În căutarea izvoarelor Nilului. Cine este exploratorul căruia îi este atribuită marea descoperire
0
Cu cei 6.671 de kilometri ai săi, Nilul este cel mai lung fluviu al lumii, unul care i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Trece prin deşert, iar apele lui se revarsă în fiecare an.
Nilul împleteşte apele a două râuri - Nilul Albastru, care izvorăşte din Etiopia, şi Nilul Alb, care porneşte din regiunile Africii Centrale. Dacă cel dintâi, mai scurt şi mai uşor navigabil, a fost explorat pentru prima dată în secolul al XVI-lea, Nilul Alb a fost perceput ca un mare mister până în secolul al XIX-lea.
Identificarea izvorului celui mai lung fluviu din lume i-a preocupat pe oameni încă din antichitate, dar s-a transformat, la mijlocul secolului al XIX-lea, într-o adevărată obsesie europeană. Urmărind să exercite un control mai ferm asupra ţărâmurilor estice ale Africii şi devenind tot mai interesată să exploreze Africa Centrală, în 1850, Marea Britanie a încurajat Societatea Geografică Regală să sponsorizeze o expediţie de căutare a izvoarelor Nilului. La conducerea misiunii au fost numiţi Richard Burton şi John Hanning Speke, doi ofiţeri din armata indiană, a căror călătorie a pornit din Zanzibar, în 16 iunie 1857.
Urmând exemplul caravanelor arabe, exploratorii englezi au recrutat peste 200 de hamali, o escortă armată formată din 30 de oameni şi un ghid arab. Cum sprijinul financiar acordat de Societatea Geografică s-a dovedit insuficient pentru a putea plăti întreg echipajul, s-a ajuns la discuţii în contradictoriu şi abandonuri. După 134 de zile chinuitoare de drum, în condiţii greu de imaginat, grupul a ajuns la Kazeh, locul de întâlnire al comercianţilor de sclavi arabi şi al celor de fildeş.
Echipajul a reuşit să străbată deşertul, zonele mlăştinoase şi munţii, căzând victime malariei, greţurilor şi epuizării. Slăbiţi şi bolnavi, cei doi exploratori au fost purtaţi pe tărgi în cea mai mare parte a călătoriei - Speke suferea de oftalmie (o formă gravă de conjunctivită), iar Burton era parţial paralizat din cauza malariei. Expediţia a continuat spre vest, iar în 13 februarie 1858, Burton şi Speke au ajuns pe malul lacului Tanganyika, devenind, astfel, primii europeni care au văzut acele locuri.
Au continuat să exploreze extremităţile nordice ale lacului, în canoe scobite în trunchiuri de copac, descoperind că acea parte din Tanganyika era înconjurată de munţi acoperiţi cu vegetaţie bogată şi că râul Ruzizi se vărsa în lac şi nu izvora din acesta.
Dezamăgiţi, ei au ajuns la concluzia ca lacul nu putea fi izvorul Nilului, aşa că şi-au continuat aventura spre nord şi est, după care au revenit în Kazeh. Burton a rămas acolo pentru a-şi recăpăta puterile, făcând greşeala de a-i permite lui Speke să conducă o mică expediţie la nord de Kazeh. A fost expediţia care a schimbat istoria, pentru că în 3 august 1858, John Hanning Speke a ajuns pe vârful dealului Isamiro, unde a notat în jurnal: "Nu mai aveam niciun dubiu cu privire la faptul că lacul care se întindea la picioarele mele era izvorul acelui fluviu interesant, ale cărui izvoare fuseseră subiectul atâtor speculaţii şi obiectivul atâtor exploratori".
El a botezat acest lac Victoria, în cinstea reginei, şi s-a întors la Kazeh, proclamându-se cu aroganţă descoperitorul izvorului Nilului. Burton, care mai nutrea încă speranţa că lacul Tanganyika ar fi putut reprezenta adevăratul izvor al fluviului african, a considerat ridicolă pretenţia camaradului său. Atunci când acesta din urmă i-a propus să îl însoţească pentru a exploara mai departe lacul, Burton l-a refuzat din nou, pierzându-şi, astfel, ultima şansă de a se număra printre cei care puteau pretinde că au contribuit la marea descoperire.
În urma celei de-a doua expediţii, Speke a publicat, în 1863, "Jurnalul descoperirii izvoarelor Nilului", însă Burton tot nu a fost convins. La 15 septembrie 1864, cu puţin timp înainte ca Burton şi Speke să dezbată public subiectul, Speke a fost ucis de propria lui armă în timpul unei partide de vânătoare. Rămâne un mister dacă a fost un accident sau sinucidere.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
