Poliţistul bârlădean care în urmă cu 3 ani a ucis un om pe trecerea de pietoni şi a fugit de la locul faptei, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În momentul în care poliţiştii rutieri au ajuns la locul accidentului, agentul Apur fugise din zonă
În momentul în care poliţiştii rutieri au ajuns la locul accidentului, agentul Apur fugise din zonă

La aproape  de când a ucis pe trecerea de pietoni şi a fugit de la locul faptei, poliţistul Gheorghiţă Apur, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. După producerea accidentului, poliţistul de 38 ani s-a pensionat pe caz de boală.

 Aproape trei ani de zile le-a trebuit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui să finalizeze ancheta în cazul poliţistului Gheorghiţă Apur, care pe 1 octombrie 2011 a ucis un om pe o trecere de pietoni, din centrul municipiului Bârlad, după ce s-a urcat băut la volan.  Miercuri, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghiţă Apur, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Bârlad, unde judecătorului de cameră preliminară urmează a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de părţi. 

Accidentul produs de poliţistul Apur a avut loc pe 1 octombrie 2011. În jurul orelor 21, bârlădeanul Dumitru Negruţ (54 ani) traversa strada în intersecţia cunoscută sub denumirea Gura Leului, de pe Bulevardul Primăverii, din Bârlad. Martorii prezenţi în zonă au declarat atunci că bărbatul a fost lovit în plin de autoturismul Opel, condus de poliţistul Gheorghiţă Apur, chiar în timp ce se afla pe trecerea de pietoni. Deşi a oprit imediat după impact, agentul de poliţie, s-a urcat înapoi la volan şi a părăsit locul faptei, lăsându-şi victima în agonie în mijlocul străzii. Abia după trei ore, timp suficient pentru a i se mai diminua alcoolemia, poliţistul s-a prezentat la sediul Poliţiei din Bârlad. El a invocat că nu poate sufla în etilotest, susţinând că este în stare de şoc. Fuga de la locul accidentului a fost motivată cu teama de a nu fi linşat de martorii evenimentului. Probele biologice recoltate la, atenţie!, trei ore după producerea accidentului de circulaţie au indicat faptul că poliţistul avea o alcoolemie de 1,1 la mie! Strategia de a se prezenta atât de târziu la Poliţie, nu a fost deloc întâmplătoare. Poliţist fiind, Gheorghiţă Apur ştia că, în cazul în care se va prezenta o oră de la producerea evenimentului rutier, alcoolemia se va stabili în urma unui calcul retroactiv, în plus a avut suficient timp pentru a mai diminua din valoarea alcoolem iei. Rezultatele alcoolemiei stabilite în urma calculului retroactiv au fost contestate de poliţist.

După producerea accidentului, poliístul Apus s-a îmbolnăvit subit  beneficiind de concediu medical mai multe luni. Strategia a fost bine aleasă, astfel că, după ce a adunat numărul suficient de zile de spitalizare, Gheorghiţă Apur a ieşit la pensie pe caz de boală la doar 38 ani.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite