FOTO Călătoriile de serviciu ale unui episcop ortodox: Australia, Madagascar, Mexic şi Guatemala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul celei mai recente călătorii, înaltul prelat a vizitat Mexicul şi a sfinţit un lăcaş de cult ortodox din Guatemala.

Episcopul Sălajului, Petroniu, continuă seria deplasărilor în destinaţii exotice în interes de serviciu. În această perioadă, înaltul prelat se află în America Latină, în cadrul unei vizite canonice, fiind însoţit de preoţii Ionuţ Pop, vicar eparhial, şi Ioan Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc, se arată într-o informare publicată pe site-ului Eparhiei.

Potrivit sursei citate, între 18 şi 30 aprilie, Petroniu se va afla în Mexic şi Guatemala. Duminica trecută, alături  de mitropolitul grec ortodox al Mexicului, Athenagoras, episcopul sălăjean a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" din Parohia Ixcan, Guatemala. După sfinţirea lăcaşului de cult, cei doi ierarhi au săvârşit liturghia, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte şi preoţii Ardelean şi Pop.
Apetitul episcopului de Sălaj pentru călătorii în zone exotice este unul cunoscut; în luna aprilie a anului trecut, spre exemplu, el a efectuat "i vizită frăţească" în Madagascar, şi atunci însoţit de vicarul Ionuţ Pop, prilej cu care a oficiat slujba religioasă în Catedrala din Antananarivo, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ignatios, mitropolitul grec ortodox al Madagascarului. Lista destinaţiilor bifate îl ultimii ani cuprinde Africa de Sud, Noua Zeelanda, Australia, Spania sau Iran.

În vârstă de 52 de ani, Petroniu Florea a devenit episcop de Sălaj în 2008.

Vă mai recomandăm:

Episcopul Sălajului, în vizită de lucru pe tărâm exotic. Înaltul prelat a oficiat slujba în Madagascar

Liderul ortodox din Sălaj indignat că nu primeşte bani publici: „Noi, Biserica, ne rugăm la fiecare slujbă pentru mai marii oraşelor şi satelor“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite