Schimbarea majoră pe care o poate aduce maşina viitorului: „Semnele de circulaţie şi semafoarele ar putea fi eliminate total“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Danci, expert în domeniul siguranţei auto FOTO Arhiva personala
Paul Danci, expert în domeniul siguranţei auto FOTO Arhiva personala

În industria auto nu mai este vorba de o evoluţie, ci de o revoluţie, susţine Paul Danci, un inginer român stabilit în Germania care lucrează în domeniul siguranţei auto, fiind expert în domeniu pentru mărci ca BMW, Audi şi Volkswagen. Potrivit inginerului român, în industrie se investesc sume uriaşe pentru producerea maşinii automatizate complet. O astfel de revoluţie în industria auto va avea un impact major în mai multe domenii.

Infrastructura rutieră va fi prima care va fi afectată de noile maşini care se construiesc. „În prima fază, în următorii 5 - 7 ani, infrastructura rutiera necesită îmbunătăţiri. În viitorul mai îndepărtat infrastructura rutieră va necesita schimbări majore”, susţine Paul Danci, care oferă şi un exemplu de modificări ale infrastructurii rutiere.

„Maşinile autonome au nevoie de repere pentru a calcula poziţia şi traiectoria maşinii. Unul dintre cele mai importante aspecte în ceea ce priveşte infrastructura rutieră este precizia cu care este cartografiată reţeaua de şosele. Maşinile autonome se folosesc de hărţi de mare precizie pentru a naviga. Dacă există o porţiune de şosea pe care lipeşte marcajul acest lucru poate fi comunicat maşinii printr-un indicator care conţine un text predefinit şi care va fi citit de senzorii maşinii.

Şoselele trebuie să fie prevăzute cu spaţii de refugiu şi benzi de urgenţă pentru a da posibilitatea maşinilor autonome (cu precădere celor de nivel cinci, fără şofer) ca în cazul unor defecţiuni grave să poată opri în siguranţă fără a încurca traficul rutier. Lucrările la partea carosabilă trebuie semnalizate corespunzător astfel încât maşina să poată reacţiona corespunzător”, a explicat specialistul român stabilit în Germania.

Maşina viitorului necesită modificări ale legislaţiei

Potrivit inginerului român specializat în siguranţă auto, un exemplu de schimbare majoră care ar putea apărea în viitor ar fi eliminarea totală a semnelor de circulaţie şi a semafoarelor. „Informaţiile furnizate de semnele de circulaţie pot fi accesate de maşina online în timp real sau hărţile pe care le foloseşte maşina pot conţine astfel de informaţii. Semnafoarele pot fi înlocuite de sistemele de comunicaţie de tip V2I (Vehicle-to-Infrastructure) şi V2V (Vehicle-to-Vehicle). Aceste sisteme de comunicaţie oferă posiblitatea maşinilor să comunice între ele sau maşinile să comunice cu elemente ale infrastructurii rutiere”, a mai arătat specialistul.

Potrivit acestuia, legislaţia rutieră va trebui modificată astfel încât să reglementeze modul de circulaţie a maşinii viitorului. „Pentru a permite maşinilor autonome să circule pe şosele legislaţia prinvind multe aspecte trebuie să fie actualizată. De la legislaţia rutieră, cea a răspunderii personale până la legislaţia asigurărilor auto toate vor suferi modificări pentru a putea cuprinde cerinţele pe care noua piaţă auto le va avea. Există cazuri speciale care trebuie reglementate prin lege. De exemplu, cine se face vinovat dacă maşina autonomă ia o decizie care duce la pierderi de vieţi omeneşti sau creează pagube materiale. Cine are prioritate în cazul unui accident în care maşina trebuie să decidă de una singură cine să scape şi cine să trăiască? Toate aceste întrebări trebuie să-şi găsească răspunsul prin modificarea şi adaptarea legislaţiei ţărilor care vor adopta maşinile autonome”, a mai declarat Paul Danci.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite