Asistenta medicală diagnosticată cu leucemie are nevoie urgentă de transplant. Campanie pentru identificarea unui donator compatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Sabou Neimet, 40 de ani, suferă de leucemie, însă nu poate beneficia de operaţia de transplant de celule stem întrucât nu s-a găsit un donator.

Diagnosticată în luna aprilie a anului trecut cu leucemie, Anca Sabou Neimet, o asistentă medicală de 40 de ani din Şimleu Silvaniei şi mamă a două fetiţe, are nevoie urgentă de un transplat medular cu celule stem. Dosarul său de transplant a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii, însă intervenţia nu poate fi efectuată întrucât nu există un donator compatibil.

Cum starea de sănătate a femeii s-a înrăutăţit, în ciuda tratamentelor cu citostatice efectuate, câteva dintre pritenenele ei, printre care şi colege de la Spitalul Orăşenesc "Prof. Dr. Ioan Puşcaş" Şimleu, au iniţiat, cu sprijinul Crucii Roşii Sălaj, o campanie pentru identificarea unui donator care ar putea salva viaţa Ancăi.

Marţi, 16 ianuarie, pe platoul din centrul Zalăului, a fost amplasat un punct de informare şi înscriere în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. "Colega noastră este bolnavă de leucemie, iar în prezent este internată pentru că a făcut recidivă. Şansa ei este transplantul de celule stem, iar pentru asta, este nevoie de un donator. Din păcate, fratele său nu este compatibil, aşa că ne-am gândit să facem ceva pentru a o ajuta. Orice persoană care se înscrie, oferă o şansă nu doar colegei noastre, ci şi a altor persoane aflate în aceeaşi situaţie, de a-şi găsi un donator compatibil", susţine iniţiatoarea campaniei, Mariana Olariu, şi ea asistentă la unitatea spitalicească din Şimleu Silvaniei.

image

Potrivit spuselor sale, campania va continua şi în zilele următoare, înscrierile în Registru făcându-se la Spitalul Orăşenesc "Prof. Dr. Ioan Puşcaş", Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei şi la sediul din Zalău al Crucii Roşii. În acest sens, cei interesaţi trebuie să completeze câteva formulare (consimtământul scris, chestionarul medical de autoevaluare a stării de sănătate), pentru ca la o dată ulterioară să li se recolteze 15 ml de sânge pentru efectuarea testelor de compatibilitate. Dacă vor fi, la un moment dat în viaţă, compatibil cu un pacient care necesită un transplant de la un donator neînrudit, donatorii vor fi contactaţi pentru a dona celulele stem.

"Azi, peste 20 de pacienţi români au nevoie urgentă de un donator compatibil. Timpul nu stă în loc pentru ei! Şansa de a găsi o persoană compatibilă este în medie de 1 la 500 000. Ea poate fi mai mare dacă donatorii şi pacienţii aparţin aceleaşi arii geografice. Pentru a se putea înscrie, donatorii voluntari trebuie să aibă între 18 şi 45 de ani şi o stare generală de sănătate bună, fără afecţiuni severe", explică Mariana Olariu

În vârstă de 40 de ani, Anca Sabou Neimet a fost diagnosticată cu această boală cumplită în luna aprilie a anului trecut, de atunci făcând mai multe şedinţe de chimioterapie. În prezent, ea este internată la secţia Hematologie a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, pentru un nou tratament cu citostatice.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, înfiinţată în baza HG 760/2009, a cărei misiune este de a identifica şi asigura donatori de celule stem hematopoietice compatibili tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant şi care nu au donatori compatibili înrudiţi.

Mai puteţi citi:

Apelul unei mame care are leucemie. „E nevoie de sânge nu numai pentru mine, ci pentru o grămadă de bolnavi“

Drama unui tânăr bolnav de cancer. A fost diagnosticat cu leucemie cu trei luni înainte de nuntă

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite