INTERVIU Silvia Epure, româncă premiată la Hollywood: „Contactul cu alte civilizaţii te face să vezi viaţa altfel, îţi deschide mintea“
0
Silvia Epure (32 de ani) a fost desemnată cel mai bun producător feminin de film al anului 2017 la Gala Festivalului Internaţional de Film „48 Hours“, desfăşurată pe 10 septembrie la Los Angeles. Într-un interviu acordat „Weekend Adevărul“, vorbeşte despre cum a reuşit să pătrundă în marea industrie cinematografică de peste ocean.
Silvia Epure a câştigat titlul de „Woman filmmaker of the year“ pentru filmul „Ofelia“, producţie care a cules laurii la Gala Festivalului Internaţional de Film „48 Hours“, desfăşurată pe 10 septembrie la Los Angeles, unde a obţinut opt premii, din cele 14 nominalizări, inclusiv premiul pentru cel mai bun film.
Originară din Vaslui, Silvia Epure vorbeşte într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ despre cum cum a ajuns producător de film, deşi familia a pregătit-o de mică pentru o carieră în avocatură.
Fiica unui reputat judecător din Vaslui, Silvia a dedicat premiul tatălui ei, Silviu Epure, a cărui moarte fulgerătoare, produsă în urmă cu nouă ani, a marcat-o profund.
„Weekend Adevărul“: Vasluienii îşi amintesc de Silvia Epure ca fiind o artistă talentată la muzică. Vorbeşte-ne despre evoluţia ta. Ce s-a întamplat cu Silvia Epure după plecarea din Vaslui?
Silvia Epure: Muzica a facut mereu parte din viaţa mea şi are un loc important şi acum, chiar dacă nu am urmat un drum profesional în acest domeniu. După ce am plecat din Vaslui am început să lupt pentru a-mi împlini visele.
Mi-am finalizat studiile în Bucureşti, am lucrat încă din primul an de facultate, iar apoi viaţa m-a dus prin diferite colţuri ale lumii. Am muncit mult. La 32 de ani, am împlinit deja 14 ani de muncă şi mi se pare o veşnicie. Îmi amintesc anul în care mi-am susţinut licenţa, eram mereu plecată în deplasări pentru diverse emisiuni. Ziua filmam, noaptea învăţam pentru licenţă şi pregăteam examene pentru o a doua facultate pe care o urmam. Încercam să le împart pe toate cât mai bine, dar nu a fost deloc uşor.
Am lucrat aproape 11 ani ca producător pentru majoritatea canalelor TV din România, iar în 2011 am decis să merg în Los Angeles, să urmez nişte cursuri de specializare pe film pentru câteva luni, după care m-am întors în ţară. Prin conexiunile create, am avut o oportunitate să lucrez ca Artistic Video Producer în Panama, unde am locuit aproximativ o jumătate de an.
Apoi am avut o ofertă pe care nu am putut să o refuz, ca producător delegat în Costa Rica, unde am locuit aproape un an. Călătorind prin lume, mi-am făcut prieteni din toate colţurile pământului şi am învăţat mult despre oameni, culturi, diferenţe şi asemănări. Am crescut mult în perioada aceea. Contactul cu alte civilizaţii te face să vezi viaţa altfel, îţi deschide mintea. Nu sunt oameni doar aceia care vorbesc şi gândesc ca tine, am întâlnit oameni absolut minunaţi, atât de diferiţi.
Unde lucrezi acum?
Proiectele vin de peste tot şi e în continuare interesant şi intrigant modul în care trebuie să te comporţi la fel de profesionist cu clienţii de pretutindeni, dar în acelaşi timp, trebuie să fii flexibil şi să le înţelegi abordările diferite şi modurile particulare de a lucra.
„Planul era să ajung avocat“
Cum ai ales industria filmului şi cum este să lucrezi în acest domeniu?
M-am visat toată viaţa pe covorul roşu, chiar dacă trebuia să devin avocat, conform „planului“ stabilit cu părinţii. În ultimii ani de liceu mi-am dat seama că vreau să lupt să îmi realizez visul în loc să îl îngrop sub pretexte. Nu am considerat că sunt nici mai bună, nici mai rea decât alţii, dar am simţit că sunt un competitor care are şansa lui.
Am avut noroc de părinţi, care m-au susţinut şi mi-au permis să fac ceea ce îmi doream. Am ales televiziunea în momentul acela. Nu regret, pentru că asta a fost drumul meu, destinul meu, dar dacă m-aş putea întoarce în timp, aş urma Facultatea de Regie. Nu e timpul pierdut totuşi. Probabil că o să şi fac asta în viitorul apropiat. Chiar dacă, lucrand în televiziune, am fost mereu în contact cu lumea filmului şi oameni din film, am început să mă gândesc serios la ideea de film destul de târziu, acum şapte-opt ani.
Şi cum ai debutat în lumea filmului?
Am realizat un documentar, cu care am câştigat un concurs intern în compania la care lucram, apoi am urmat cursurile Universităţii din Los Angeles, care mi-au deschis uşa spre nişte frumoase colaborări. Deşi în momentul în care am aterizat prima dată aici nu cunoşteam pe absolut nimeni, am întâlnit oameni prin care acum patru ani am avut oportunitatea şi norocul, aş putea spune, să fiu invitată să lucrez ca producător asociat pentru un lung-metraj, cu un buget de 4 milioane de dolari şi cu nume mari în distribuţie: Bruce Dern, actor nominalizat la Oscar, şi Peter Fonda. Apoi am lucrat cu marea actriţă Bai Ling pentru un alt lung-metraj vândut acum la Amazon, tot în SUA. Şi aşa, încetul cu încetul, m-am îndrăgostit de film şi de lumea asta miraculoasă, în care totul este posibil.
Cum este să lucrezi în lumea asta?
Este un mod de viaţă, nu o simplă meserie. E o pasiune şi devine parte din tine. Nu poţi gândi că mergi la serviciu pentru opt ore, de exemplu. Trebuie să fii dedicat, începi să te identifici în mare măsură cu meseria pe care o ai.
Cum ai ajuns în Statele Unite şi cum ai fost primită acolo?
Proiectele mele din SUA au apărut în mod firesc. După cum spuneam, din momentul în care am urmat acele cursuri de film, în 2011-2012, şi le-am absolvit cu cel mai înalt calificativ, am avut norocul să întâlnesc oameni care au crezut în mine şi care au avut nevoie de mine în aceeaşi măsura. Din 2012 şi până în 2015 am început să fac paşi prin proiectele de film de care vă povesteam.
Alături de fratelei ei, Silviu Epure, regizorul Andrei Zinca şi criticul Irina Nistor
În 2015, prin intermediul fratelui meu, Silviu, care se mutase între timp în Los Angeles, l-am cunoscut pe regizorul român Andrei Zinca şi am început o frumoasă colaborare. Eu sunt abia la început de drum şi nici nu ştiu unde exact mă va duce viaţa şi pe unde trebuie să mai călătoresc. Am învăţat că se poate întâmpla orice şi că cel mai rău lucru pe care îl poţi face este să te încrâncenezi să lupţi împotriva ta şi a destinului tău. Tu poţi să crezi că ceva este bine pentru tine, dar dacă Dumnezeu are alte planuri, drumul tău va fi altul. Cred în destin şi în ceea ce este scris pentru fiecare dintre noi.
Cum m-au primit americanii? În primul rand, sunt foarte puţini „americani” în Los Angeles. Majoritatea celor de aici sunt veniţi „de undeva, din lume”, aşa că nu sunt cu nimic specială prin faptul că sunt din România. Ţara asta şi locul ăsta, în principal, reprezintă un melanj de culturi şi valori, în care te poţi pierde sau în care poţi sa te construieşti.
Colaborează cu Andrei Zinca
Ce ne poţi spune despre proiectele tale, despre ceea ce faci în SUA şi oamenii alături de care lucrezi?
În momentul acesta sunt producător senior şi coordonez o serie de proiecte de dublaj în peste 16 limbi. În timpul liber, care este foarte limitat, produc scurt-metraje pentru diferite festivaluri, lung-metraje sau serii, pentru a ţine lumea filmului cât mai aproape şi pentru că am echipe de oameni talentaţi, care îmi sunt alături şi în care cred.
Lucrez cu oameni minunaţi din întreaga lume, inclusiv cu români. În primul rând, sunt fericită că am ocazia să lucrez în unele proiecte chiar cu fratele meu. Cred că el s-a transformat de-a lungul timpului în omul pe care îl respect cel mai mult în lume, atât profesional, cât şi personal. Probabil ca tata, când a plecat, a pus în el tot ceea ce ştia ca nu voi întâlni nicăieri şi nu a vrut să rămân singură sau dezamagită. Noi ne sprijinim unul pe altul: când are el nevoie, îl îndrum eu, cand am eu nevoie, e primul om caruia îi cer un sfat, deşi teoretic e fratele mai mic.
În al doilea rând, după cum am spus, colaborez foarte mult cu Vox Studios şi, implicit, cu Andrei Zinca, un om absolut special şi un profesionist desăvârşit. Am învăţat şi învăţ atât de mult de la el. Sunt onorată că lucrăm împreună şi că suntem prieteni.
„Vreau să regizez propriul meu film, nu doar să produc“
Crezi că dacă ai fi rămas în România ai fi reuşit să faci carieră în acest domeniu?
Da. Eu iubesc România şi cred că poţi să faci carieră în orice domeniu, oriunde, dacă esti talentat, dacă munceşti şi dacă nu renunţi. Bineînţeles că la un moment dat te dezvolţi, te eliberezi de graniţele unei ţări sau ale unui loc, dar nu cred că nu poţi face carieră undeva din cauza locului.
Cât de diferită este şcoala americană de actorie faţă de cea europeană? Cum este sistemul de
casting?
Din ce am studiat aici, am învăţat că filmul în America este o reţetă standard de abordare a emoţiilor umane. Actorii se pliază pe această reţetă. Variaţiile sunt enorme, dar reţeta este aceeaşi. Despre sistemul de casting, cred că locul ăsta este într-adevăr locul unde orice este posibil. Dacă eşti omul potrivit la momentul potrivit, chiar şi la o petrecere sau pe stradă, ai caştigat, poţi fi remarcat şi luat în considerare pentru ceva la care nici nu visezi.
În România, marea problemă a producătorilor de film este finanţarea. Cum este în Statele Unite? Cum se iniţiază un buget?
Acum lucrez, spre exemplu, la bugetul unei serii care va fi vândută către Amazon. Bineînţeles că la firmele mari bugetul este pe măsură. Nu sunt în măsură să vorbesc despre sistemul lor de finanţare la nivel de ţară, dar ce este deosebit aici este că majoritatea oamenilor bogaţi investesc la un moment dat într-un proiect de film în care cred. În afară de asta, sunt mii de filme care se fac cu un buget extrem de redus şi arată foarte bine, pentru simplul fapt că de multe ori oamenii îşi unesc toate forţele şi talentul în direcţia obţinerii unui rezultat fantastic cu resurse minime.
Ai fost nominalizată la categoria cea mai bună femeie-producător a anului 2017 (n.r. - interviul cu Silvia Epure a fost realizat înainte de Gala Festivalului „48 Hours“), cu filmul „Ofelia“. Cum ai reuşit această performanţă?
Anul acesta, Festivalul de film Internaţional „48 Hours“ s-a unit cu organizaţia Women in Film Los Angeles şi au hotărât să acorde premiul „Woman filmmaker of the year“. Nu m-am aşteptat nicio secundă să fiu nominalizată. Este o mare onoare pentru mine. Festivalul-concurs de film „48 Hours“ există din 2001 şi este unul dintre cele mai mari de acest gen din lume, având loc în peste 130 de oraşe din întreaga lume şi, în ultimii ani, are screening-uri la Cannes Film Festival Short Film Corner. Am fost selectată pentru că am produs trei filme în decursul a doi ani pentru acest festival, dintre care două au fost nominalizate pentru „Best of Los Angeles“.
Ce ne poţi spune de ”Ofelia”?
Filmul cu care am participat în acest an, „Ofelia“, a fost selecţionat din 136 de pelicule care au concurat doar în Los Angeles. Este regizat de Fabiola Stevenson şi are un succes foarte mare: a obţinut 14 nominalizări, printre care şi la categoria „Best of Los Angeles“. „Ofelia“ a fost o experienţă minunată, în care am avut onoarea să lucrez cu Beatriz Aguirre, una dintre cele mai mari actriţe mexicane, cu o carieră de peste 55 de ani în spate. Este un film despre dragoste, care nu cunoaşte timp, nici vârstă şi despre cum necruţătoarea boală Alzheimer poate uneori fi tratată cu iubire.
Ce alte proiecte urmează?
Sunt abia la început de drum din punctul meu de vedere. Trebuie să ne dorim mult, să ne depăşim, în fiecare zi să facem un mic pas spre mai bine. Încerc să fac asta, să urc încetul cu încetul, să reuşesc ca într-o zi munca mea să facă o diferenţă în lume, dar nu cu orice preţ. Nu cu preţul valorilor în care cred şi care mă reprezintă.
Îmi doresc să mai urmez nişte studii de masterat în SUA, să continui sa colaborez cu Netflix, Discovery, Amazon, dar să îmi deschid porţi şi spre Warner Brothers, Disney şi Universal. Sper să lucrez la producţii din ce în ce mai mari şi într-o zi, poate chiar să regizez propriul meu film, nu doar să produc.
Nu în ultimul rând, îmi doresc să îmi construiesc o familie şi să pot să mă dedic şi vieţii personale, pentru că până la urmă, fericirea adevărată vine de acolo, din locul în care simţi că aparţii, în care te simţi în siguranţă. Asta îţi dă putere să mergi mai departe. În ultimii şapte ani, viaţa mea a fost foarte mult împachetată într-un bagaj şi s-a petrecut prin avioane.
Ce te leagă cel mai mult de Romania? Crezi că România s-ar putea regăsi printre proiectele tale de viitor?
De România mă leagă absolut totul. Sunt foarte „româncă” aş putea spune şi radacinile sunt importante pentru mine. În primul rand aici m-am nascut, aici am crescut şi aici este mormântul tatalui meu. De fapt, aici e spiritul tatalui meu şi puterea pe care a sădit-o în mine. Nu am nimic mai de pret decat ceea ce mi-a oferit el şi nu voi renunţa la principiile cu care m-a crescut niciodată.
Nu pot să spun că mă leagă ceva anume, pentru ca tot ce sunt s-a format aici, în România, şi aici este acasă cu adevarat. Aici e mama, principalul meu susţinător, aici e copilaria mea şi toate amintirile, e mâncarea preferată pe care nu o poţi găsi uşor prin lume, aici sunt anotimpurile de care mi-e atât de dor uneori, sunt prietenii de-o viaţă, care nu pot fi înlocuiţi, sunt începuturile mele profesionale. În fiecare colţ de ţară am amintiri, chiar şi mirosurile de aici mă fac să plâng. E greu să rămâi în ţară când ştii că ai şanse mai mari departe în lume, dar e la fel de greu să trăieşti cu dorul in suflet.
Mie nu mi-a fost „greu” în Romania şi nu am resimţit ţara într-un mod negativ. Bineînteles ca nicăieri nu e perfect, dar poate că exact asta trebuie să înteleagă românii, ca niciunde nu e perfect şi că fericirea nu e un loc anume.
Cu siguranţă că mă voi întoarce mereu în România şi îmi doresc din suflet să am oportunităţi în viitor, să vin aici cu proiecte prin care să pun în evidenţă frumuseţea locurilor noastre şi a oamenilor nostri, pentru că oriunde în lume am călătorit, în puţine locuri am găsit oameni atât de minunaţi precum românii.
Colaborator al Vox Studios din LA
Numele: Silvia Epure
Data naşterii: 22 septembrie 1984
Studiile şi cariera:
- În 2007 a absolvit Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, cu specializarea mass-media.
- În perioada 2008-2010 a urmat studii post universitare la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii din cadrul Universităţii din Bucureşti.
- În 2011 a urmat un program intensiv de filmare în cadrul New York Film Academy, la Universal Studios – Los Angeles.
- Începând cu anul 2003 şi până în anul 2015 şi-a desfăşurat activitatea ca producător TV, realizând show-uri pentru majoritatea posturilor de televiziune din România (TVR, PrimaTV, ProTV, Antena 1, Kanal D).
- Din 2015 este producător de film, colaborând cu Vox Studios din Los Angeles.
- În 2016 a fost nominalizată la categoria „Best of Los Angeles“, în cadrul festivalului „48 Hours“, cu două producţii cinematografice: „Too Deep in the Forest“ şi „Threshold“.
Locuieşte în: Los Angeles
Stare civilă: necăsătorită.
Se încarcă comentariile...
