Forumul România - Republica Moldova în domeniul justiţiei, la Bucureşti. Miniştrii Justiţiei vor semna un protocol în domeniul probaţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un protocol de colaborare în domeniul probaţiunii va fi semnat joi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi de omologul său din Republica Moldova, Vladimir Cebotari, la Forumul România - Republica Moldova în domeniul justiţiei, care are loc la Bucureşti.

La eveniment participă şefii Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate.

Cea de a doua ediţie a Forumului România - Republica Moldova în domeniul justiţiei are loc joi şi vineri, la Palatul Parlamentului, iar potrivit Ministerului Justiţiei evenimentul marchează cooperarea consolidată dintre sistemele judiciare ale celor două ţări.

În prima zi a evenimentului vor avea loc discuţii în plen pe teme precum optimizarea funcţionării sistemului judiciar, rolul şi locul procurorului în arhitectura sistemului judiciar, prevenirea şi combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate, rolul profesiilor liberale în funcţionarea justiţiei, iar vineri vor fi discuţii bilaterale între reprezentanţii instituţiilor participante. 

De asemenea, miniştii Tudorel Toader şi Vladimir Cebotari vor semna un protocol de colaborare în domeniul probaţiunii. Acordul va viza schimbul de programe/proiecte probaţionale, de reintegrare, schimbul de experienţă în domeniul de activitate al inspectoratelor regionale de probaţiune, în domeniul pregătirii către liberare şi formarea profesională a personalului de probaţiune.

La reuniune vor lua parte, între alţii, Mariana Ghena, preşedintele Consiliul Superior al Magistraturii din România, Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova, Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, procurorul general al României, Eduard Harunjen, procurorul general al Republicii Moldova, Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Viorel Morari, procurorul anticorupţie din Republica Moldova, Daniel Horodniceanu, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite