Numeroși timișeni au căzut victime valului de căldură din ultimele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulți oameni au leșinat în stradă, fiind solicitată intervenția ambulanțelor pentru a-i transporta la spitalele cele mai apropiate. Vezi aici câteva sfaturi esențiale pentru a te proteja de caniculă!

Temperaturile din ultimele zile, care au urcat până la valori apropiate de 40 de grade, au cauzat probleme de sănătate mai multor timișeni. Peste 20 de persoane au căzut în stradă, fiind solicitată intervenția ambulanțelor. Canicula a făcut cele mai multe victime în Timișoara, dar au existat, de asemenea, cazuri de leșin în Lugoj și alte localități din județ.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Timiș, nu toți timișenii care s-au prăbușit din cauza căldurii făceau parte din categoriile de risc, adică bolnavii cronic, cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare, vârstnicii și copiii, existând printre ei și tineri care nu au respectat nici un fel de indicație pentru a se proteja în fața caniculei. Pentru a evita situațiile de acest gen, Direcția de Sănătate Publică recomandă, în primul rând, evitarea expunerii prelungite la soare în intervalul orar 11-18.

Oamenii sunt sfătuiți să poarte pălării și haine lejere din fibre naturale, să bea zilnic circa doi litri de apă, fără să aștepte apariția senzației de sete, să nu consume alcool și băuturi care conțin cofeină, dar și să aibă grijă ca bătrânii, copiii sau persoanele cu dizabilități dependente de îngrijire să primească același tratament corespunzător.

Medicii sfătuiesc, totodată, ca în această perioadă să se consume, în fiecare zi, cât mai multe fructe și legume proaspete, cum ar fi castraveții, roșiile, pepenii galbeni și roșii sau prunele. În Timișoara au fost deschise și trei puncte anticaniculă, la Opera Națională Română, în clădirea Poștei Mari și la Piața 700, unde medici rezidenți pot acorda primul ajutor celor afectați de căldura excesivă, oferind și un pahar cu apă celor însetați.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite