FOTO VIDEO Cum sunt ajutate păsările din Delta Dunării să supravieţuiască îngheţului târziu. Un sponsor anonim a donat zeci de saci cu mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când Delta Dunării îngheaţă, păsările din rezervaţia naturală sunt hrănite cu grăunţe împrăştiate de echipele Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

„Condiţiile meteorologice nefavorabile din ultima vreme, în special fenomenul de îngheţ, au condus la lipsa hranei pentru fauna sălbatică din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi au determinat căutarea unor noi zone de hrănire, mai ales de către speciile de păsări de apă“, au comunicat cei de la ARBDD.

Astfel au fost observate zonele cu aglomerări de păsări de apă, din speciile lebăda de vară şi de iarnă, gâsca de vară, gârliţă, raţă, lişiţă, etc.

Pentru a preveni apariţia unor mortalităţi la păsări, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a organizat la 1 martie o primă acţiune de hrănire în zona de reconstrucţie ecologică Polder Zaghen. 

Echipele de lucrători ARBDD au împrăştiate cereale în apropierea aglomerărilor de păsări, pe suprafaţa îngheţată a Lacului Zaghen. Cerealele au fost oferite de un sponsor ce şi-a exprimat dorinţa de a rămâne anonim.

ARBDD va continua cu astfel de acţiuni şi în zilele următoare şi în alte zone identificate cu aglomerări de păsări. 

Pe aceeaşi temă: 

Ce reguli ar trebui să respecte turiştii în Delta Dunării. Perturbarea coloniilor de păsări este interzisă cu desăvârşire 

Sinistrat din Delta Dunării, dus spre spital de Poliţia de Frontieră

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite