Poliţist chemat să aplaneze un conflict între un bărbat şi o femeie, trimis în judecată pentru c-ar fi atacat-o pe fiica acestora, în vârstă de 16 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul a fost pus la dispoziţie FOTO Arhivă
Poliţistul a fost pus la dispoziţie FOTO Arhivă

Agentul de siguranţă publică este acuzat că ar fi lovit o adolescentă în vârstă de 16 ani, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Un angajat al Poliţiei Municipiului Zalău a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Sălaj sub acuzaţia de abuz în serviciu, după ce mama unei minore în vârstă de 16 ani l-a reclamat că i-ar fi agresat fiica.

“În fapt s-a reţinut că, în calitate de agent de siguranţă publică în cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a lovit-o pe partea vătămată C.P., cauzându-i leziuni traumatice (traumatism cranio-facial), care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Zalău”, au precizat anchetatorii.

Fapta s-ar fi petrecut în vara anului trecut, într-un local din municipiul Zalău, al cărui proprietar este tocmai tatăl adolescentei agresate. Atunci, între părinţii tinerei a izbucnit un conflict, moment în care, minora ar fi sărit în ajutorul mamei. Pentru că scandalul risca să degenereze, tatăl a decis să solicite intervenţia oamenilor legii, astfel că la faţa locului a ajuns un echipaj format din doi poliţişti de la Siguranţă Publică şi un jandarm.

Conform relatărilor mamei, poliţistul Cristian Daniel Dura-Chiş ar fi prins copila de păr şi ar fi lovit-o peste faţă cu palma. Tatăl fetei o contrazice, însă, susţinând că poliţistul nu a făcut altceva decât să o imobilizeze pe tânăra care devenise agitată şi a încercat să distrugă unele bunuri existente în local. "Poliţistul nu a lovit-o, doar a imobilizat-o, încercând să aplaneze un conflict. Dacă s-a interpretat sub altă formă, nu înseamnă că este vinovat", ne-a declarat Ioan Coţe, tatăl minorei.

Rechizitoriul procurorilor a trecut de camera preliminară, procesul poliţistului zălăuan urmând să înceapă în curând. Până la soluţionarea definitivă a cauzei, agentul este pus la dispoziţia unităţii, ceea ce înseamnă că i s-au stabilit alte sarcini în cadrul unităţii şi că nu beneficiază de sporuri.

Vă mai recomandăm:

Poliţist condamnat pentru că a condus o maşină neînmatriculată şi cu număr fals. Ce pedeapsă i-a dat prima instanţă

Trei oameni în uniformă, trimişi în judecată. Printre ei, o poliţistă care, beată fiind, a intrat cu maşina într-un cap de pod

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite