Metodele Securităţii în Banat: cum erau hăituiţi presupuşii "duşmani ai poporului"
0
Organul de represiune al regimului comunist avea un vast arsenal de metode prin care determina românii să-şi pârască apropiaţii, de la presiuni psihologice până la ameninţări directe.
În perioada comunistă, oamenii îşi turnau cunoscuţii la Securitate la primul imbold, după îndelungi presiuni, sau nu cedau deloc. Au fost mai multe cazuri în care tacticile de convingere ale securiştilor nu au funcţionat, iar unul celebru este cel al pastorului Laszlo Tokes, în faţa locuinţei căruia a izbucnit revoluţia din 1989. “Încă din 1975 au înercat să mă racoleze. M-au ţinut două zile la Securitatea din Braşov. Nu m-au agresat, m-au ameninţat, au folosit metode diverse, de îmbiere, de ameninţare, de ademenire, o gamă largă de metode psihice. La urma investigaţiilor, spre a doua zi seara au cerut să scriu un angajament. Sincer să vă spun, în vocabularul meu de atunci nici nu a existat cuvântul «angajament». A început să dicteze, iar eu în cursul scrierii mi-am dat seama ce se pregăteşte, când a spus ceva de pseudonimul Vasile Braşoveanul, dacă mi-aduc aminte bine... Atunci m-am gândit cum să procedez şi, ca să am timp să iau o decizie, am scris mecanic tot textul până la ultimul punct. Până când a spus «ia semnează!», am avut destul timp să hotărăsc şi să nu semnez. Şi atunci au început strigăte, ameninţări, a ridicat glasul, a încercat tot ce putea, dar nu m-am lăsat şi n-am semnat", a declarat Tokes, într-un interviu acordat lui Marius Mioc.
În 1986, Tokes este numit preot supleant la parohia reformată Timişoara, iar presiunile regimului au continuat şi în Banat. Printre numeroasele şicane au fost şi ameninţările cu închisoarea. Pe data de 20 noiembrie 1989, după ce Laszlo Tokes este condus la Miliţia Ecomică, căpitanul Viorel Bucur îi prezintă o chitanţă scrisă de Tokes pentru preluarea sumei de 20.000 de lei, care ar fi fost confiscată la graniţă. I se propun lui Tokes două variante: În cazul în care a primit personal suma, aceasta reprezintă contravaloarea unei activităţi de spionaj, pentru care poate face 15 ani de puşcărie. În cazul în care este vorba de o donaţie pentru biserică, este vorba de delapidare, pedepsită cu şapte ani de închisoare.
Cu puţin timp înainte, în septembrie 1989, dispare inginerul Erno Ujvarossy, un prieten a lui Tokes, iar cadavrul acestuia este găsit la Pădurea Verde. Acesta prezenta urme de violenţă. La funerariile lui Ujvarossy, Tokes spune că „asasinii se află printre noi, în mulţime”.
Securitatea împotriva scriitorilor
Mai mulţi scriitori de origine germană, prieteni cu Herta Müller, laureată cu Premiul Nobel acum câţiva ani, s-au reunit în 1972 sub titulatura Aktionsgruppe Banat. Deşi grupul era unul eminamente cultural, denumirea acestuia, dar şi componenţa, au pus pe jar Securitatea. Acţiunile represive contra Grupului de Acţiune Banat au fost iniţiate ca urmare a unei sesizări care informa că: “câţiva tineri români de naţionalitate germană dintr-un oraş transilvănean, cu preocupări literare, s-au izolat de cenaclul literar din localitate, înfiinţînd pe cont propriu un cerc de lectură, fără aprobarea organelor competente…Există indicii că printre lucrările prezentate se găseau şi poezii şi proză cu caracter ostil, denigrator la adresa realităţilor din România socialistă. Acţiunile erau coordonate de la centru de căpitanul de Securitate Constantin Chişu de la Direcţia I - Informaţii Interne.
Din acest grup au făcut parte Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner şi Ernest Wichner. În toamna lui 1975, Wagner, Totok şi Ortinau, împreună cu susţinătorul lor cel mai activ, criticul Gerhardt Csejka, sunt arestaţi şi interogaţi cu privire la programul şi la presupusele intenţii „conspiraţioniste“ ale grupului. La scurt timp, Totok a fost reţinut din nou şi închis aproape nouă luni de zile. La ieşirea sa din închisoare, la sfârşitul lunii iunie 1976, grupul nu mai exista ca atare.
Iată ce relatează Gerhardt Csejka cu privire la acţiunea securităţii: În octombrie 1975, la o întâlnire a grupului de la Timişoara, Totok i-a invitat pe toţi la casa sa părintească din Comloşu Mare. În timp ce grupul se deplasa spre Comloşu Mare, pe la zece seara, înainte de a intra în Jimbolia, o patrulă de grăniceri i-a oprit şi i-a legitimat. Au fost lăsaţi să plece, dar după ce au trecut de Jimbolia au fost opriţi din nou, inclusiv cu un foc de trasor în aer.
Arestaţi şi interogaţi o săptămână
Au fost cu toţii daţi jos din maşini şi urcaţi într-o dubă, cu care au fost duşi la pichetul din Jimbolia, unde au fost ţinuţi toată noaptea cu faţa spre perete, fără a avea voie să vorbească. Dimineaţa au fost interogaţi la Jimbolia şi au fost întrebaţi de ce au vrut să treacă graniţa. De aici au fost duşi la Timişoara, la sediul Securităţii. Au fost percheziţionaţi la pielea goală, li s-au luat curerelele şi şireturile. Au fost despărţiţi, câte doi într-o celulă. Au fost duşi la Procuratură, unde au fost ţinuţi o săptămână, fiind interogaţi în fiecare zi. Tema interogatoriilor se schimba. De la tentativa de trecere ilegală a frontierei s-a mers la interogatorii despre literatură, despre textele publicate. La interogatorii, Csejka le-a spus că ei au înţeles greşit mesajele şi că, de fapt, membrii grupului erau neo-marxişti, ceea ce era adevărat.
După o săptămână, li s-a dat drumul, dar au continuat presiunile asupra lor, inclusiv ascultarea telefoanelor. Rând pe rând, membrii grupului au părăsit România, din cauza climatului de presiune şi a cenzurii la care erau supuşi. Werner Kremm este singurul membru al Grupului care a rămas în România.
În anturajul grupului se afla şi Herta Muller, care a declarat, în 2010, că un alt membru al anturajului, Franz Thomas Scleich, a fost turnător la Securitate sub pseudonimul "Voicu". "L-am întâlnit o dată la bere, dar nu l-aş mai recunoaşte acum. Era în grupul scriitorilor, venea la cenaclu, dar era un mediocru. Nu era un nume", a declarat Helmut Bitz, unul din prietenii Hertei Muller, de la Timişoara. Scriitorul susţine că nu ştia niciodată cine este cu adevărat colaborator al Securităţii, ci doar putea să facă presupuneri.
"De regulă cei care nu reuşeau să se distingă prin ceva alegeau să fie turnători. Cei mediocri. Făceau asta pentru diferite avantaje, pentru bani. Îţi puneai întrebări, de nu puteai să ştii cine e colaborator. Nu avea importanţă că erai german, maghiar sau român, putea fi oricine"; a mai declarat Britz, care a fost şi redactor şef al revistei uniunii scriitorilor germani.
Citeşte şi:
Fostul şef al Securităţii Timiş: “Nu se va afla niciodată adevărul de la Revoluţie!”
Securiştii şi colaboratorii celebri ai Timişoarei: mitropolitul, Mona Muscă şi Radu Tinu
Se încarcă comentariile...
