Centrul judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, deschis la sediul ISU ”Drobeta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Drobeta” al judeţului Mehedinţi, vineri, 9 februarie, a fost operaţionalizat, Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.

În noua clădire, cu destinaţia Centru Judeţean de Conducere si Coordonare a Intervenţiei, vor funcţiona, în regim permanent,  Dispeceratul comun ISU MH - Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Centru Operaţional Judeţean şi Secretariatul Tehnic Permanent. În anul 2013, urmare a schimbărilor legislative, comanda unităţii a intenţionat să înfiinţeze Centrul Judeţean de Conducere si Coordonare a Intervenţiei, fapt ce a dus la modificarea iniţială a proiectului prin compartimentarea unor spaţii, iar la începutul anului 2016, a fost obţinută  autorizaţia de construire.

Astfel, instituţiei  i  s-au  aprobat  fondurile necesare pentru executarea lucrărilor de investiţii pe anul 2016, în valoare de 812.000 lei.

În luna martie a anului trecut, au fost terminate lucrările, fiind obţinute toate avizele necesare efectuării recepţiei obiectivul de investiţie,, Reabilitare şi Amenajare Centru Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei”.

Ulterior recepţiei imobilului, în anul 2017, s-a trecut la dotarea cu mobilier, aparatură de birou şi tehnică de calcul, aparate electrice şi electrocasnice, precum şi la realizarea conexiunilor pentru punerea în exploatare a noilor funcţiuni.

Astfel, din fondurile alocate de către IGSU, ulterior realizării investiţiei, s-a achiziţionat mobilier, precum şi aparatură electrică şi electrocasnică, în valoare de 22.002 lei, efectuându-se lucrări în regie proprie în valoare de 2.175 lei. Şi Consiliul Judeţean Mehedinţi a alocat suma de 78.288 lei pentru achiziţionarea de materiale de resortul comunicaţii, obiecte de inventar, bunuri electrice şi de comunicaţii, precum şi mijloace fixe.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite