Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru Chiril Lucinschi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria municipiului Chişinău, sediul Buiucani, a prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arest la domiciliu pentru ex-deputatul Chiril Lucinschi, cercetat în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Instanţa a luat respectiva decizie la solicitarea procurorilor anticorupţie.

Marţi, 17 octombrie, urma să înceapă examinarea dosarului în care este cercetat fostul parlamentar. Solicitat de IPN, Corina Stratan, avocatul lui Chiril Lucinschi, a spus că începerea examinarea dosarului a coincis cu expirarea mandatului de arest la domiciliu şi procurorii au cerut prelungirea măsurii preventive. Conform legii, prioritar a fost examinată cererea procurorilor.

Potrivit Corinei Stratan, la rândul său, apărarea a înaintat trei cereri, asupra cărora instanţa ar urma să se expună joi, 19 octombrie. Avocaţii au cerut revocarea măsurii preventive aplicate în privinţa lui Chiril Lucinschi, sesizarea Curţii Constituţionale cu referire la o prevedere din Codul Penal, dar şi suspendarea procesului împotriva fostului parlamentar.

Chiril Lucinschi a fost reţinut pe 25 mai, iar ulterior a fost plasat în arest la domiciliu. Ex-deputatul este învinuit de spălare de bani, dar şi de încălcarea regimului de declarare a averii, pe motiv că în declaraţia sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unei companii, despre care se presupune că ar fi fost implicată în frauda bancară. Chiril Lucinschi pledează nevinovat

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite