Lipsa transparenţei a aruncat îndoială asupra seriozităţii investitorului străin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia strategică anunţată în urmă cu câteva săptămâni de primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a ajuns, în ciuda avantajelor economice prezentate, subiect de controversă pentru politicienii aflaţi în opoziţie.

Interesul vădit al primarului Constantinescu de a acorda facilităţi investitorului anonim care a anunţat că vrea să deschidă o linie de asamblat tractoare la Bârlad, dar şi situaţia financiară a societăţii care a depus scrisoarea de intenţie, a stârnit suspiciunile consilierilor locali PP-DD. Semne de întrebare şi-au pus şi consilierii liberali şi democrat-liberali, dar reacţia lor nu a fost atât de vehementă.

Marţi, 4 martie, a avut loc şedinţa extraordinară a CL Bârlad, principalul punct pe ordinea de zi fiind emiterea unei hotărâri pentru vânzarea la licitaţie a unei suprafeţe de 5 hectare teren intravilan aflat în vecinătatea Centrului de Afaceri Tutova (CAT). Pe această suprafaţă, investitorul vrea să construiască o hală de producţie în care să fie asamblate tractoare. Investiţia se ridică la 10 milioane

euro

image

şi ar crea 50-100 de locuri de muncă în primă fază. Consilierii locali au primit proiectul de hotărâre, expunerea de motive şi scrisoare de intenţie a investitorului cu jumătate de oră înainte de începerea şedinţei.


„Despre ce vorbim aici, domnule primar? Au intrat şi eu pe internet, pe site-ul Ministerului de , şi am văzut că e o firmă din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov care nu are decât un singur angajat şi în anul fiscal trecut nu a avut niciun leu. Preţul de pornire a licitaţiei este foarte mic, doar 2 lei/mp. Chiar şi 18 lei, preţul stabilit de expert, mi se pare foarte mic. Vorbim totuşi despre un teren în intravilanul oraşului” a comentat Marcel Vasilache, consilier PP-DD.

image image image

Scrisoarea de intenţie privind achiziţia terenului şi realizarea fabricii de producţie aparţine SC DAS LAGER SRL, reprezentată de Victor Iliescu.

„Faptul că e o firmă mai mare sau mai mică, nu ne interesează. Am datoria să rezolv problemele acestui oraş, nu să pun beţe-n roate. Banii pentru această vin în parte de la Guvern, restul din europene. Eu nu cred că Guvernul dă bani oricui. Noi nu ne asumăm niciun risc, dacă nu face investiţia îl punem să plătească diferenţa până la preţul pieţei sau îi luăm terenul înapoi. Investitorul mi-a cerut discreţie pentru că aceleaşi vrea să le acceseze concurenţa, fabricile din Craiova şi Reghin” a răspuns Constantin Constantinescu.

image image image

Argumentele primarului de Bârlad nu au fost suficient de convingătoare. Dumitru Boroş, consilier PNL, a ţinut să-şi exprime neîncrederea chiar dacă la finalul şedinţei şi-a dat votul: „Eu zic să fim foarte atenţi la ce votăm şi ce clauze stipulăm în contract. Dacă vă amintiţi, am mai avut o experienţă identică. Am mai dat un teren la un preţ de nimic în curtea spitalului pentru un tomograf . Nici în ziua de azi nu s-a mai realizat”.

Intervenţia consilierului PD-L Daniel Buzamăt a fost mai puţin acidă: „Nu înţeleg secretomania asta. Normal era să vină investitorul, să prezinte un plan de afaceri. Asta e deranjant că nu există transparenţă”.

În final, proiectul de hotărâre a fost votat cu 17 voturi. Doar cei 2 consilieri PP-DD s-au abţinut.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite