Două organizaţii din Germania oferă cadouri la peste 5.000 de copiii din Mehedinţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moş Crăciun a ajuns mai devreme la copiii din judeţul Mehedinţi. Un camion plin cu cadouri a sosit tocmai din Germania, iar ajutoarele Moşului sunt membrii unor organizaţii, respectiv Masa Rotundă şi Cercul Doamnelor.

CONCURS Moş Crăciun te trimite la Disneyland! Transmite-i mesajul tău video ca să-l convingi că meriţi.

5.200 de cadouri vor fi împărţite copiilor din Mehedinţi în cadrul unei campanii organizate de Masa Rotundă şi Cercul Doamnelor din Germania. În întreaga ţară au ajuns 35 de camioane cu 66.000 de astfel de cadouri, care au fost strânse de la copii din Germania. Convoiul umanitar va ajunge şi în Republica Moldova.

„În Drobeta a ajuns un camion cu 5.200 de cadouri pentru copiii din tot Mehedinţiul. Am încercat să acoperim cât mai multe şcoli, cât mai multe grădiniţe, cât mai mulţi copii să-i facem fericiţi. Masa Rotundă Drobeta care este partener al Masei Rotunde Germania se ocupă de organizarea şi distribuirea acestor cadouri“, spune Luigi Brînduşescu, membru al Mesei Rotunde Drobeta.

Acţiunea este una de amploare, fiind angrenate 174 de persoane (120 din Germania), iar peste 5.000 de copii din Germania au oferit aceste cadouri pentru copiii din România, Moldova şi Ucraina. „Din păcate în Ucraina nu am putut ajunge din cauza condiţiilor politice de acolo, adică pur şi simplu ne-a fost interzis să ajunge acolo să livrăm cadouri“, a mai spus Luigi Brînduşescu. Cele 35 de camioane cu cadouri vor ajunge în 10 oraşe din România.

Acest proiect s-a născut în urmă cu 12 ani, când membrii Mesei Rotunde au oferit cadouri copiilor din zona Timişoarei. „Membrii Mesei Rotunde din Germania şi-au dat seama că în România copiii au nevoie de cadouri şi atunci, pe an ce a trecut, aceste ajutoare au fost tot mai multe. S-a început de la 1.500 de cadouri doar în zona Timişoarei, acum 12 ani, iar acum s-a ajuns la 66.000 de cadouri pentru România şi Moldova“, a adăugat unul din membrii Mesei Rotunde din Germania.

Cadourile vor ajunge la copiii din localităţile situate de-a lungul Clisurii Dunării, dar şi în zona de munte a judeţului Mehedinţi.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite