S-a deschis circulaţia pe primul tronson de autostradă Timişoara – Lugoj, terminat cu 6 luni înainte de termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 400 de kilometri de autostradă vor fi păziţi de agenţi înarmaţi FOTO Adevărul
Peste 400 de kilometri de autostradă vor fi păziţi de agenţi înarmaţi FOTO Adevărul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a deschis traficul pe primul tronson din autostrada Timişoara-Lugoj, de 9,5 kilometri

Recepţia tronsonului de 9,5 kilometri s-a făcut fără niciun invitat din Bucureşti. Au fost prezenţi doar reprezentanţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale la nivel regional, staful firmelor care s-au ocupat de lucrări şi Poliţia Autostăzii Vestului. Acest tronson s-a realizat în timp record. Este o premieră în România când o lucrare din autostradă se termină înainte de termen. În acest caz cu şase luni mai repede!



GALERIE FOTO

Acest tronson are patru poduri, şase pasaje, 24 de podeţe, două parcări cu toate dotările, cu grupuri sanitare şi pentru persoane cu handicat. Sunt spaţii verzi, parapeţi, semnalizări, toate sunt la nivel occidental. Am terminat mai repede, pentru că acesta este politica noastră, să lucrăm cu muncitoii noştri, nu cu subcontractări. Astfel sunt şi costuri mai mici”, a spus Ştefan Şerbu, directorul firmei care a realizat lucrarea.

Mai mult, este singura autostradă care se predă la cheie. Practic nu mai există nimic de terminat, de amenajat sau de definitivat şi se poate circula cu viteza de 130 kilometri pe oră.

Termenul de predare era 18 luni, dar cei care au lucrat aici au terminat în 12 luni. De asemenea, este prima secţiune de autostradă oferită la cheie. Garanţia este de patru ani”, a declarat Ioan Ambruş, directorul CNADR Timişoara.

Nu au mai adus panglica

Tronsonul ar fi trebuit inaugurat oficial, acum două spătămâni, dar nimeni de la Guvern nu a vrut să vină să taie o panlică pentru o distanţă atât de scurtă. Aşa se face că nu va mai fi nicio inaugurare fastuoasă, ci de la ora 10.30, maşinile şi-au putut continua drumul de pe autostrada Arad-Timişoara, pe noul tronson Timişoara-Arad, care îi duce până aproape de Remetea Mare, pe DN6.



“Chiar dacă nu e distanţă mare, avantajul acestui tronson este că maşinile care vin de la Arad nu vor mai ocoli prin Timişoara. Vor ieşi direct pe DN6. Cu aceasta ocazia se descongestionează traficul greu din Timişoara”, a declarat Ambruş.

La Arad-Timişoara sunt restricţii de viteză


Tronsonul de pe autostrada Timişoara-Lugoj nici nu se poate compara cu Arad-Timişoara, inaugurată iarna trecută, dar care nici acum nu este finalizată. Există numeroase restricţii de viteză, unde se circulă cu 100, 80 sau chiar 60 de kilometri pe oră, se mai lucrează, dar deja au apărut probleme în asfalt, în zona pasajelor.

Acum urmează al doilea tronson din Timişoara-Lugoj, de 25 de kilometri, pentru care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va începe licitaţia pentru firma care va prelua lucrările.



Pentru lotul doi urmează licitaţia în două săptămâni. Având în vedere că s-a modul de lucru al celor de aici, compania lor va avea un avantaj”, a mai spus Ambruş. 

Lucrările de construcţie pentru tronsonul de autostradă Timişoara – Lugoj au fost executate de Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – Carena SpA Impresa di Construzioni.

Valoarea contractului  este de 210.396.462,74 lei fără TVA. Proiectul face parte din programul finanţat din fonduri comunitare POS-T, Fonduri de Coeziune 85% şi 15 % Guvernul României.

Inaugurare tronson 1 autostrada Timişoara-Lugoj
Autostrada Timişoara - Lugoj
Autostrada Timişoara - Lugoj
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite