulţi bani, au susţinere, e cu totul altă atmosferă”, a declarat Sergio Morariu, preşedintele fundaţiei EnduRoMania, organizator al festivalului.
Citeşte şi:
„Ochiul“ realizat cu pickammerul de renumitul artist portughez Vhils poate fi admirat în toată splendoarea lui FOTO
FOTO Graffiti uriaş pe clădirea fabricii europarlamentarului Maria Grapini
FOTO Cum a ajuns Timişoara să fie acoperită de graffiti. Artişti din toată luma îşi folosesc măestria pe zidurile oraşului bănăţean
FOTO A fost terminată uriaşa operă de artă realizată pe o clădire din Piaţa Victoriei
FOTO Un artist croat de Cartea Recordurilor desenează în Timişoara un graffiti în 3D
FOTO Un artist brazilian "renovează" clădirea istorică în care se află sediul PP-DD Timişoara
FOTO Semnal de alarmă inedit asupra degradării clădirilor istorice: "Avem clădiri superbe şi lăsate să se distrugă”