Fosta directoare a unui liceu din Teleneşti s-a ales cu o amendă pentru tratament inuman aplicat elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ljc.ro
FOTO ljc.ro

O fostă profesoară de limba rusă din cadrul Gimnaziului din satul Mihalaşa, raionul Teleneşti, tot ea şi directoarea respectivei instituţii, şi-a primit sentinţa de condamnare sub formă de amendă în marime de 17 mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcţii în domeniul învăţământului timp de cinci ani. Verdictul a fost dictat după ce Procuratura din Teleneşti a demonstrat vinovăţia acesteia în comiterea tratamentului inuman şi degradant.

Între anii 2014 – 2015, în timpul orelor de limbă rusă, profesoara a lovit de mai multe ori peste cap câţiva elevi din clasa a V-a şi a folosit constant replici jignitoare la adresa acestora. 

În acest mod, ea a decis să-i pedepsească pe cei trei pentru că nu şi-au făcut temele pentru acasă, acţiuni care au avut loc în prezenţa colegilor de clasă. 

Într-un alt caz, profesoara i-a impus pe cei trei minori să execute câte o mie de genuflexiuni - efort fizic de intensitate exagerată, care a generat surmenajul excesiv al copiilor vizaţi, cauzându-le febră musculară cu rigiditatea muşchilor şi edem al coapsei.

Potrivit procurorilor, prin aceste acţiuni inculpata le-a umilit elevilor demnitatea, le-a provocat intense dureri fizice şi suferinţe psihice, care reprezintă - tratamente inumane şi degradante.

Cazul a ieşit la iveală după ce unul dintre elevi le-a povestit părinţilor despre cele întâmplate, aceştia depunând o plîngere la Procuratură, imediat fiind iniţiată o cauză penală pe acest fapt. 

Copiii au fost audiaţi în condiţii speciale, iar unul dintre ei a declarat că nu a fost unicul copil umilit, ci împreună cu încă doi colegi.

La demersul procurorilor, în anul 2015, profesoara a fost suspendată din funcţie, după care aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, fiind anunţată în căutare generală. În vara anului trecut, femeia a revenit în ţară, procurorii reluînd urmărirea penală şi demonstrînd vinovăţia ei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite