Amplu proiect de modernizare a municipiului Vaslui: mai multe fonduri pentru spaţii verzi, decât pentru şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Vasile Pavăl, alături de viceprimarul Daniel Neacşu şi şeful Serviciului Financiar, Eugen Boţ
Primarul Vasile Pavăl, alături de viceprimarul Daniel Neacşu şi şeful Serviciului Financiar, Eugen Boţ

Peste 27 de milioane de euro, fonduri europene, vor fi investiţi în următorii patru ani în dezvoltarea municipiului Vaslui. Cei mai mulţi bani, aproximativ 22 milioane de euro, vor fi alocaţi extinderii şi modernizării transportului public şi spaţiilor verzi. Cele mai puţine fonduri: şcolilor şi formării profesionale.

Primarul municipiului Vaslui a prezentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Strategia Integrată de Dezvoltare şi Planul de Mobilitate Urbană, aprobate de Consiliul Local cu o zi înainte. Din cele 88 proiecte propuse în cadrul strategiei, 14 au fost selectate pentru realizare, însă există posibilitatea ca şi acestea să mai sufere modificări. 

Cele 28 de milioane de euro alocate municipiului Vaslui de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 4, vor fi împărţite în cinci mari capitole. Astfel, peste 81% din sumă vor fi alocate Mobilităţii şi reducerii emisiilor de gaze, mai exact proiectului de îmbunătăţire şi extinderii traseelor de transport ecologic public, modernizarea staţiilor, precum şi achizitionarea a 18 troleibuze. Potrivit primarului Vasile Pavăl, se intenţionează extinderea reţelei pentru transportul troleelor pe ruta strada Castanilor, Liceele ”Ştefan Procopiu” şi ”Ion Mincu” până în zona locuinţelor din zona Delea, prelungirea actualei linii de transport electric până la Moara Grecilor, precum şi creearea unei ”bretele” către Zona Industrială.

Vasile Pavăl a recunoscut că în prezent, transpertul electric în municipiul Vaslui nu se desfăşoară în condiţii optime, deşi modernizarea liniei a fost realizată tot printr-un proiect european, şi asta pentru că achiziţionarea troleibuzelor SH s-a dovedit a fi un eşec lamentabil.

”O zi merg cinci stau. Am stat de vorbă cu austriecii, de la care le-am achiziţionat şi ne-au spus că nu le-am păstrat în condiţii optime”, a precizat Vasile Pavăl, subliniind că prin noul proiect se vor achiziţiona cel puţin 18 troleibuze noi. 

Mai mulţi bani pentru Copou, decât pentru şcoli

Al doilea capitol important din cadrul strategiei de dezvoltare îl reprezintă spaţiile verzi. Nu mai puţin de 9% din valoarea proiectului va fi alocată extinderii Parcului Copou şi îmfrumuseţării zonelor de spaţiu verde din oraş. Banii alocaţi spaţiilor verzi este de trei ori mai mare decât pentru educaţie. Primarul Pavăl, susţine însă că împărţirea sumelor pe capitole a fost făcută de Uniunea Europeană.

Pe locul trei ca valoare a sumelor alocate (4,7% din total) îl reprezintă regenerarea comunităţilor defavorizate. Banii de la acest capitol urmează a fi folosiţi pentru amenajarea reţelei apă-canal pentru locuinţele sociale din suburbia Rediu.

Educaţiei îi vor fi alocate 3,7% din buget, iar banii urmează a fi folosiţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii învăţământului tehnic de la Liceele ”Ştefan Procopiu” şi ”Ion Mincu”, urmând a fi amenajate, dotate cu aparatură modernă atelierele necesare elevilor care studiază specializările tehnice. De asemnea, urmează a fi construite două grădiniţe şi o creşă.

În ciuda programului de anvergură, elevii care învaţă la şcolile gimnaziale din oraş mai au de aşteptat până când unităţile de învăţâmânt vor fi dotate, spre exemplu, cu săli de sport.

Doar 3 şcoli, din 13 au săli de sport

În municipiul Vaslui, în ultimii 15 ani nu a mai fost construită nicio sală de sport.  Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că problema sălilor de sport în şcolile gimnaziale din oraş este una ''delicată'', având în vedere că doar trei din cele 13 astfel de unităţi de învăţământ au în prezent săli proprii în care elevii desfăşoară orele de educaţie fizică.

Pavăl a precizat că municipalitatea nu a avut fonduri pentru amenajarea de săli de sport în şcoli, iar în unele cazuri construcţia unor astfel de amplasamente este imposibilă din cauza lipsei spaţiului, motiv pentru care elevii sunt nevoiţi să desfăşoare orele de sport în curtea şcolii, de multe ori la temperaturi scăzute sau chiar în incinta sălilor de clasă.

''Cunoaştem problema lipsei sălilor de sport, dar nu au fost fonduri suficiente. Am investit mult în modernizarea infrastructurii şcolare şi urmează ca pe viitor să identificăm surse de finanţare, astfel încât să putem ridica măcar una, două săli de sport. În unele cazuri, chiar dacă am dori nu am putea construi săli de sport, pentru că nu există spaţiul fizic necesar, pentru că şcolile au fost proiectate pe suprafeţe mici. Este o problemă pe care o vom avea în vedere, dar nu pot da un termen, pentru că apoi mi se va reproşa că am promis ceva şi nu m-am ţinut de promisiune'', a declarat primarul municipiului Vaslui.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite