Peste un sfert din populaţia Vasluiului bea apă plină de nitriţi şi nitraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa din fântâna este singura sursă de apă pentru mulîi oameni FOTO:adevarul
Apa din fântâna este singura sursă de apă pentru mulîi oameni FOTO:adevarul

Judeţul Vaslui nu se poate lăuda cu apă potabilă, cel puţin aşa reiese din analizele de laborator făcute de Direcţia de Sănătate Publică. Cea mai toxică apă este cea din fântâni şi izvoare, folosită în prezent de aproape 300.000 de oameni.

De la începutul acestui an, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au efectuat aproape 4.000 de analize de laborator, la probe de apă prelevate din sursele de alimentare din toate localităţile din judeţ. 

Un sfert din acestea au avut rezultate necorespunzătoare, iar concluzia a fost că în jumătate din cele 86 de localităţi populaţia bea apă care îi pune sănătatea în pericol.

În judeţ sunt 59 de localităţi care au sisteme centralizate locale de alimentare cu apă,  de care beneficiază aproape 45.000 din cei aproximativ 240.000 de locuitori de la ţară. Dintre  locuitori din oraşe, doar 121.000 beneficiază de sistemul public de apă potabilă. 

Bebeluşii sunt ei mai expuşi

Principalele cauze pentru apa nepotabilă distribuită către consumatori sunt: lipsa unor procedee de tratare adecvate, neefectuarea dezinsecţiei surselor de apă, funcţionarea deficitară a staţiilor de tratare şi efectuarea manuală a dezinfecţiei apei, fără să fie asigurată o concentraţie constantă a clorului rezidual liber în apa distribuită pe parcursul zilei. Numai în ulotimii doi ani, peste 40 de bebeluşi, toţi din familii care trăiesc la ţară, au ajuns la spital cu intoxicaţii din cauza apei. Din păcate, au fost şi cazuri în care micuţii au decedat, cum au fost cele de anul trecut de la Rebricea şi Vetrişoaia.

Un ultim astfel de caz s-a înregistrat în comuna Mlăuşteni, acolo unde un sugar de doar o lună a ajuns la spital cu intoxicaţie. Din fericire, medicii au reuşit să îl salveze, iar autorităţile trag un semnal de alarmă. „Toţi operatorii de apă, dar şi autorităţile locale, au fost informaţi de rezultatele de laborator. Le-am pus în vedere că trebuie luate măsurile ce se impugn în vederea remedierii problemelor, acolo unde a fost cazul, astfel încât să fie preîntâmpinate situaţiile asemănătoarei celei de la Măluşteni, acolo unde un sugar s-a intoxicat. În cazul în care rezultatele au indicat nepotabilitatea apei, autorităţile trebuie să aplice un afiş în care să comunice puplaţiei că apa nu este bună pentru consum. De asemenea, punem în vedere părinţilor care au copii cu vârsta de până la un an să consume apă doar din surse verificate”, ne-a declarat Mihaela Vlada, şefa DSP Vaslui.

Primarii din localităţile afectate consideră că singura soluţie pentru rezolvarea problemei ar fi săparea unor puţuri de adâncime, dar spun că nu au fonduri pentru astfel de investiţii.

Citeşte şi:

Anchetă în cazul unui sugar din Vaslui care s-a intoxicat cu nitriţi

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite