Cum a ajuns o fetiţă de 9 ani olimpică la limba rusă, deşi nu studiază disciplina la scoală. „Pentru mine, este o limbă foarte frumoasă şi uşor de învăţat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Jidănaşu FOTO Arhivă personală
Elena Jidănaşu FOTO Arhivă personală

Elena Jidănaşu, elevă în clasa a II-a la Şcoala ”Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, a obţinut premiul întâi la olimpiada de limba rusă, desfăşurată de 3 martie la Vaslui, deşi nu studiază limba lui Puşkin la şcoală şi nici nu provine dintr-o familie rusofoni.

Elena Jidănaşu, ”micuţa rusoaică” a Bârladului, cum îi spun apropiaţii, a fost cea mai mică participantă la olimpiadei de limbi străine desfăşurate în acest an în Vaslui, eleva de clasa a II-a concurând la categoria A1, alături de elevi de clasa a V-a. A realizat o lucrare aproape perfectă, obţinând 98 de puncte din 100. 

Elena este pasionată de limbi străine. La cei 9 ani ai săi studiază, pe lângă rusă, engleza şi franceza. Mărturiseşte că s-a îndrăgostit de limba rusă în timpul unui turneu de karate şi îşi doreşte să ajungă să studieze la Moscova.

”Totul a început atunci când am fost la un campionat de karate, în Chişinău. Atunci am auzit pentru prima oară cum sună limba rusă. Din acea clipă mi-am dorit foarte mult să învăţ acestă limbă. Nu după mult timp, am rugat-o pe mama să-mi caute o profesoară, care să mă înveţe limba rusă. Aşa am cunoscut-o pe doamna profesoară Eugenia Creţanu. Cu doamna am început să desluşesc tainele limbii ruse. Nici nu apucasem s-o cunosc pe doamna aşa de bine, că deja o consideram o prietenă”, povesteşte Elena Jidănaşu.

A descoperit rusa la un campionat de karate

Eugenia Creţanu este printre puţinii profesori care mai predau limba rusă în şcolile vasluiene. Profesoara coordonează un club de limba rusă înfiinţat la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, unde îi învaţă în mod gratuit pe elevii de liceu rusa. Deşi are doar 9 ani şi încă nu a învăţat gramatica limbii române, Elena Jidănaşu a devenit membră a clubului de rusă, fiind colegă cu liceeni.   

”Pentru mine limba rusă este o limbă foarte frumoasă şi uşor de învăţat. Este ca o artă, pe care eu o respect şi de care sunt atrasă ca un magnet. Limba rusă dezvoltă memoria şi concentrarea. Mă atrag limbile străine, motiv pentru care eu studiez engleza, franceza şi bineînţeles limba rusă. Am învăţat multe poezii, am descoperit tot mai mult limba rusă şi am ajuns să particip la două concursuri internaţionale: concursul internaţional de recitări de la Institutul Puşkin din Moscova şi la un concurs în Republica Belarus”, îşi continuă povestea Elena.

Elena, alături de premianţii Olimpiadei Naţionale de Limba Rusă, organizată în 2017 la Vaslui

elena jidanasu

Elena Jidănaşu a început să studieze limba rusă din toamna anului 2016, când era în clasa I.De atunci, s-a transformat într-un adevărat magnet care atrage orice informaţie legată de limba rusă. 

Limba rusă învăţată prin joc

”Prin octombrie, 2016 m-a căutat mama Elenei la şcoală mărturisindu-mi că are o fetiţă, de 8 ani care, deşi nu ştie prea multe despre limba rusă îşi doreşte să înveţe această limbă! Câteva zile m-a încântat ideea. M-am gândit s-o invit la  o oră de limba rusă la Liceul ”Mihail Kogălniceanu”, frământându-mă totuşi cum se va acomoda cu liceenii şi mai ales cum o voi cuceri.  Am renunţat la această idee şi am început să ne întâlnim separat şi să-i citesc poezii în limba rusă, să  ascultăm cântece şi să aflu cât mai multe despre ea. Plimbându-ne prin parc, am aflat că pictează, că-i place sportul, că merge des la Chişinău în cantonament, că studiază limba engleză, limba franceză şi că visul ei este să înveţe si limba rusă”, povesteşte Eugenia Creţanu.

Profesoara a rugat-o să scrie în limba română despre sine şi aşa a apărut şi prima temă la limba rusă. I-a plăcut foarte mult când,  tot ce-a scris ea în română i-a fost tradus în rusă. Au repetat împreună, astfel că a reţinut foarte mult din prezentarea în limba rusă încă de la primele întâlnire. A urmat număratul în limba rusă, apoi cântecele. 

Micuţa rusoaică recitator

elena jidanasu

”Încet-încet mi-am dat seama că ne împrietenim şi că ne vom juca în continuare, dar în limba rusă. La următoarea întâlnire, după ce s-a prezentat în limba rusă i-am propus să improvizăm o scenă şi să învăţăm o poezie, repetând, când eu, când ea: două versuri, apoi, trei, apoi o strofă până când am învăţat toată poezia lui  Serghei Esenin -<<Mesteacănul alb>>. Fiindcă deja eram prietene, am invitat-o la deschiderea festivă a olimpiadei naţionale de limba rusă desfăşiurată în 2017 la Vaslui şi nu oricum, ci în calitate de recitator! A încântat-o foarte mult, zicându-mi: ”Doamna, eu n-am emoţii pe scenă!". I-am făcut cunoştinţă cu domnul inspector, Alexandru Mîţă, anunţându-l că avem o ,,micuţă rusoaică.". Şi iată aşa am tot promovat, am trecut la alfabet, după ce am văzut că stăpâneşte alfabetul limbii române, Foarte repede, Elena  a învăţat alfabetul şi astfel a continuat autodictarea  poeziilor învăţate şi citirea unor texte pentru copii”, a completat prof. Creţanu. 

Participantă deja la două concursuri internaţionale de recitări, Elena Jidănaşu va urca din nou pe scenă pe 15 Martie, când va participa un un concurs de recitări organizat de Centrul Cultural Rus din Bucureşti. 

”Mă simt şi mai motivată să învăţ şi să merg în Rusia la Institutul Puşkin, din Moscova. Vreau să le mulţumesc părinţilor mei şi mai ales doamnei profesoare şi domnului inspector pentu că m-au ajutat să ajung unde sunt şi pentru că mă sprijină tot timpul în visul meu de a ajunge mare”, a conchis ”micuţa rusoaică”.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite